Copil cu sindromul Down hărţuit de profesoara de geografie. Părinţii sunt revoltaţi: „Este dreptul lui să urmeze cursurile unei şcoli de masă“

Copil cu sindromul Down hărţuit de profesoara de geografie. Părinţii sunt revoltaţi: „Este dreptul lui să urmeze cursurile unei şcoli de masă“

Andrei are sindromul Down dar învaţă la o şcoală de masă FOTO Cosmin Zamfirache

Un botoşănean acuză profesorii unei şcoli că-i discriminează copilul care suferă de sindromul Down. Părintele spune că un cadru didactic, care este şi inspector şcolar, vrea să-i dea afară copilul de la cursuri doar pe baza unor prejudecăţi. Cazul a ajuns şi în atenţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Părinţii unui elev de clasa a V-a cu sindromul Down, din Botoşani, spun că un profesor le discriminează copilul şi că vrea să-l dea afară din şcoală doar pe baza unor prejudecăţi. 
 
Dan Pălimaru, tatăl copilului, spune că fiul său trăieşte un adevărat calvar încă din luna septembrie a anului trecut, de când a început clasa a V a la Şcoala numărul 13 din municipiul Botoşani. Până în prezent botoşăneanul spune că s-a luptat zi de zi ca fiul său să poată beneficia de educaţie şi să nu fie dat afară din şcoală, doar fiindcă are sindromul Down.
 
”Motivul era gradul lui de handicap”
 
Andrei Pălimaru este un copil cu sindromul Down din municipiul Botoşani. A învăţat încă din clasa a I a la o şcoală normală. Tatăl său, spune că aşa a hotărât Comisia de Orientare Şcolară. ”Comisia a spus că este apt pentru a urma cursurile şcolii de masă. Nu am spus noi asta. Au spus acei specialişti. Este dreptul lui”, spune Dan Pălimaru. Tatăl lui Andrei, spune că băiatul s-a descurcat destul de bine în ciclul primar pe care l-a făcut la Şcoala numărul 16 la câţiva paşi de casă. 
 
”Nu am avut niciun fel de problemă. Colegii îl îndrăgeau, nu am avut reclamaţii. Din contră veneau copii şi-l luau de acasă la şcoală”, spune tatăl lui Andrei. Când să treacă în ciclul gimnazial, inspectoratul a hotărât o restrângere de activitate la Şcoala numărul 16 şi a desfinţat clasele de gimnaziu. În acest context, Andrei a fost mutat la Şcoala numărul 13, la doar cîteva sute de metri distanţă. Aici însă, spune Dan Pălimaru, ar fi început calvarul pentru fiul său. Încă din luna septembrie 2015, când Andrei s-a prezentat la şcoală, tatăl băiatului spune că profesoara de geografie, Mihaela Filip care este şi inspector şcolar la aceeaşi disciplină s-a opus acestui transfer. Dan Pălimaru spune că la bază au stat doar prejudecăţile, iar Andrei nu era dorit doar fiindcă are sindromul Down. ”Doamnele ne-au luat cumva la rost.

  Dan Pălimaru tatăl lui Andrei FOTO Cosmin Zamfirache
 
Am fost întrebaţi ce căutăm noi la şcoala de masă. Doamna(n.r. Mihaela Filip) mi-a spus de la început că sunt şi alţi profesori care nu sunt mulţumiţi de prezenţa lui Andrei în şcoală şi că ea trebuie să ia atitudine. Motivul era gradul lui de handicap, fără să-l cunoască. Au venit cu bănuieli. Dacă va lovi, dacă nu ştiu ce se va întâmpla. Mi-a spus o mămică că-i este frică să nu-i lingă. Dar aceştia copii au atât de multă dragoste”, spune Dan Pălimaru.
 
Şedinţe pentru excluderea unui copil din şcoală
 
Dan Pălimaru spune că profesoara de geografie, împreună cu câţiva părinţi au făcut tot posibilul ca Andrei să fie dat afară din şcoală. Părintele băiatului spune că singurul motiv, era de fapt gradul lui de handicap. ”Ne-a spus că, băiatul ei, va pierde cinci minute la fiecare oră, ceea ce înseamnă nu ştiu câţi ani de zile de informaţii. Sa temea  să nu fie întreruptă la clasă, că dacă este întreruptă nu mai ştie unde a rămas”, spune tatăl lui Andrei. Mai mult decât atât tatăl elevului cu sidnromul Down spune că profesoara de geografie ar fi coalizat şi mai mulţi părinţi pentru a semna o petiţie, pentru a-l da afară pe copil din şcoală. Şi asta fără ştirea părinţilor lui Andrei, care au aflat întâmplător de la un alt părinte. 
 
„Momentul care ne-a deranjat cel mai mult a fost când una dintre mămici a intrat la clasă, la pauză, şi le-a spus copiilor să-şi cheme părinţii să-l dea pe Andrei afară din şcoală. Colegii şi-au anunţat părinţii. A fost o şedinţă de acest gen”, spune Dan Pălimaru. Tatăl lui Andrei, spune că a luptat în fiecare moment să-i asigure copilului dreptul la educaţie. 
 
A reclamat situaţia la Inspectoratul Şcolar Judeţean dar şi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Unul dintre motivele pentru care Andrei ar fi putut fi dat afară din şcoală este pentru că are dislexie şi disgrafie. O nouă legislaţie, legea 6 din 2016 ataşată Legii Învăţământului, dă însă dreptul acestor copii să participe la învăţământul de masă. Chiar dacă nu scrie şi nu citeşte, Dan Pălimaru, spune că fiul său a luat şi multe note de 10 printre care şi la Istorie, doar ascultând şi memorând.
 
Inspectoratul Şcolar nu confirmă
 
De cealaltă parte profesoara de geografie Mihaela Filip neagă faptul că l-ar fi discriminat pe copilul cu sindromul Down sau că ar fi participat în vreun fel la încercarea de a-l îndepărta din şcoală. „Nu am discriminat pe nimeni. M-am purtat bine cu acest copil şi nu i-am îngrădit nicio clipă dreptul la educaţie. Nu am strâns semnături pentru excluderea lui din şcoală, eu nu mă ocup cu aşa ceva. Sunt acuzaţii nefondate. „, spune Mihaela Filip, profesoara de geografie. 
 
Şefii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean(ISJ) Botoşani spun că au demarat o anchetă la Şcoala numărul 13 şi spun că în urma investigaţiilor, conflictul nu se confirmă. ”S-a format o comisie la nivelul ISJ Botoşani. Am discutat cu elevii şi profesorii care predau la aceea clasă. Cadrele didactice şi părinţii nu au instigat la discriminare şi nu au solicitat eliminarea elevului din învăţământ.”, precizează Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al ISJ Botoşani.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările