Turnul slăninilor din Dumitra, „frigider” de secol XV. „Saşii aveau o slănină albă ca spuma laptelui“
0Un turn ridicat de saşi în 1488, în comuna bistriţeană Dumitra, ascunde adevărate poveşti despre felul încare trăiau şi se gospodăreau vechii locuitori ai zonei. Ingenioşi, saşii foloseau construcţia din piatră, cu ziduri groase de doi metri, în spaţiu de depozitare a hranei. De aici, s-a păstrat, de-a lungul secolelor, şi numele de Turnul slăninilor.
Un turn impunător, botezat Turnul slăninilor, ridicat în 1488 şi lăsat moştenire de saşi pe un deal din localitatea bistriţeană Dumitra, ne arată cât de ingenioşi erau foştii colonişti germani care au populat comunele de pe actualul teritoriu al judeţului Bistriţa-Năsăud. La acea vreme, spun localnicii, saşii au folosit turnul nu doar pentru apărare sau pentru avertizarea oamenilor în cazul unor pericole, dar şi pentru a păstra la rece bucatele.
„Din ce mi-au povestit bătrânii locului, turnul era folosit de saşi pentru a-şi păstra carnea şi, mai ales, slănina. Zidurile groase de circa doi metri menţineau răcoarea, iar hrana nu se strica”, povesteşte preotul Ioan Moldovean, cel care, de 30 de ani, slujeşte la biserica din Dumitra.
Lăcaşul sfânt a fost ridicat, la câţiva paşi de Turnul slăninilor, tot de saşi, la începutul anilor 1900, fiind, la acea vreme, Biserica Evanghelică Luterană. Ulterior, în 1977, biserica a fost cumpărată de români şi transformată într-una ortodoxă, fiind considerată una dintre cele mai mari din Transilvania şi printre puţinele din ţară care are două altare, unul ortodox şi unul evanghelic.
Saşii şi-au făcut biserică luterană chiar lângă turnul-clopotniţă unde îşi ţineau slănina. În centru e biserica, iar în stânga se vede o parte din turn FOTO: Bianca Sara
Clopotele îi anunţau să-şi ia raţia de carne
Preotul Ioan Moldovan mai povesteşte că atât slănina, cât şi celelalte bunătăţi erau ţinute de saşi sub cheie, într-o încăpere specială de la primul etaj al turnului. La fiecare sfârşit de săptămână se trăgeau clopotele, iar foştii locuitori veneau să-şi ia raţia de slănină, care trebuia să le ajungă întreaga săptămână. Aceasta regulă strictă de convieţuire a fost instituită chiar de către saşii care locuiau, în trecut, în Dumitra.
Turnul a fost transformat într-un frigider natural şi din alte motive: incendiile erau des întâlnite, pe atunci, în Dumitra, iar hrana risca să fie pierdută, dacă era ţinută în gospodării.
„Turnul era, în vremurile de demult, printre puţinele clădiri din piatră din Dumitra şi era, astfel mai bine ferit de focurile dese, care mistuiau casele saşilor”, mai spune preotul din localitate (foto mai jos, credit foto: Bianca Sara).
Localnicii povestesc că saşii ţineau în turn o slănină „albă ca spuma laptelui”, iar acest fapt s-ar fi datorat tocmai locului răcoros în care era ţinută hrana. Fiecare familie din Dumitra avea propriul cui unde îşi agăţa slănina, iar bucăţile de carne erau frumos înşirate pe sfoară. Deşi bunătăţile aparţineau fiecărei familii, hrana era pusă la comun, iar saşii nu puteau să ia mai mult decât raţia stabilită, împărţită în mod egal la toată lumea.
Un tunel secret
Tot în turn se află trei clopote de valoare. Cel mai mare este numit şi „Clopotul lui Rareş”, numele provenind de la Petru Rareş, care se presupune că ar fi avut o cetate secretă într-un vârf de deal din zonă. Ruinele cetăţii, situate în apropierea comunei Dumitra, încă mai pot fi adminate, dar nici acum istoricii nu pot spune cu exactitate dacă cetatea a aparţinut sau nu domnitorului Petru Rareş. Clopotul datează din secolul al XV-lea şi cântăreşte o tonă. Preotul Ioan Moldovan ne dezvăluie că clopotul uriaş a fost găsit abia în secolul trecut pe Dealul Târgului, din apropierea turnului, după ce a fost ascuns mai bine de 500 de ani.
Saşii ar fi fost cei care l-au îngropat acolo, mai povesteşte părintele Moldovean. Legenda spune că, atunci când foştii locuitorii ai comunei au încercat să aducă clopotul înapoi în turn, cei şase boi legaţi la carul cu care trebuia să fie transportat nu au vrut să tragă. Astfel, clopotul ar fi reapărut de la sine chiar în Turnul slăninilor, unde-i era locul, lângă el fiind încă două clopote, unul de 300 şi altul de 500 de kilograme, toate folosite acum de preotul Ioan Moldovan, în timpul slujbelor. Tot la stadiul de legendă a rămas şi o altă poveste: se spune că între Turnul-clopotniţă şi cetatea din vârful dealului, care ar fi fost construită de Petru Rareş, ar exista un tunel secret.
„Din ce mi-au povestit bătrânii locului, turnul era folosit de saşi pentru a-şi păstra carnea şi, mai ales, slănina. Zidurile groase de circa doi metri menţineau răcoarea, iar hrana nu se strica“, Ioan Moldovean, preot la biserica din Dumitra
Reparaţii pe banii saşilor plecaţi
Turnul-slăninilor a fost renovat, de-a lungul vremurilor, de doar două ori. Primele lucrări s-au făcut în 1967, iar celalte în 2001, când au fost înlocuite scările şubrede din interior şi s-a reparat acoperişul turnului. În 2003, saşii şi locuitorii din Dumitra stabiliţi în alte ţări au sponsorizat consolidarea holului de intrare în turn, care era în pericol de prăbuşire.
Mai puteţi citi:
Românul care vânează cu acte în regulă la vârsta de 92 de ani
Sâmboan Ioan este un fost mecanic din Beclenuţ (localitate situată la doi paşi de oraşul Beclean), care şi-a dedicat aproape 70 de ani vânătorii. La cei 92 ai săi încă mai merge la vânătoare, trecând cu brio şi de testarea periodică.
La doar 15 kilometri de Bistriţa, în localitatea Dipşa, se înalţă o biserică ce datează de la finele anilor 1400. Pe unul dintre ziduri se poate observa o mică statuetă ce înfăţişează un porc, în strânsă legătură cu porecla lăcaşului de cult: „biserica scroafei“.
Comuna Coşbuc este cunoscută pentru poetul care i-a şi împrumutat numele, pentru podul acoperit numit şi „Podul Dragostei”, dar şi pentru o biserică, unde, la loc de cinste, la doi paşi de altar regăsim un om de afaceri din zonă. Când preotul din localitate a încercat să înlăture din biserică tabloul cu omul de afaceri, acesta l-a denunţat la poliţie pentru furt.
Se încarcă comentariile...
