
Mănăstirea de la Berinţa s-a transformat în seara zilei de 29 noiembrie într-un lăcaş de rugăciune şi speranţă pentru tineri. Micul lăcaş de cult s-a dovedit a fi neîncăpător pentru cei peste 200 de copii prezenţi veniţi de la şcolile din Copalnic şi Berinţa.
După
o scurtă rugăciune, cei prezenţi au dat drumul luminiţelor bradului împodobit
care a fost pus chiar în faţa mănăstirii pentru a putea fi admirat de toţi cei
care trec prin Berinţa când vin dinspre Târgu Lăpuş sau când merg către acest
oraş.
Nu
au lipsit colindele interpretate de copiii prezenţi la mănăstire, alături de
măicuţe şi preoţi. La final fiecare din cei prezenţi a avut ocazia să ridice la
cer un lampion, punându-şi o dorinţă pe care simbolic o va ridica spre cer. Mircea
Rusu, organizatorul evenimentului şi ctitorul Mănăstirii de la Berinţa a ţinut
să remarce că acest gen de evenimente vor deveni o tradiţie, în acest fel
tinerii având ocazia să fie mai aproape de Dumnezeu.
Duminică, 30 noiembrie, Mănăstirea Berinţa este în sărbătoare. Asta pentru că este data
la care se prăznuieşte Hramul Mănăstirii, ”Sfantul Andrei”. La oficierea slujbei este aşteptat şi PS Iustin Sigheteanul,
arhiereu vicar al episcopiei ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: