Deţinut din Penitenciarul Baia Mare, decedat în urma unui stop cardiac. Medicii n-au putut face nimic

Deţinut din Penitenciarul Baia Mare, decedat în urma unui stop cardiac. Medicii n-au putut face nimic

Penitenciarul Baia Mare FOTO PBM

O persoană privată de libertate din Penitenciarul Baia Mare a decedat în urma unui stop cardio-respirator, a anunţat, miercuri, instituţia, care a precizat că decesul nu are legătură cu pandemia de Covid-19.

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului, decesul a fost înregistrat în cursul zilei de marţi.

„A fost apelat de urgenţă 112, la ora 13,00, şi o echipă medicală a ajuns la sediul penitenciarului la ora 13,10. Până la sosirea echipajului, asistentul medical aflat în serviciu a efectuat manevrele de resuscitare conform protocolului. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de atât de personalul medical al penitenciarului, cât şi de echipajul de ambulanţă sosit în sprijin, decesul a fost constatat la ora 14,40, diagnosticul fiind stop cardio-respirator prin asistolie”, a anunţat Penitenciarul Baia Mare.

Ulterior, s-a procedat la informarea judecătorului de supraveghere, a Poliţiei Baia Sprie, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare şi a familiei persoanei decedate.

Conducerea Penitenciarului Baia Mare a anunţat că evenimentul nu intră sub incidenţa actualului context epidemiologic.

Decesul pare să fi suferit din cauza unor afecţiuni cardiace cronice. În acelaşi timp, unitatea de detenţie nu a precizat dacă este sau nu vorba despre o moarte suspectă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: