Delegaţia maramureşeană care a plecat cu căruţele spre Alba Iulia, întâmpinată cu ceai şi vin fiert de români, pe tot traseul

Delegaţia maramureşeană care a plecat cu căruţele spre Alba Iulia, întâmpinată cu ceai şi
vin fiert de români, pe tot traseul

Caravana mai are puţin până la Alba Iulia

Este, poate, una din cele mai inedite acţiuni pentru a marca împlinirea a „100 de ani de România”, organizate în acest an. Caravana care a plecat de la Sighetu Marmaţiei în 22 noiembrie, urmând să parcurgă traseul în aproximativ nouă zile mai are puţin până la destinaţie. Pe traseu au fost întâmpinaţi cu aplauze, flori, mâncare, ceai sau vin fiert.

Ştiri pe aceeaşi temă

Maramureşenii îmbrăcaţi în costume populare, cu gube şi opinci îm picioare, refac drumul de acum 100 de ani de la Sighet spre Alba Iulia.

Caravana a petrecut marţi noaptea la Cluj Napoca, unde studenţii de la Medicină Veterinară s-au ocupat de îngrijirea cailor şi  potcovirea celor care au avut nevoie. „Convoiul de căruţe cu 17 cai şi zeci de oameni îmbrăcaţi în port popular maramureşean a poposit pentru o noapte în campusul nostru. Porniţi de câteva zile spre Alba Iulia, pe Drumul Unirii, oaspeţii noştri au răbdat ploaie şi frig de-a lungul călătoriei, astfel că oprirea la Clinica de Ecvine FMV Cluj Napoca a fost firească. Medicii, rezidenţii şi studenţii noştri i-au întâmpinat în costume populare, alături de membri din conducerea universităţii. Caii au avut parte de examinări medicale, repotcovire, dacă a fost cazul, boxe în care s-au încălzit şi au mâncat, iar proprietarii au recompensat personalul clinicii noastre cu colinde şi poveşti minunate din locurile natale. Zeci de studenţi au ajutat peste noapte la îngrijirea animalelor, iar cei care studiază la liniile franceză şi engleză s-au arătat încântaţi de tradiţiile româneşti”, au scris pe pagina lor de Facebook cei de la USAMV Cluj Napoca.

Întâmpinaţi  cu flori, ceai şi vin fiert, pe traseu

Doru Dăncuş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş şi iniţiatorul proiectului, a confirmat pentru Glasul Maramureşului că doi dintre cai au avut nevoie de repotcovire, însă s-a acordat o atenţie deosebită animalelor, pentru a nu fi puse în pericol. „Noaptea trecută (luni spre marţi, n.r.) am înnoptat la Cluj, iar caii au fost duşi la Facultatea de Medicină Veterinară, au fost consultaţi, doi au fost potcoviţi, dar nu au avut probleme de sănătate”, a arătat el.

Miercuri, la orele prânzului, caravana intra în Turda, după ce noapte de marţi spre miercuri a petrecut-o la Tureni. Cu toate că iarna îşi arată „colţii”, călătorii spun că nu se lasă ameninţaţi de intemperiile vremii. „Avem gubele pe noi, toţi suntem «regulamentari». Nu simţim nici gerul, nici ploaia, ne încărcăm sufleteşte de la ceea ce vedem pe marginea drumului. Peste tot suntem aşteptaţi cu mâncare, cu ceai, cu vin fiert, pălincă. Oamenii aruncă cu flori după noi. După ce ne întoarcem o să facem o expoziţie «România din căruţă»”, a mai spus Doru Dăncuş.

Până miercuri noaptea, caravana urma să ajungă până în comuna Unirea, iar restul traseului urmează să fie parcurs până vineri. „Vineri e zi de pauză şi sâmbătă diminaţă intrăm cu căruţele în Alba şi ne alăturăm paradei populare”, a mai spus el.

Opriri pe tot traseul

Conform proiectului, carvana a putut parcurge în medie, zilnic, 35-40 de kilometri, după care s-au oprit în câte o localitate pentru a înnopta.

Ideea de a parcurge cu căruţele drumul până la Alba Iulia pentru manifestările dedicate Centenarului i-a aparţinut lui Doru Dăncuş, vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Maramureş, în urma unei discuţii cu subperfectul Alexandru Cosma. Astfel, a fost depus un proiect şi a fost selectat pentru finanţare.

Convoiul a plecat pe 22 noiembrie din Sighetu Marmaţiei şi a avut opriri la Şişeşti, Şomcuta Mare, Gâlgău, Nima, Jucu, Tureni, Aiud şi apoi, convoiul poposeşte la intrarea în Alba Iulia. „În total, drumul va fi de opt zile şi una este de rezervă.

Avem în buget prevăzut cheltuieli penru hrana animalelor, avem un atelier mobil pentru potcovit, avem platforme care pot interveni în situaţii de urgenţă sau nevoie. Dacă sunt probleme cu caii, îi urcăm pe platformă şi îi transportăm cu vehiculul”, a mai precizat Doru Dăncuş.

Pregătiţi pentru orice situaţie

În proiect a fost luată în calcul şi vremea nefavorabilă, situaţie în care, dacă era cazul, caii puteau fi mutaţi în vehicule speciale pentru ei, iar persoanele în autocare. Deocamdată nu a fost cazul, iar caravana a parcurs cea mai mare parte din distanţă aşa cum şi-a propus.

De asemenea, unele localităţi în care au poposit peste noapte le-au pus la dispoziţie grajduri pentru animale. „Sunt adăposturi speciale pe care ni le pun la dispoziţie autorităţile locale acolo unde noi poposim, de exemplu la Gâlgău sau Şomcuta sunt grajduri pentru animalele, acolo unde nu avem posibilitatea asta, avem platformele respective care sunt special amenajate pentru transportul animalelor”, a mai arătat el.

Caii care compun caravana provin din mai multe localităţi: Mireşu Mare, Şişeşti, Săcălăşeni, Târgu Lăpuş, Ardusat, Baia Mare, Ieud, chiar şi din Slatina, de dincolo de Tisa. Potrivit estimărilor, la Alba Iulia ar trebui să ajungă aproximativ 100 de maramureşeni, chiar dacă nu toţi au ajuns acolo în caravană.

Proiectul în valoare de 220.000 de lei a fost finanţat de Ministerul Culturii şi a fost ales din din peste 100 de alte proiecte depuse pentru finanţare.

 

 

Mai puteţi citi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: