Deputatul Varujan Pambuccian, prezent la un eveniment, la Colegiul „Gheorghe Vrănceanu“, dedicat memoriei victimelor genocidului armean

Deputatul Varujan Pambuccian, prezent la un eveniment, la Colegiul „Gheorghe Vrănceanu“, dedicat memoriei victimelor genocidului armean

Elevii pasionaţi de istorie au participat la un amplu program, la Colegiul Naţional Gheorghe Vrănceanu, dedicat comemorării victimelor genocidului armean

Colegiul Naţional “Gheorghe Vrănceanu” Bacău a găzduit, între  10-26  mai, un program  de activităţi  culturale şi educative  sub titlul “Comemorarea victimelor  genocidului împotriva armenilor“. Evenimentul a fost organizat de U.A.R., Filiala Bacău, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Colegiul Naţional “Gheorghe Vrănceanu” Bacău şi Colegiul Naţional “Ferdinand I” Bacău.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prima activitate a programului a fost sesiunea de referate şi comunicări  “102 ani de la Genocidul împotriva armenilor”, (coordonator  prof. Dumitru Ficuţă), la care au luat parte elevi iubitori de cultură şi istorie din zece clase de liceu, care au evocat şi condamnat ororile genocidului din 1915.  „Elevii au aflat conotaţiile termenului „genocid”,  introdus  în spaţiul public de cercetătorul polonez  Raphael Lemkin în 1944, fiind apoi folosit în Convenţia ONU din 1948 asupra prevenirii şi pedepsirii crimei de genocid. Au fost evocate  în referatele elevilor, citând bibliografia problemei,  Primul genocid armean din 1895, când Sultanul Abdul Hamid II a orchestrat un pogrom cu 200 000 victime şi al doilea Genocid din 1915, când au nurit 1,5 milioane armeni. S-a amintit că  Puterile europene au avut o reactivă slabă, iar guvernul turc continuă şi astăzi să nege genocidul, acesta fiind unul dintre cauzele principale a controverselor dintre Uniunea Europeană şi Turcia“, se arată într-un comunicat, transmis de Vasile Agop, preşedintele Uniunii Armenilor din România, Filiala Bacău.

A doua activitate a fost o  şedinţă a Cercului de Istorie Recentă din liceu  cu tema „Cultură şi civilizaţie armeană”. Au participat la manifestare, alături de gazdele elevi şi profesori, membri ai comunităţii armene din Bacău, preşedintele U.A.R. Bacău, Vasile Agop,  reprezentanţi ai organizaţiilor minorităţilor naţionale din Bacău. Din partea U.A.R. Bucureşti a participat prof. dr. Varujan Pambuccian, deputat din partea comunităţii armene în Camera Deputaţilor, Liderul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale.
„Activitatea s-a desfăşurat în cabinetul de istorie al liceului şi a început cu un moment de reculegere în memoria vitimelor de acum 102 ani. O primă prezentare power point intitulată “Armenia de azi” a evocat istoria armenilor din antichitate până astăzi, având pe ecran imaginea muntelui Ararat, capitala Erevan, harta politică, culorile drapelului  şi stema statului armean, iar în fundalul sonor, acordurile  imnului statului Armenia“, a precizat profesorul Dumitru Ficuţă.


A doua prezentare a evocat „Armenii care au schimbat lumea”. Au fost evocaţi: fotograful Ara Güler, zis şi “Ochiul din Istanbul”; fotograful Iousouf Karsh care are în portofoliul său portretele celor mai importante personalităţi ale sec. al XX-lea, precum Einstein sau John Kennedy; Alexander Kemurdzian, pionier al programelor de zbor în spaţiu ale Uniunii Sovietice; Artem Mikoya, unul din cei doi autori ai faimoaselor avioane militare MiG; Oskar H. Banker care a revoluţionat transporturile inventând transmisia automatică pentru automobile, servodirecţia şi controlerele primului elicopter Sik; Michel Matthew Ter–Pogossian, inventatorul tomografului; Raymond Damadian, inventatorul RMN-ului; Steve Jobs care a revoluţionat industria digitală; Arshavir Ter-Hovannessian a descoperit beneficiile dietei Raw Vegan; Kerkor “Kirk” Kerkorian, considerat “părintele oraşului Las Vegas”, preşedintele MGM studios (Metro-Goldwyn-Mayer), proprietar de acţiuni General Motors, Ford, Chrysler etc.; Andre Agassi, celebru jucător de tenis; Scherilyn Sarkisian, cântăreaţă de muzică pop, cu numele de scenă „Scher”; System of a Down, celebră trupă rock; Shahnour Varenagh Aznavourian, alias Charles Aţnavour, care a jucat în 60 de filme şi a compus peste 1000 de cântece; Djivan Gasparyan, cunoscut drept “Maestru al dudukului” – instrument armenesc realizat din lemn de cais, vechi de peste 4.000 de ani şi inclus în patrimoniul cultural imaterial al umanităţii; Aram Khachaturian autorul baletelor „Gayaneh” şi „Spartacus”, Simfonia nr. 2, „Concertul pentru vioară şi orchestră, ş.a        

Ultima secţiune, care a rememorat “Armenii care au schimbat România”, a început cu cuvintele lui Nicolae Iorga dintr-o conferinţă susţinută la Ateneul Român în anul 1925: “Mă interesează în mod deosebit naţiile care au legături cu noi. Şi dintre conlocuitorii noştri de altă naţionalitate eu am respect mai mare pentru cei mai vechi şi cei mai buni. La noi, armenii au jucat în toate ramurile vieţii publice un rol însemnat aşa încât n-au nici-un motiv să le fie ruşine de originea şi naţionalitatea lor.” Au fost  prezentate personalităţi de ieri şi de azi, care au sporit patrimoniul istoriei şi culturii noastre, care au origini armeneşti: Ioan Vodă cel Viteaz, Nicoară Potcoavă, Manuc Bey, Theodor Aman, Gen. Iacob Zadig, Gen.Mihail Cristodulu Cerchez, Gheorghe Asachi, Spiru Haret, Garabet Ibrăileanu, Dan Barbilian, H.Dj. Siruni, Vasile Conta, Vasile Morţun, Grigore Trancu-Iaşi, Virgil Madgearu, Kricor H. Zambaccian, Segiu Malagamba, Vasile Tomazian, Alexandru Tatos, Mihail Jora, David Ohanesian, Cleopatra Melidoneanu, Anda Călugăreanu, Corina Chiriac, Harry Tavitian, Adrian Daminescu, Ana Aslan, Dimitrie Bagdasar, Varujan Vosganian şi Varujan Pambuccian.

O explicaţie a creativităţii armenilor şi a contribuţiei relevante în ştiinţă, artă, cultură şi civilizaţia lumii a dat-o profesorul Varujan Pambuccian în încheierea şedinţei, şi anume preocuparea statului armean încă din primele secole după creştinare pentru ca toţi armenii să fie ştiutori de carte. 
Joi 25 mai şi vineri 26 mai s-a desfăşurat o Sesiune cu caracter tehnic aplicativ ”Era digitală” la colegiile naţionale “Ferdinand I” şi “Gheorghe Vrănceanu” susţinută de invitatul de onoare, profesorul Varujan Pambuccian, matematician şi informatician, care conduce Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii din cadrul Camerei Deputaţilor şi care a vorbit elevilor din clasele cu profilurile  informatică şi matematică-fizică despre aşteptările pe care le pot avea în viitor odată cu dezvoltarea noilor tehnologii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările