Cine este băcăuanul Cristian Vintilă, fostul şef al Administraţiei Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, arestat pentru trafic de arme către o organizaţie din Columbia

Cine este băcăuanul Cristian Vintilă, fostul şef al Administraţiei Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, arestat pentru trafic de arme
către o organizaţie din Columbia

Cristian Vintilă, arestat pentru trafic de arme, a fost omul de casă a lui Viorel Hrebenciuc, arestat pentru fapte grave de corupţie

Cristian Vintilă a ajuns în funcţia secretar general al Administraţiei  Naţionale a Rezervelor de Stat în 2009, în timpul Guvernului Boc, PSD-PDL. Consilier şi apropiat al deputatului Viorel Hrebenciuc, Vintilă a mai fost implicat în afaceri şi în perioada 2000-2004 când era consilier judeţean.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Vintilă (44 de ani), Virgil Flaviu Georgescu (42 de ani) şi Massimo Romagnoli (43 de ani) au fost arestaţi săptămâna aceasta în Muntenegru, cu acuzaţia că ar fi conspirat pentru a vinde arme unei organizaţii teroriste din Columbia. Potrivit procurorilor americani ei ar fi urmat să vândă rachete antiaeriene dar şi alte arme de foc grupării columbiene FARC, care luptă împotriva Statelor Unite. Ancheta a fost făcută de autorităţile americane în colaborare cu cele române.

Ascensiunea lui Cristian Vintilă a fost făcută pe seama relaţiilor lui Viorel Hrebenciuc, afirmă persoane care l-au cunoscut atât în Bacău, cât şi la Bucureşti. Între 2000 şi 2008,  Cristian Vintilă a fost consilier în cadrul Consiliului Judeţean PSD iar anterior a fost acţionar în firma Barter Group SRL, din acţioneratul căreia mai făcea parte Viorel Hrebenciuc. „Cristian Vintilă este produsul lui Viorel Hrebenciuc. Asta se întâmplă când dai unor astfel de oameni, fără un background, funcţii şi acces la informaţii clasificate. A ajuns secretar general al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, când instituţia nu era comasată cu Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, pe care am condus-o un timp. Era omul care-i ducea servieta lui Hrebenciuc, omul de casă, cum se spune. A candidat în 2008 pentru Camera Deputaţilor, dar nu a fost ales, iar în 2009 i s-a dat această funcţie, care presupune certificat ORNISS, adică acces la informaţii clasificate, inclusiv din domeniul militar. Aşa se face că a ajuns să se implice în astfel de infracţiuni grave, cum ar traficul de arme, pentru susţinerea terorismului“, a precizat Adrian Mironescu, preşedintele Partidului Liberal Reformator din Bacău şi fost şef al Oficiului pentru Probleme Speciale. Cristian Vintilă a avut o relaţie cu o judecătoare din Bacău, care i-a dăruit şi un copil. Împreună cu ea, deţinea un imobil de peste 280 metri pătraţi în municipiul Bacău.

Deputatul Lucian Ciubotaru, despre Vintilă: „un bivol, un buhai căcăcios“

Cristian Vintilă a fost implicat şi în scandaluri şi altercaţii. În iunie 2008, în campania de la alegerile locale, s-a strâns de gât, la propriu, cu Lucian Ciubotaru, actual deputat, la vremea aceea, consilier local. Vintilă s-a enervat şi a reacţionat agresiv când Ciubotaru a închis becul de pe holul Prefecturii, unde se afla şi Biroul Electoral Judeţean (BEJ). “Aseara, pe la 23.00 Ciubotaru tot stingea becul de pe coridor, deoarece aşa dăduse dispoziţie primarul Romeo Stavarache. M-am dus şi l-am aprins. Atunci, Ciubotaru mi-a zis că ordinul ca noi să stăm pe întuneric a fost dat de primar, care este cel mai mare om din municipiu. Şi eu sunt un rahat. M-a apucat tare de gât. Am depus deja plângere la poliţie”, a declarat atunci, pentru ziarul Observator de Bacău, Cristi Vintilă. În replică, Lucian Ciubotaru a afirmat că totul a fost doar o mică îmbrânceală. “Nu ştiam că un bivol poate fi atât de fragil. Doar l-am atins puţin, că dacă ne puneam ne băteam zdravan, că amândoi suntem de 200 de kile. Ce, el nu ne-a facut şobolani? Şi el ne-a împins pe mai mulţi care eram aici! I-am spus doar că e un buhai căcăcios!”, a precizat atunci Lucian Ciubotaru.

Deputatul băcăuan afirmă că Vintilă era un om imprevizibil pe care nu se putea pune bază, sugerând că era labil. „Ce a făcut acum este foarte grav. Oamenii aştia mai puhavi sunt imprevizibili“, a spus deputatul Ciubotaru. 

Departamentul Justiţiei din SUA:

Cristian Vintila, acuzat de trafic de arme si terorism

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: