Adolescenta care predă informatică elevilor de gimnaziu şi alină suferinţa bolnavilor cronici din spitale

Adolescenta care predă informatică elevilor de
gimnaziu şi alină suferinţa bolnavilor cronici din spitale

Alexandra Nanu FOTO arhiva personală

Alexandra Nanu, elevă la Colegiul Naţional Gheorghe Vrânceanu din Bacău, foloseşte metode inspirate din viaţa de zi cu zi a copiilor pentru a le explica limbajele de programare. Este şi voluntar la un centru comunitar, iar de ani de zile ajută bătrânii cu deficienţe de vorbire şi locomotorii din spitale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alexandra Nanu (18 ani), elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Gheorghe Vrânceanu din Bacău, a fost pasionată de mic copil de matematică, dar ulterior informatica şi dezvoltarea personală i-au captat toată atenţia. Informatica a descoperit-o în clasa a IX-a şi ulterior s-a înscris la cercul naţional de informatică ”Programare cu răbdare”.

Aşa a ajuns ca, la doar 18 ani, să predea informatică elevilor de gimnaziu. A dezvoltat mai multe metode practice prin care le explică copiilor limbaje de programare precum Scratch, folosindu-se de exemple din viaţa lor de zi cu zi. ”O parte dintre ei erau foarte mici şi a trebuit să le explic mai întâi cum funcţionează sistemul de coordonate. Am folosit lucruri pe care să le înţeleagă.De exemplu, o sfoară în formă de cruce care se duce pe monitor în sus sau în jos, ori stânga-dreapta”, ne descrie Alexandra câteva dintre metodele pe care le foloseşte cu elevii săi.

Eleva este şi directorul de comunicare al cercului de informatică, iar în ultimii ani a fost interfaţa dintre proiect, părinţi şi copiii pasionaţi de limbajele de programare. ”Îmi place foarte mult ceea ce fac. De mică mi-a mers gura”, ne spune cu umor eleva.

Sprijin pentru bolnavii cu deficienţe de vorbire şi mişcare

Alexandra este şi voluntar în cadrul Asociaţiei de Sprijin Comunitar din Bacău. După admiterea la liceu a vrut să schimbe ceva şi a decis să meargă pe acest drum. ”Voluntariatul a devenit pentru mine o cale prin care am putut să ofer ceva societăţii, comunităţii, un ajutor pentru persoanele defavorizate, dar în acelaşi timp m-a surprins cât de mult am evoluat. Mi-a dezvoltat compasiunea, răbdarea de-a asculta şi capacitatea de-a media conflicte atât între copii, cât şi între membrii echipei mele de voluntari”, crede eleva.

De ani buni merge în spitale şi are grijă de persoanele cu probleme neurologice, din dorinţa de-a le face viaţa mai uşoară şi a le readuce zâmbetul pe buze. ”Stăteam cu pacienţii, vorbeam cu ei, le făceam cumpărăturile. Majoritatea erau bătrâni şi singuri şi pentru ei era deprimant să se uite la tavan toată ziua”, îşi aminteşte eleva.

Alexandra alături de colegii săi de la ”Programare cu răbdare” FOTO arhiva personală

Pentru că a pus mult suflet în acest proiect, după un an a fost numită coordonator al echipei de voluntari care asista pacienţii cu deficit de vorbire şi de mişcare din spital. Nu au lipsit nici momentele amuzante. ”Mai multe doamne m-au învăţat reţete de dulceţuri şi zacuscă”, ne povesteşte râzând Alexandra, care crede că voluntariatul în spital a ajutat-o foarte mult să se maturizeze.

Gimnastică în ritm de zoomba la un centru de bătrâni

După izbucnirea pandemiei, a lucrat ca voluntar în Centrul de Zi ”Speranţa” din Bacău, iar bătrânii nu o vor uita cu siguranţă prea curând. ”Am făcut cu ei zoomba, un dans sportiv mai energic, un fel de gimnastică ritmică”, spune Alexandra.

Informatica este una dintre marile pasiuni ale Alexandrei FOTO arhiva personală

Zumba este un program de fitness inspirat din dansurile latino şi creat de un dansator şi coregraf columbian, Alberto "Beto" Perez, în cursul anilor '90. Zumba implică o combinaţie între elemente ce ţin de dans şi elemente din sfera aerobicului. Coregrafia Zumba încorporează mişcări de hip-hop, soca, samba, salsa, merengue, reggaeton, mambo, dar şi arte marţiale, respectiv dans din buric. Sunt incluse şi exerciţii de squat şi stretching.

Dezvoltare personală cu copiii săraci

S-a implicat şi în numeroase acţiuni cu copiii săraci din mediul rural. Timp de o săptămână mergea în diverse localităţi din judeţul Bacău şi făcea cu micuţii dezvoltare personală, dans şi sport şi le stimula creativitatea prin diverse activităţi. ”Orice activitate care poate nouă ni se părea banală, pentru ei era ceva extraordinar. Aveau mereu zâmbetul pe faţă, erau receptivi la orice le spuneai şi abia aşteptau să mai faci ceva cu ei”, îşi aminteşte cu emoţie eleva.

Profesorul Bogdan Pătruţ, coordonatorul cercului ”Programare cu răbdare”, şi elevele sale care predau informatică copiilor de gimnaziu FOTO arhiva personală

De un an este şi preşedinta Consiliului Elevilor din liceu, calitate în care a fost interfaţa dintre colegii ei şi profesori şi le-a apărat drepturile. ”Cred că pentru elevii din mediul rural ar trebui să se asigure măcar transportul gratuit.şi preţuri mai accesibile pentru căminele de la oraş. Şi consilierea şcolară este, cred eu, importantă în cazul lor, astfel încât să se prevină abandonul şcolar care este atât de ridicat în mediul rural”, spune Alexandra.

Pentru că este pasionată atât de informatică, cât şi de comunicare, a decis să le îmbine. După absolvire, se va înscrie la Facultatea de Informatică de la Cluj. Visează ca în viitorul apropiat să aibă propria ei afacere în domeniul IT-ului şi să fie speaker motivaţional.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Fenomenul educaţional creat de un profesor de informatică în România şi Diaspora

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările