O tânără dansatoare a murit, după ce a leşinat pe scenă la Balul Bobocilor

O tânără dansatoare a murit, după ce a leşinat pe scenă la Balul Bobocilor

Mihaela Diana Jivan  FOTO Facebook

O tânără în vârstă de 33 de ani din Bucureşti a murit după ce a leşinat pe scena Casei de Cultură din oraşul Sebiş din Arad, unde fusese invitată să danseze la un bal al bobocilor.

Mihaela Diana Jivan a leşinat în timpul reprezentaţiei şi a fost transportată la spital cu ambulanţa, însă medicii nu au reuşit să o salveze. 
 
„La data de 09.11.2018, în jurul orei 23.00, Jivan Mihaela Diana a leşinat în timp ce se afla pe scenă, a fost transportată cu un echipaj SMURD la Spitalul de Boli Cronice din oraşul Sebiş unde, în urma manevrelor de resuscitare, la data de 10.11.2018, ora 00.41, a fost declarat decesul. Nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului”, se arată în comunicatul ISU Arad. 
 
Vestea tragică a fost confirmată pe Facebook de soţul tinerei, care este instructor de dans şi o însoţea la eveniment: „Aseara 09.11.2018 Scumpa mea Soţie s-a stins din viaţă în urma unui stop cardio-respirator... Îmi doresc mult să nu fiu bombardat cu multe telefoane. Dumnezeu s-o odihnească în pace! 😭😭😭“
 
Cei doi erau căsătoriţi din vara anului 2014.

 
Tânăra a intrat în stop cardio-respirator în timp ce era monitorizată.

„În spital, în timpul monitorizării intră în stop cardio-respirator, se efectuează manevrele de resuscitare, pacienta răspunde iniţial foarte bine. Ulterior, intră din nou în stop cardio-respirator cardiac şi se încearcă manevrele de resuscitare din nou. Este solicitat şi un echipaj de urgenţă din Arad, cu medic, se efectuează manevrele de resuscitare până la sosirea echipajului. De comun  acord, se continuă resuscitarea, aceasta a durat aproximativ 2 ore. După care, de comun acord, am decis să declarăm decesul”, a declarat Cristian Sârb, potrivit Observator.tv.

Dansatoarea anima concertul Letiţiei Roman, concurentă în cadrul show-ului Vocea României. 
       

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: