Marea devalizare a industriei din Teleorman

Marea devalizare a industriei din Teleorman

Fabrica de rulmenţi

În urmă cu două decenii, în  Teleorman existau fabrici care produceau de la zahăr, ulei şi conserve, până la panglici, rulmenţi sau vagoane, susţinând economia judeţului şi asigurând locuri de muncă pentru  mii de teleormăneni din Zimnicea, Roşiorii de Vede, Turnu Măgurele sau Alexandria.  Declinul industriei a început după Revoluţia din 1989 şi a fost provocat, în majoritatea cazurilo,r de privatizări eşuate.

Industria din Teleorman a început să prindă contur după anii 50. După anii 50 pe harta economică a judeţului au apărut Combinatul Chimic de la Turnu Măgurele (1965), Întreprinderea de aparate şi accesorii (1969), Întreprinderea de panouri electrice şi de comandă (1972), Întreprinderea de  Rulmenţi (1974) - la Alexandria; Fabrici de material rulant (1973), Fabrica de bere (1978) - la Roşiorii de Vede; Fabrica de zahăr (1977) şi Întreprinderea de ţevi (1978) - la Zimnicea; Fabrica de echipament chimic (1978), şi Fabrica de motoare electrice de la Turnu Măgurele.
 
Tranziţia către economia de piaţă, după 1990 s-a dovedit o mare piatră de încercare pentru industria judeţului. Cele mai multe dintre întreprinderile susţinute de stat în vremea regimului comunist nu au reuşit să depăşească etapa de tranziţie şi în urma priviatizărilor şi-au închis porţile. Puţinele întreprinderi care au rămas funcţionale după privatizare şi-au redus drastic numărul de angajaţi.
Producătorul de confecţii Altex Alexandria, cu aproximativ 1.400 de angajaţi s-a privatizat în 1999 şi s-a închis după şase ani. Rotrico Roşiorii de Verde din Teleorman,producător de textile şi perdele, care număra peste 1.100 de angajaţi înainte de 1999, a intrat în lichidare în anul 2005. Tot în lichidare a ajuns şi fabrica de bere din Roşiorii de Vede, care număra înainte de Revoluţie câteva sute de angajaţi
 
Alte companii au fost preluate de investitori străini, dar nici acestea nu au reuşit să păstreze numărul de salariaţi. Cea mai importantă întreprindere din Alexandria, SC Koyo, fosta fabrică de rulmenţi avea înainte de 1999 4.600 de salariaţi. A ajuns să aibă puţin peste 1000, după multe valuri de disponibilizări. Germino Alexandria din aceeaşi localitate, firmă de morărit cu peste 1.000 de angajaţi în anul 1999, mai numără puţin peste 100 de angajaţi. 
 
 
Fabrica de rulmenţi, cumpărată de japonezi
 
Reşedinţa de judeţ Alexandria a fost cel mai important centru industrial din judeţ. Aici funcţionau în urmă cu două decenii Întreprinderea de utilaje pentru industria uşoară Islaz, unde sute de alexăndreni aveau un loc de muncă. Tot la Alexandria au funcţionat Întreprinderea de aparataje şi accesorii, Întreprinderea pentru producerea nutreţurilor combinate, Întreprinderea de industrializarea cărnii, Întreprinderea de industrializare a laptelui, Întreprinderea de morărit, panificaţie şi produse făinoase, Întreprinderea de cânepa.
 
Fabrica de rulmenţi, înfiinţată în 1974 asigura locuri de muncă pentru un sfert din populaţia oraşului şi era un important centru care producea rulmenţi pentru export. Revoluţia din 1989 a găsit toate fabricile din Alexandria funcţionale. Treptat, majoritatea şi-au închis porţile şi angajaţii au fost trimişi acasă în şomaj. Unele întreprinderi au dispărut brusc, altele au falimentat  mai târziu după tentative eşuate de privatizare.
 
Singura întreprindere dintre cele vechi, rămasă funcţională în prezent, este fabrica de rulmenţi. De la peste 3000 de salariaţi, unitatea SC Koyo,  privatizată între timp şi cumpărată de japonezi a ajuns să aibă sub 1000 de angajaţi. 
 
Eşecul privatizării Robema
 
Roşiorii de Vede era un municipiu cunoscut înainte de anii 90 drept un centru industrial cu fabrici de bere, tricotaje, ulei şi vin. Tot aici funcţionau întreprinderea mecanică de material rulant, întreprinderea “Textila Teleorman”, întreprinderea mecanică a agriculturii şi industriei alimentare.
 
Robema, berea din Teleorman produsă la Roşiorii de Vede este acum doar o amintire. În primii ani după revoluţie, privatizarea părea să îi aducă unităţii un viitor strălucit. Fabrica de bere a intrat în proces de privatizare, prin vânzare ajungând în proprietatea unor investitori turci, care operau îndeosebi în partea de Nord-Est a ţării, în Moldova şi a căpătat un nume nou : SC “Bere şi Malţ Robema” S.A.
 
După 2006, unitatea  a intrat în declin, iar în 2010, în insolvenţă. La începutul anului trecut, ceea ce a mai rămas din fabrica de bere de la Roşiorii de Vede, adică bunurile mobile, construcţiile şi terenul, au fost scoase la vânzare de lichidatorul judiciar.
 
Combinatul lui Ioan Nicolae la limita de avarie
 
Combinatul de îngrăşăminte chimice, Întreprinderea pentru producerea şi industrializarea legumelor şi fructelor, Mobila Turnu-Măgurele, Motoare electrice Electroturris, Textile Imperial sunt unităţile care asigurau funcţională industria în municipiul de la malul Dunării, Cu excepţia combinatului, SC Donau Chem SRL  aflat acum în proprietatea magnatului Ioan Nicolae,  restul întreprinderilor sunt ruine. Situaţia combinatului de îngrăsăminte chimice de la Turnu Măgurele este una delicată.  Omul de afaceri Ioan Nicolae a cumparat combinatul din Turnu Magurele in 2004.
 
Obiectul de activitate al SC Donau Chem Turnu Magurele il reprezinta fabricarea si comercializarea de ingrasaminte minerale cu azot si a intermediarilor (amoniac, acid azotic) alaturi de productia de piese schimb si utilaje tehnologice. Fostul Combinatul din Turnu Magurele care, inainte de 1989 avea peste 3.000 de angajati, mai are câteva sute de salariaţi. La privatizare, magnatul a promis că va investi  48,205 milioane de USD pentru păstrarea locurilor de muncă, retehnologizare, productivitatea muncii şi protecţia mediului. 
 
La Turnu Măgurele, în vremurile bune, peste 3.000 tone de îngrăşământ părăseau Combinatul. Acum, şi 500 de tone reprezintă un record.
 
 
Singurele unităţi rămase în picioare la Zimnicea sunt cele cumpărate de  Niculae
 
Zimnicea avea înainte de Revoluţie o fabrică de zahăr, una de ulei, o fabrică de ţevi şi una de panglici. Singurele unităţi rămase în picioare la Zimnicea sunt cele privatizate şi ajunse în ograda magnatului Ioan Niculae. 
Zimtub ,fabrica de ţevi de oţel din Zimnicea, înfiinţată în 1978 a devenit cunoscută pe plan naţional şi internaţional. După revoluţie, fabrica a rămas cu 900 de angajaţi, iar acum are aproximativ 200.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: