„Staţi acasă pentru noi”. Mesaj din partea personalului medical de la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Alba

„Staţi acasă pentru noi”. Mesaj din partea personalului medical de la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Alba

Mesajul a fost postat în mediul online

Personalul medical de la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia promovează necesitatea oamenilor de a sta cât mai mult în casă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Medicii şi asistentele se alătură unei campanii naţionale neoficiale, derulate pe Facebook, prin care oamenii sunt îndemnaţi de medici, pompieri, poliţişti, jandarmi să stea în casă pentru a limita numărul cazurilor de infecţie cu coronavirus. 
 
Asistenta şefă de la Secţia de Boli Infecţioasea a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia , Marcela Vîlcan, a postat pe contul ei de Facebook o serie de fotografii cu personalul instituţiei medicale, purtând un mesaj.
 
”Noi suntem aici pentru voi! Voi staţi acasă pentru noi!” este mesajul pe care vor să îl transmită medicii şi asistentele. Postarea a primit zeci de aprecieri din partea altor persoane.
 
Autorităţile consideră că cea mai eficientă măsură împotriva creşterii cazurilor de îmbolnăvire este autoizolarea voluntară şi evitarea contactului cu grupuri mari de oameni. La secţia spitalului din Alba Iulia au fost internate în ultimele două săptămâni mai multe persoane suspecte de coronavirus. Toate testele efectuate au ieşit negative. Duminică, 15 martie, în Alba sunt 34 de persoane în carantină şi 188 izolate la domiciliu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: