Peştera din Apuseni unde a fost descoperit cel mai mare craniu de urs de cavernă din România. Legătura cu mineriada din 1990

Peştera din Apuseni unde a fost descoperit cel mai mare craniu de urs de cavernă din România. Legătura cu mineriada din 1990

Peştera are stalagmite şi stalactite, iar în evul mediu era folosită ca biserică

Peştera Bisericuta este o peştera fosila, de mici dimensiuni, din Munţii Trascău, cea mai spectaculoasă ramură a Apusenilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peştera se află pe teritoriul satului Sfârcea, comuna Întregalde, judeţul Alba, în partea centrală a Munţilor Trască, în marginea nord-vestică a Platoului Ciumerna, în bazinul hidrografic al Pârâului Galda. Se poate ajunge la peşteră pe drumul judetţean Alba Iulia - Întregalde, apoi pe drumul forestier până în cătunul Sfârcea (4 km). De aici, se merge pe jos timp de o oră, pe o potecă nemarcată. 
 
Peştera Bisericuţa ste situată la 15 m sub nivelul Platoului Ciumerna. Intrarea oferă acces direct într-o sala de 15/10 metri, înaltă de 4 metri. Se continuă cu un culoar în forma de Z care dă acces într-o noua sală. Aici apar primele formaţiuni, stalagmite, stalactite, coloane şi montmilch. Montmilchul este o substanţă complexă ce conţine cristale microscopice de carbonaţi de calciu şi 35-75% apă.
 
Interesant este faptul că că toţi pereţii seamănă cu o piele de leopard. Sunt pete de un maro mai inchis pe fond galben formate de cristalizări influenţate de apa de condens de pe perete. Fenomenul este puţin studiat de către specialişti. Dupa un alt culoar se ajunge în Sala Neagră, cu scurgeri parietale închise la culoare. În partea stângă se deschide Puţul Negru care dă acces într-o săliţă, iar în dreapta, un puţ strâmt prin care se ajunge în Sala Urşilor. Între aceste două sali există o conexiune pe sub galeria principală. În total, peştera are o lungime de 320 metri.
 
 
Peştera a fost locuită încă din neolitic. În evul mediu era folosită ca adăpost de ciobanii de pe Ciumerna iar în timpuri de restrişte ca biserică, de unde şi denumirea pe care a primit-o. Prima explorare a fost făcută în 1966 de către speologul Viorel Luduşan şi alţi colegi ai acestuia.
 
 
Înca de la prima explorare, forţând puţul îngust, s-a pătruns în Sala Urşilor. În partea cea mai de jos a sălii, pe podea erau înşirate câteva cranii şi oase de Ursus speleus. Unul avea crescut pe frunte o stalagmită lumânare de 1,2 m. Cel mai mare craniu a fost ridicat şi dus de către Nicolae Luduşan la Facultatea de Geologie a Universităţii Bucureşti unde era student. A fost declarat cel mai mare craniu de Ursus speleus din România, asupra lui fiind făcute numeroase cercetări la Facultatea de Geologie a Universităţii din Bucureşti. După ce a rezistat în peşteră 10.000 de ani, în vitrina Universităţii a rezistat doar 20, fiind distrus şi aruncat la gunoi de minerii veniţi să facă ordine în Bucureşti în 1990. Cu ocazia ridicării craniului, în anul 1972, a fost efectuată şi prima cartare a peşterii.
 
  
Mai tragic însă e faptul ca într-o vizită recent făcută în peşteră, s-a constatat dispariţia tuturor craniilor şi oaselor din Sala Urşilor. În peştera au fost făcute săpături arheologice sistematice şi au fost descoperite urme ale omului din neolitic. (Sursa foto: Trascau Adventure)


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: