Percheziţii efectuate de IPJ Alba la şase persoane bănuite de înşelăciune. Prejudiciul depăşeşte 400.000 de lei

Percheziţii efectuate de IPJ Alba la şase persoane bănuite de înşelăciune. Prejudiciul depăşeşte 400.000 de lei

Poliţişti din Alba efectuează marţi, 19 februarie, un număr de şapte percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 400.000 de lei, prin înşelăciune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Persoanele vizate de anchetă ar fi achiziţionat cereale, de la mai mulţi producători agricoli din judeţul Alba, fără să plătească contravaloarea acestora.   
 
La data de 19 februarie 2019, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, efectuează 7 percheziţii, în municipiile Bucureşti (1), Constanţa (5 ) şi Călăraşi (1), la locuinţele a şase persoane bănuite de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată şi la sediile societăţilor comerciale administrate de aceştia. 
 
Din cercetări a rezultat faptul că, în luna noiembrie 2018, cele 6 persoane ar fi indus în eroare şapte producători de cereale din judeţul Alba, folosindu-se de calitatea falsă de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale şi ar fi contractat cumpărarea de cereale, iar pentru a crea convingerea persoanelor vătămate că s-a achitat contravaloarea acestora, le-ar fi prezentat ordine de plată, întocmite on line, emise pe un cont bancar ce aparţine unei alte societăţi comerciale care nu avea lichidităţi. 
 
Prejudiciul cauzat celor şapte păgubiţi a fost estimat la 413.834 lei. Poliţiştii vor pune în executare şase mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
 
La percheziţii, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice sunt sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Alba, de poliţiştii din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Constanţa şi Călăraşi precum şi de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale a Poliţie Municipiului Bucureşti – Poliţia Sector 1. Activităţile beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările