VIDEO Ministrul Transporturilor promite că autostrada Sebeş - Turda va fi ”pusă sub trafic” până la finalul anului 2019

VIDEO Ministrul Transporturilor promite că autostrada Sebeş - Turda va fi ”pusă sub trafic” până la finalul anului 2019

Ministrul Cuc a verificat stadiul lucrărilor pe autostradă

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc şi şeful CNAIR, Narcis Neaga, au verificat, joi, şantierele Autostrăzii Sebeş-Turda, respectiv stadiul lucrărilor pe loturile 1 şi 2, între Sebeş şi Aiud.

Ştiri pe aceeaşi temă

Răzvan Cuc s-a declarat optimist cu privire la termenele de finalizare a celor două loturi, în ciuda faptului că lucrările sunt foarte întârziate, susţinând că acestea ar urma să fie realizate la un stadiu care să permită deschiderea circulaţiei până la sfârşitul anului.
 
“Am avut prima discuţie cu constructorii. Văd că au evoluat din punct de vedere al progesului fizic. I-am rugat ca în acest an să ne deranjeze foarte mult bugetul şi să consume cât mai mulţi bani”, a declarat ministrul Răzvan Cuc, care a completat că nu vrea să se certe cu reprezentanţii acestora încă de la începutul vizitelor.
 
“Le-am transmis următorul lucru: ne trebuie o transparenţă foarte mare în ceea ce priveşte lucrările. În fiecare sâmbătă, vom face o conferinţă de o oră în care le vom prezenta românilor stadiul infrastructurii. Va fi prezentat ce se lucrează, unde se lucrează, ce bani se alocă, să vadă toţi românii ce se întâmplă cu infrastructura din România”, a declarat Răzvan Cuc.
 
Ministrul Transporturilor a declarat că se aşteaptă să fie cât mai deranjat de constructori din punct de vedere financiar în contextul alocării fondurilor de la buget, dar a spus că speră ca bugetul să treacă odată, pentru că toate lucrările de infrastructură sunt în aşteptare. 
 


Răzvan Cuc a ţinut să vadă locurile în care sunt probleme, mai ales zonele în care sunt poduri şi piloni. Vizita s-a derulat foarte rapid, ministrul văzând din maşină despre ce este vorba. La un moment dat, a coborât pe lotul 1, în zona Partoş, unde a oferit câteva declaraţii. Este prima vizită a ministrului în noua execuţie bugetară în acest an pe şantierul Sebeş – Turda.
 
Dacă lotul I, pe care lucrările sunt realizate în proporţie de 61% are şanse să fie terminat în acest an, cel puţin de la Lancrăm până la Alba Iulia Sud, pe bretelele scurte, lotul doi este mai întârziat. Cea mai grea lucrare este realizarea nodului rutier Alba Iulia Nord (la Pârâul Iovului), unde autostrada va subtraversa drumul naţional şi unde ministrul s-a oprit special pentru a vedea situaţia. Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş - Turda, între Aiud şi Turda, au fost deschise pentru circulaţie anul trecut.
 


Stadiul lucrărilor pe cele două loturi ale autostrăzii:

Autostrada Sebeş – Turda – lot 1 (Sebeş – Sântimbru) / stadiu fizic 61,35% (sursa CNAIR – raport februarie). Lungime: 17 km
 
Contract lucrări (tip Fidic Galben), antreprenor Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Construcţii SRL, 541.739.137,21 lei fără TVA (460.478.266,63 lei – Fondul de Coeziune 85% şi 81.260.870,58 lei – Guvernul României 15%). Data de începere lucrări potrivit contract: 2.12.2014, cu 4 luni realizare proiect tehnic şi 18 luni execuţie lucrări. Contract supervizare: inginer Egis Romania SA (5.156.196 lei fără TVA). Termenul estimat de finalizare a lucrărilor: trimestrul IV (noiembrie) 2019
 
Proiectul prevede două noduri rutiere în zona oraşului Alba Iulia, la sud – km 8 şi la nord – km 16, poduri de traversare a râului Mureş şi a râului Ampoi, supratraversări de drum judeţean şi cale ferată. Mai este şi nodul rutier în zona Lancrăm, care va asigura legătura cu Autostrada Orăştie – Sibiu.
 
Autostrada Sebeş – Turda – lot 2 (km 17+000 – km 41+250, de la Sântimbru la Aiud-Rădeşti) – stadiu fizic 49,01% (sursa CNAIR – raport februarie). Lungime: 24,25 km
 
Contract lucrări (tip Fidic Galben), antreprenor Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR SA) – S.C. EuroConstruct Trading 98 S.R.L. (în insolvenţă) – (549.332.493,62 lei fără TVA, din care 466.932.619,58 – lei Fonduri Coeziune 85% şi 82.399.874,04 lei Guvernul României 15%). Data începere lucrări din contract 2.12 2014, perioada execuţie iniţială: 4 luni pentru realizarea Proiectului Tehnic, pana la data de 2.04.2015, 18 luni pentru execuţie, până la 2.10.2016. Perioada de garanţie: 48 luni. Contract supervizare inginer Asocierea SC KAPPA – Arhchitects & Engineers SRL – SALFO & Associates SA (5.719.331,21 lei fără TVA).
 
Termenul estimat de finalizare a lucrărilor: trimestrul IV (octombrie) 2019. Proiectul include nod rutier la Teiuş (km 26).
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: