Efectele crunte ale crizei economice din 1929 în România: 300.000 de şomeri şi scăderea industriei cu 50%

Efectele crunte ale crizei economice din 1929 în România: 300.000 de şomeri şi scăderea industriei cu 50%

Criza din anul 1929 a avut un efect devastator asupra de sute de mii de români

Marea Criză mondială declanşată în SUA prin prăbuşirea bursei de la New York a aectat grav şi România. Principalele efecte au fost scăderea producţiei, creşterea numărului de şomeri, reducerea salariilor, devalorizarea leului şi multe sinucideri.

Ştiri pe aceeaşi temă

La trei zile după „marţea neagră“ (29 octombrie 1929) de pe Bursa din New York, cel mai mare ziar românesc al epocii, „Universul“, a alocat un mic spaţiu editorial evenimentului: „La Bursa de efecte din New York s-au făcut tranzacţiuni asupra unui număr de circa 14 milioane de acţiuni. Şedinţa a decurs extraordinar de furtunos şi în parte într-o atmosferă de panică, înregistrându-se scăderi colosale la cursurile celor mai multe hârtii“.

În SUA, în câteva zile, a fost anulată toată creşterea economică din ultimul an. Indicele bursier Dow Jones a pierdut 89% din valoare, iar în următorii ani, scăderea a continuat treptat, dar sigur. De la 381.17 puncte, cât avea în octombrie 1929, a ajuns la 41 de puncte în iulie 1932 şi i-au trebuit 26 de ani pentru a ajunge din nou maximul atins înaintea crizei.
 
Situaţia din România era asemănătoare celei din SUA, ţara fiind în proces de modernizare, oamenii, în special ţăranii, făcând credite pentru modernizarea agriculturii. De asemenea, industriaşii erau angajaţi în diferite proiecte de dezvoltare a afacerilor lor. Însă, în acea perioadă încep să se resimtă şi efectele recesiunii din SUA. O anchetă a Ministerului Agriculturii realizată în 1932 indica faptul că aproape 2,5 milioane de agricultori aveau de rambursat datorii contractate până în 1931, în valoare de 52 de miliarde de lei. Datoria cuprindea doar creanţele la bănci, nu şi datoriile de la individ la individ, estimate la aproape 20 de miliarde. Realitatea era alarmantă: nu era sat sau comună care să nu aibă unul sau mai mulţi cămătari, români, dar mai ales străini.
 
La începutul anilor 1930, preţul chintalului de grâu scăzuse sub nivelul cheltuielilor făcute pentru a-l recolta. Marii proprietari, care făcuseră eforturi financiare considerabile pentru automatizarea procesului agricol, s-au găsit în situaţia de insolvabilitate. Mărfurile agricole, neprotejate de nici o măsură vamală, au fost lăsate la discreţia concurenţei internaţionale, ceea ce a contribuit la scăderea preţurilor respective cu 60-70% faţă de perioada 1928-1929.

Afişe electorale în anii marii crize economice
 
Sistemul financiar românesc a început să fie afectat puternic începând cu 1930, când firmele cu capital străin s-au retras de pe piaţa românească, încercând să-şi limiteze pierderile şi să mai salveze o brumă de profit. Conform estimărilor neoficiale, între octombrie 1929 şi iulie 1931 s-au retras din România peste 17 miliarde de lei. Din această cauză, sistemul bancar a intrat în colaps, cele mai răsunătoare falimente bancare din epocă fiind cele ale Băncii Ţării Româneşti şi ale Băncii Bercovici, ambele din Bucureşti. Criza bancară, anunţată încă din 1930, a creat o adevărată panică printre deponenţi, oamenii începând să-şi retragă masiv banii depuşi.
 
Singurii români neafectaţi de criză au fost cei care trăiau din producţia proprie, fără să fie nevoiţi să cumpere ceva de pe piaţă. Cei care se autosusţineau nu aveau nevoie de exterior. Scriitorul Miron Scorobete trăia la ţară la începutul deceniului al patrulea din secolului trecut. „Acolo nu s-a simţit criza aproape deloc. Gospodăriile din Ardeal erau individuale, autarhice. Trăiam din ce produceam, nu depindeam de nimeni altcineva. (...) Vacile mergeau la păscut, seara le mulgeam, mâncam. Mama ne ţesea cămăşile, mergeam la târg, acolo nu cumpăram cu bani din bănci. La noi în sate nu era industrie. Nu erau bănci. În plus, mulţi ardeleni se întorseseră cu bani din America, erau la adăpost de vremurile grele“, scria scriitorul Miron Scorobete.
 
Bucureştiul în perioada interbelică. Criza a afectat cel mai mult locuitorii din acest oraş
 
Principalele măsuri guvernamentale anticriză s-au tradus în concedieri colective şi reducerea salariilor funcţionarilor. În 1933, indicele salariului nominal a scăzut, în comparaţie cu anul izbucnirii crizei, la 63,1%. De asemenea, autorităţile au decis forţarea exporturilor de cereale, în timp ce s-a încercat aplicarea unei legi a conversiei datoriilor agricole. Bugetul de stat a rămas deficitar timp de trei ani consecutiv, apelându-se la sporirea fiscalităţii, în paralel cu refinanţarea deficitului prin angajarea mai multor credite de restabilizare. În zona circulaţiei monetare, criza creditelor a dus, în vara anului 1931, la prăbuşirea unor bănci mari, ca Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Bercovits sau Marmorosch Blank. „Activele nocive“ (sau „putrede“, cum li se spunea atunci) au fost preluate de către Banca Naţională, fiind transferate apoi statului şi altor bănci.
 

Efectele crizei din 1929-1933 asupra României 

Peste 500 de fabrici au dat faliment şi astfel 60.000 de muncitori au intrat în şomaj. 
Preţurile la produsele agricole au scăzut cu 60-70% şi cu ele au scăzut şi încasările la buget şi cheltuielile statului. 
Industria a cunoscut o scădere de 50%.
Deşi producţia agricolă a crescut cu 30%, datorită scăderii preţurilor, veniturile au scăzut cu 55% .
Preţul grâului nu acoperea nici măcar cheltuielile necesare recoltării.
Agricultorii ardeau grânele şi  aruncau alte produse pentru că nu aveau cerere sau pentru că era prea scump să le recolteze/producă. 
Peste 2.5 milioane de agricultori aveau credite la bănci sau la cămătari. 
Reducerea salariilor cu 10% în 1931 urmată în 1932 şi 1933 de alte reduceri salariale. 
Creşterea taxelor pe bunurile de consum şi a impozitului pe salarii. 
Creşterea şomajului la un nivel alarmant. 
Apariţia falsificatorilor de monedă naţională şi monedă străină şi a hoţilor "la drumu' mare". 
Apariţia cămătarilor, majoritatea evrei, care cereau dobânzi enorme. 
Creşterea deficitului bugetar. 
Exportul de grâu şi petrol a scăzut cu 58%. 
La finalul crizei, în anul 1933, în România erau peste 300.000 de şomeri. 
Foarte multe sinucideri în rândul celor care au contractat credite şi nu le mai puţeau rambursa.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările