Decizie definitivă pentru tânărul care a ucis o femeie într-un apartament din Alba Iulia: 25 de ani şi 10 luni de închisoare

Decizie definitivă pentru tânărul care a ucis o femeie într-un apartament din Alba Iulia: 25 de ani şi 10 luni de închisoare

Bărbatul din Alba Iulia a cerut contopirea pedepselor

Tânărul în vârstă de 27 de ani, din Alba Iulia, condamnat pentru uciderea unei femei care practica prostituţia, va sta, în final, 25 de ani, 10 luni şi 20 de zile la închisoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat în 27 noiembrie decizia definitivă în dosarul în care Pandelea Mihai Răzvan a solicitat contopirea pedepselor primite în dosarul de omor şi cel în care a fost condamnat pentru furt şi acces ilegal la un sistem informatic.
 
Decizia definitivă pentru infracţiunea de omor a fost pronunţată în 25 aprilie 2017, iar cea pentru infracţiunile informatice în 9 decembrie 2016. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Pandelea a rămas şi cu obligaţia de a despăgubi familia victimei cu suma de 400.000 de lei. Victima acestuia a fost o tânără de 24 de ani din Mehedinţi, Alina Bianca Tănăsie, care închiriase un apartament în Alba Iulia în care se prostitua, Pandelea fiind unul dintre clienţii acesteia.
 
Crima a avut loc în noaptea de 2/3 februarie 2016, iar tânăra a fost omorâtă cu 25 de lovituri de cuţit. Criminalul a fost identificat în câteva ore de poliţişti, în condiţiile în care o sunase pe victimă seara pentru a-şi anunţa prezenţa la ea în cursul nopţii, dar a fost reţinut doar după trei zile. Mihai Răzvan Pandelea a recunoscut crima şi i-a condus pe anchetatori la locurile din oraş unde a ascuns cuţitele şi bunurile furate din apartamentul acesteia: trei telefoane mobile, o tabletă şi portmoneul femeii, conform informaţiilor din rechizitoriu.
 
Femeia a fost ucisă cu două cuţite, după ce primul folosit de criminal s-a rupt în timp ce încerca să o omoare. Alina Bianca Tănăsie a fost găsită dimineaţa, fără suflare, într-un apartament de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, al cărui proprietar este un cetăţean de origine italiană. Femeia a venit la Alba Iulia de la Arad şi se prezenta pe site-urile de specialitate ca escortă şi damă de companie sub numele de ”Mira”.

Citiţi şi:


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările