„Ruta lui Napoleon”, drumul de 325 de kilometri ce sfidează gravitaţia, urmând paşii împăratului francez evadat din exil

„Ruta lui Napoleon”, drumul de 325 de kilometri ce sfidează gravitaţia, urmând paşii împăratului francez evadat din exil

Ruta Napoleon FOTO SHUTTERSTOCK

„Ruta Napoleon” este o şosea de 325 de kilometri ce ajunge la 1.240 de metri în cel mai înalt punct şi care urmează drumul dificil la care s-a încumetat Napoleon Bonaparte, pornind din San Jose, pe Coasta de Azur, prin Albi până la Grenoble, o călătorie de şase zile aproape zi şi noapte, care azi poate fi parcursă în câteva ore cu maşina.

Drumul asfaltat (turnat în 1932) permite mersul pe urmele împăratului francez, a cărui întreprindere temerară de a evada din Insula Elba, unde fusese exilat, croindu-şi drum înapoi în Franţa, riscând să fie prins de regalişti, a schimbat cursul istoriei Europei, notează BBC.
 
„Ruta Napoleaon este o comoară naţională a Franţei”, spune Jérôme Viaud, primarul oraşului Grasse, reputat pentru industria sa de parfum.
 
 
Foto Richard Pardon via BBC.com
 
„Se întinde de la Marea Mediterană până în Munţii Alpi, etalând o incredibilă diversitate de peisaje, arhitectură, cultură şi istorie”, a explicat el, lansând o invitaţie pentru turiştii de pretutindeni să vină să descopere ei înşişi aceste locuri.
 
Viaud este şi preşedintele unei asociaţii dedicată conectării celor 42 de sate şi oraşe traversate de Ruta Napoleon, printre care se regăsesc atracţii de referinţă precum staţiunea Valluris (sud-estul Franţei), Cannes, oraşul de pe Riviera Franceză unde are loc faimosul festival de film, Castellane, unde se află canionul  Gorges du Verdon, comuna Sisteron ce adăposteşte o citadelă medievală, Gap, votat odată ca cel mai sportiv oraş francez şi, nu în ultimul rând Grenoble, capitala Alpilor Francezi.
 
Castellane FOTO SHUTTERSTOCK
 
„Scopul asociaţiei este să lege aceste locuri prin intermediul istoriei şi al povestirii”, spune Viaud, care menţionează că interesul pentru Napoleon este la fel de puternic. Conform unui sondaj recent efectuat de asociaţia sa, 74% dintre turişti îl consideră cea mai importantă personalitate a istoriei franceze.
 
Napoleon are o reputaţie foarte bună în Franţa de azi, spune el, fiind un personaj popular, care suscită interes, dar şi respect, şi chiar admiraţie datorită personalităţii sale şi „ceea ce reprezintă în termeni de ordine, ceva care poate lipseşte societăţii în prezent”. 
 
 
„Întoarcerea lui Napoleon a avut un impact global”, explică  Kate Astbury, profesor de studii franceze la University of Warwick.
 
„Războiul dus împotriva lui s-a extins peste tot depăşind graniţele unei bătălii între Franţa şi Anglia. Au fost atrase şi alte naţiuni europene şi a avut consecinţe directe asupra unor regiuni precum Caraibele care a devenit un punct fierbinte în epoca sa”, a spus cercetătoarea britanică, explicând că Napoleon a făcut deliciul caricaturiştilor pentru că şi-a făcut de râs vechii monarhi iar, la întoarcerea lui în fruntea Franţei, în privat, mulţi oameni au fost încântaţi că cineva dezmembrează vechiul statu-quo. La câteva luni a urmat înfrângerea de la Waterloo, iar atunci mulţimi de  oameni s-au înghesuit „să vadă expunerile bunurilor sale, fiind fascinaţi de ceea ce a însemnat, astfel că a dobândit rapid aura unui figuri de cult”.
 
Ruta Napoleon sau Drumul N85 nu urmează fidel calea întretăiată parcursă de Bonaparte pe jos, însă turiştii au la dispoziţie trasee de drumeţie ce urmează paşii lui Napoleon prin Alpi. Doritorii pot porni din oricare punct de pe acest drum generos ce duce prin sate de poveste, descoperă privirii formaţiuni geologice impresionante şi străbate parcuri şi păduri din patrimoniul UNESCO.
 
 
 
„Sud-estul Franţei este o parte a lumii minunat de diversă şi interesantă pentru explorarea pe jos. Lucrez aici de mai bine de 30 de ani şi încă descopăr ceva nou de fiecare dată. Peisajul natural este deosebit de bogat şi, din pricina accesului dificil, o mare parte din locuri sunt neschimbate de mii de ani”, spune Andrea Bacher, un ghid montan specializat în drumeţiile din canionul Verdon Gorges şi regiunea Castellane.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările