Oraşul dintre ceţuri

Oraşul dintre ceţuri

Alamo Square

Din serialul „Străzile din San Francisco“ şi din popularele filme „Instinct primar“ şi „Doamna Doubtfire“ ştii că la San Francisco e întotdeauna soare, însă e doar un mit. Oraşul pare un imens „roller coaster“ în care maşinile se iau la între-cere în curse infernale. Şi, fireşte, dacă vii la San Franciso, e musai să porţi flori în păr.

Ştiri pe aceeaşi temă

Chiar dacă nu ai fost niciodată aici, tot ştii câteva lucruri pe care nimic pe lume nu ţi le poate zdruncina. Ştii că toată lumea locuieşte într-o casă victoriană spaţioasa şi luminoasă, că viaţa cotidiană implică cel puţin o călătorie cu tramvaiul cu cablu pe zi şi că din orice punct al oraşului se poate vedea oceanul peste care, undeva, se întinde podul Golden Gate.

Dacă mergi în noiembrie, s-ar putea să ai noroc şi oraşul aşezat pe vârful unei peninsule, între Oceanul Pacific şi golful format de acesta în continent, să te răsfeţe cu un soare care te gâdilă plăcut pe piele, dezvăluind panorame nesfârşite asupra golfului San Francisco la est, a închisorii Alcatraz şi a podului Golden Gate în nord şi a coastei accidentate în vest.


Union Square

Vântul din august

Vara la San Francisco vine pe doi noiembrie şi, cu ceva noroc, pleacă pe zece. Un citat foarte vehiculat, în mod greşit atribuit lui Mark Twain, spune că „cea mai friguroasă iarnă pe care am trăit-o a fost o vară în San Francisco". Asta, pentru că întâlnirea dintre apa foarte rece a oceanului (în jur de 14 grade C) şi aerul foarte cald şi fin din atmosferă dă naştere unei mase imense de ceaţă, iar cizmele şi hainele de vânt devin, astfel, un accesoriu popular mai ales în luna august. Printre localnici. Printre turişti, cel mai popular accesoriu de îmbrăcăminte este invariabilul fleece, cu emblema oraşului, imaginea podului Golden Gate, aşezat discret peste literele S şi F, cumpărat în mare grabă după confruntarea brutală cu neadevărul mitului vremii însorite.

Case victoriene

În ciuda ceţii (cau poate chiar datorită ei), San Francisco este pentru locuitori şi turişti deopotrivă un oraş fascinant: şic, elegant, manichiurat în zonele afluente precum Pacific Haights, Nob Hill, Russian Hill, hippie şi non-conformist în Haight Ashbury (zona hippie), Castro (zona cu cea mai mare populaţie de orientare homosexuală), în plină dezvoltare artistică în zona de la sud de strada Market, sufocat de turişti şi cerşetori în Union Square (zona cu cele mai elegante magazine şi hoteluri) şi Fisherman's Wharf (cea mai turistică zonă aflată pe malul oceanului, în apropiere de docul cu focile care au populat timp de 30 de ani pontoanele). Peste tot, casele victoriene (asemenea celebrelor Painted Ladies din Alamo Square) îţi iau ochii prin culorile lor vii, unele chiar ţipătoare, şi te fac să te visezi ducând un trai urban fericit la adăpostul lor, departe de freamătul străzii.
Din loc în loc, pe unde nu te aştepţi, îţi răsare în cale câte o băcănie locală, o cafenea la care te întinzi la vorbă cu localnicii sau un restaurant local cu mâncare cum la mama acasă nu găseşti. Iar pentru a vizita toate aceste minunăţii, nici nu ai nevoie de maşină.

Deşi nu folosesc tramvaiul cu cablu zi de zi (este foarte scump şi foarte aglomerat), san-franciscanii au la dispoziţie, lucru rar pe coasta de vest, un sistem de transport în comun destul de bine pus la punct. Dar farmecul oraşului nu îl dau numai arhitectura sau geografia lui, ci mai ales locuitorii, care preferă mâncarea organică şi sportul, profund interesaţi de salvarea mediului. Unul dintre oraşele cu cei mai educaţi oameni din Statele Unite, San Francisco este cunoscut drept un nucleu de idei liberale. Diversitatea etnică şi a orientărilor sexuale face ca democraţii să fie votaţi consecvent în proporţie de aproximativ 75% din san-franciscani.

Goana după scările rezidenţiale

Deşi uitasem să îmi pun flori în păr, când am fost prima oară la San Francisco, eram sigură că îmi voi petrece toată ziua la Muzeul de Artă Modernă de la sud de strada Market, stradă care împarte centrul oraşului în două zone economice diametral opuse. Aflat într-o clădire modernă, muzeul este dedicat artei moderne cu precădere americană, dar şi internaţională (m-am delectat cu ani buni în urmă cu o retrospectivă Marc Chagall). Dar culturalizarea mea avea să se întâmple abia la o a doua vizită, după ce pe prima mi-am pierdut-o la San Francisco Shopping Mall aflat, atipic pentru americani, într-o clădire veche cu cupolă, aratând mai degrabă ca o primărie, şi nu ca un supermagazin. Poate că acel prim raid pe scările celor cinci etaje din mall m-au determinat să descopăr, de curând, un nou mod de a cunoaşte acest oraş fascinant: prin goana după scările rezidenţiale. Element liant între diferite cartiere, scările sunt vitale într-un oraş cu dealuri. De lemn, de marmură, de ciment, ascunse sau în văzul lumii, banale sau pictate, scările din San Francisco te duc unde vor ele. Trebuie doar să ai răbdare să le descoperi şi apoi să te laşi în voia lor. Cerul este limita. 

La San Francisco cu Alexandra Proca


Lombard Street

Alexandra Proca trăieşte de zece ani în Santa Cruz, un orăşel de coastă aflat cam la 120 km la sud de San Francisco. În România a lucrat la diferite ziare şi reviste ca reporter şi editor. În Statele Unite a terminat un master în Ştiinţele Comunicării la Universitatea de Stat din San Jose şi a colaborat la mai multe publicaţii locale. A promovat două evenimente româneşti din zona golfului San Francisco, turneul proiectului „Rădăcini" în 2003 şi prima ediţie a festivalului de film românesc de la Stanford, care s-a desfăşurat în aprilie 2010. Este implicată în diverse proiecte muzicale, cântă într-un cor simfonic şi predă muzică pentru copii până la şase ani. Alături de soţul ei, creşte cu mândrie şi cu drag o fetiţă.

Nu rataţi!

Strada Lombard
. Din mijlocul intersecţiei dintre Hayes şi Lombard, din staţie, zăreşti, în nord, insula Alcatraz cu fosta închisoare, câte un vapor cargo alunecând agale pe apa de un albastru incredibil, în jos, dalele portocalii ale curbelor de pe Lombard, iar dincolo de ele din nou ocean şi din nou oraş.
Cartierul Haight Ashbury. Magazinele locale au nume ce trimit la filosofia estică, cu oameni îmbrăcaţi pestriţ, cu tutungerii care vând pipe pentru fumat marijuana, cu haine vintage şi restaurante scumpe.
Academia de Ştiinţe Naturale. S-a redeschis în urmă cu doi ani în noua clădire semnată de celebrul arhitect italian Renzo Piano (care a creat şi noul sediu al ziarului „New York Times" la New York). În mijlocul clădirii din sticlă şi oţel se întind, pe patru etaje, „bucăţi" de pădure tropicală: liane aruncate peste apa verzuie a unui mic lac, fluturi zburând în voie, păsări exotice, reptile, orhidee.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: