Cât costă o vacanţă cu iahtul la Marea Neagră

Cât costă o vacanţă cu iahtul la Marea Neagră

FOTO Sail On Nautics

Nu trebuie să fii milionar ca să te relaxezi pe un iaht sau pe un velier, să faci o croazieră până în Turcia sau ca să practici sailing-ul chiar dacă nu ai o ambarcaţiune proprie. Navigaţia de agrement câştigă tot mai mulţi adepţi şi în România, iar firmele specializate vin cu oferte interesante. În emisiunea Adevărul Live de joi aţi aflat cât ne costă o vacanţă pe iaht şi alte detalii practice despre această modalitate de relaxare.

Ştiri pe aceeaşi temă

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

 

O zi de plajă la bordul unui iaht sau o plimbare pe valurile Mării Negre reprezintă o modalitate de relaxare estivală pe care putem să o organizăm mai simplu decât ne-am închipui. La fel şi o croazieră pe mare, cu direcţia Turcia sau Grecia, sau organizarea unui teambuilding inedit unde angajaţii îşi vor dezvolta în mod plăcut abilităţile de lucru în echipă. 

În studioul Adevărul Live a venit reprezentanta firmei Sail On Nautics din România, companie care oferă servicii de agrement nautic, plimbări de agrement sau chartere, de la care am aflat cât ne costă o astfel de plăcere estivală.

Edith Dragomir, reprezentanta firmei Sail On Nautics, a precizat că preţurile pentru o plimbare de acest fel nu sunt foarte mari. „Este un mod de a petrece timpul liber într-un chip foarte plăcut. Nu este foarte scump. O plimbare de câteva ore pe litoral costă 450 de euro pentru toată ambarcaţiunea, adică pentru un grup de până la 9 persoane. Se pot face şi plimbări individuale, costă 150 de lei de persoană, dar trebuie să vină un grup de persoane.”

Plecările în excursii se fac din portul Limanu, la intrarea de lângă 2 Mai. Se fac plimbări pe Marea Neagră, la Balcic (2 zile), sau excursii la Istanbul.

„Pentru Balcic, dacă vin 6-9 persoane, excursia costă 1200 euro, cu cazare pe barcă. Până la Istanbul este un charter de o săptămână, se organizează diferite activităţi acolo, cazarea este pe velier cu motor, costă 2.200 euro pentru 6-9 persoane. În septembrie avem 2 chatere la 1700 euro pentru Istanbul. Se pot face excursii şi spre Grecia, dar se organizează la cerere. 

Edith Dragomir FOTO Eduard Enea

Există şi cereri de petreceri de burlăciţe, aniversări, cereri din partea celor care vor să admire răsăritul, putem organiza şi cine romantice, sunt multe opţiuni pe care le descoperim şi noi pe măsură ce discutăm cu clienţii”, a precizat Edith Dragomir.

Clienţii care sunt interesaţi de aceste oferte turistice inedite sunt persoane cu un nivel mediu spre mare de salariu. Sunt de obicei oameni cu un anumit nivel de educaţie, care au în mod normal o activitate stresantă, solicitantă: medici, avocaţi, oameni din presă, arhitecţi.

Cei pasionaţi de navigaţie, dacă au un permis de conducere pentru ambarcaţiune, pot controla singuri velierul, dacă doresc. Firma Sail On Nautics colaborează de asemenea şi cu unele şcoli de sailing, spre care îi poate trimite pe turiştii interesaţi să urmeze aceste cursuri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările