Reguli incomode pe care Familia Regală Britanică trebuie să le respecte: câteva au fost încălcate

Reguli incomode pe care Familia Regală Britanică trebuie să le respecte: câteva au fost încălcate

Regina Elisabeta a II-a a Angliei FOTO Guliver/Getty Images

Viaţa Reginei Elisabeta a II-a a Angliei şi a familiei Alteţei Sale este una îngrădită de reguli, restricţii şi numeroase îndatoriri. Cu toate astea, de-a lungul timpului, membrii Familiei Regale şi-au permis luxul de a încălca câteva dintre acestea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe lângă îndatoririle publice, atât Regina, cât şi membrii familiei regale trebuie să respecte numeroase reguli mai mult sau mai puţin comode.
 
Orice gest făcut de Alteţele lor nu trece neobservat de ochii presei sau ai admiratorilor din întreaga lume, iar orice regulă încălcată a fost imediat sesizată. 
 
Aşadar, acestea sunt câteva dintre regulile incomode pe care familia regală trebuie să le respecte. Unele dintre ele, însă, au fost încălcate cu destul de multă lejeritate, potrivit BrightSide.
 

Tinerii prinţi trebuie să poarte întotdeauna pantaloni scurţi

Toată lumea se întreabă de ce Prinţul George poartă întotdeauna pantaloni scurţi, indiferent de anotimp. Motivul este simplu: există o regulă în Înalta Societate Europeană care spune că pantalonii lungi pot fi purtaţi numai de bărbaţii adulţi. Băieţii trebuie să fie îmbrăcaţi mai puţin formal, cel puţin până la vârsta de opt ani. 
 
FOTO AP/FotoLink/East News    FOTO UPPA/Photoshot/REPORTER/East News   FOTO Allpix Press/East News
 

Nu trebuie să poarte negru, cu excepţia zilelor de doliu

Negru este culoarea doliului în familia regală. Regula spune că negrul trebuie purtat exclusiv în perioade de doliu. Cu toate astea, atât Ducesa de Cambridge Kate Middleton, cât şi regretata prinţesă Diana au îndrăznit să încalce această regulă.

Prinţesa Diana, 1994, la petrecerea de vară anuală Vanity Fair FOTO LFI/Photoshot/Reporter 
 
În anul 1994, când încă era măritată cu Prinţul Charles, a apărut într-o superbă rochie neagră la petrecerea anuală Vanity Fair la Galeria Serpentine din Londra. Ţinuta purtată de prinţesă a fost numită mai târziu Rochia Răzbunării, pentru că în acceeaşi zi soţul ei, Prinţul Charles, a mărturist public că are o relaţie extraconjugală cu Camillia Parker Bowles.
 
În ceea ce o priveşte pe Ducesa de Cambridge, aceasta a optat de mai multe ori pentru rochii negre elegante. 


Nu au voie să mănânce scoici

Regula spune că Regina şi rudele acesteia nu ar trebui să mănânce scoici, fiind considerate periculoase pentru sănătate. Această regulă nu este încălcată prea des, în general. Prinţul Charles însă, a mers la un festival special pentru a mânca aceste „preparate interzise“.

Prinţul Charles FOTO East News © Hussein/Sipa
 

Moştenitorii tronului nu au voie să călătorească împreună

În acest caz, regula are sens. În cazul unei tragedii, cum ar fi prăbuşirea avionului cu care ar călători împreună mai mulţi moştenitori ai Familiei Regale, pierderea ar fi imensă. De aceea, este puţin probabil ca Charles şi fiul său William să călătorească vreodată împreună.
 
Prinţul Charles, alături de fiul său, Prinţul William FOTO AFP/East News
 

Nu au voie să semneze autografe

Familia Regală este foarte prietenoasă când vine vorba de admiratori, ba chiar vorbesc cu aceştia la evenimentele speciale. Totuşi, nu vei obţine vreodată un autograf de la vreun prinţ şi asta pentru că e considerat periculos pentru Familia Regală să pună vreo semnătură pe ceva ce nu reprezintă documente oficiale. 
 
Cu toate astea, însă, Prinţul Charles a semnat un autograf „fals“ pentru una dintre victimele inundaţiilor din Cornwall, semnându-se cu „Charles 2010“
 
Prinţul Charles a semnat un fals autograf, 2010 FOTO East News
 

Nu au voie să practice altă religie decât cea Anglicană

Este cunoscut faptul că monarhul Marii Britanii este de asemenea conducătorul Bisericii Anglicane. Din acest motiv, ar fi destul de ciudat dacă Regele sau Regina practică altă religie. În trecut, familia regală nu avea voie să încheie căsătorii cu persoane de alte religii, dar din 2011 această regulă a fost schimbată.
 
 Prinţul Charles este şi conducătorul Bisericii Anglicane FOTO AFP/ East News
 

Nu au voie să poarte blană

Potrivit regulilor, hainele regale nu ar trebui să fie extrem de luxoase. Protocolul recomandă ca Regina şi rudele sale să nu apară în public purtând blană, cu excepţia unor ocazii rare. O astfel de ocazie a fost când Regina Elisabeta a vizitat Rusia în anul 1993 (foto stânga). Această regulă se aplică numai în cazul hainelor de blană, fularele şi căciulile din blană sunt acceptate.
 
Regina Elisabeta a II-a, în vizită în Rusia, 1993 (stânga) FOTO East News 
 

De Crăciun, toţi membrii familiei trebuie să stea împreună

Familia regală petrece fiecare Crăciun împreună în casa Sandringham din Norfolk şi, de regulă, fotografiile cu această ocazie nu sunt făcute publice. Muzeul de ceară Madame Tussauds din Anglia şi-a imaginat cum ar arăta sărbătoarea şi ce haine ar purta membrii familiei regale de Crăciun. Astfel, figurinele de ceară care întruchipează Familia Regală reunită sunt îmbrăcate în haine amuzante cu motive specifice, şi încearcă să surprindă spiritul Crăciunului regal.
   
Museul de ceară Madame Tussaud FOTO AP/East News

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: