Chestiunea transmiterii în neam a învăţăturilor despre rău şi despre bine, cred eu, este una ceva mai complexă şi mai delicată. Bunicii celor din generaţia mea au avut biografiile mutilate de două războaie mondiale, de o monstruoasă criză economică, de ororile primelor decenii ale comunismului. Nu încape îndoială că generaţia lor este una de sacrificiu. Ei aveau autoritatea să definească binele prin tot ce se opunea experienţelor traumatizante pe care au fost nevoiţi să le traverseze.

Părinţii noştri au tras în piept comunismul, aproape de la un capăt la altul. Ce altceva ar fi putut să facă? Au prizat un sistem etic care, de la un moment dat încolo, prin monotonia „picăturii chinezeşti”, le-a devenit normă a firescului. Şi generaţia lor a fost una de sacrificiu. Vreme de peste 20 de ani, când venea vorba de principii, cu bietul meu tată m-am certat voluptous. Şi inutil. Discuţiile noastre în contradictoriu nu schimbau nimic. Teorii. Banalul „conflict între generaţii”. Obişnuia să spună că reprezint „generaţia degenerată”. Nu era departe de adevăr.

Generaţia mea este o struţocămilă: am trăit o jumătate de viaţă în comunism, iar celalată jumătate-în democraţia post decembristă. Pe această a doua jumătate am crezut că o vom pregăti, în sfîrşit, ca pe o pernă, pentru noi înşine şi pentru „next generation”. Am fost naivi. Pe ea dorm acum liniştiţi doar câţiva dintre ai noştri. Cei care au fost mai iuţi de mână. În plus, acum 15 ani, s-a prăvălit peste noi revoluţia tehnologică şi lumea s-a schimbat din temelii. Astăzi, am început să nu o mai înţelegem. Pare însă a o elucida generaţia pruncilor noştri. Pe care, la rândul nostru, o socoteam „degenerată”: „nu mai citesc, dom’le!, stau toată ziua în faţa calculatorului!”. Cel puţin mie îmi e foarte greu să fiu sfătos cu fiul meu. Mai sunt valabile valorile pe care părinţii mei mi le-au îndesat în creier? Pot eu avea curajul să-i spun: bine e să nu furi, să înveţi carte şi să munceşti, ca să ai tot ce-ţi trebuie? Pot să-l plesnesc când se aşează la tastatură, strigându-i trebuie să mai iasă în natură, să se bucure de flori şi de fluturaşi, când chiar eu dau „shut down” mult după  miezul nopţii?

Copiii generaţiei care s-a născut în a doua jumătate a vieţii noastre au crescut splendid. I-am ascultat deseori discutând între ei despre viaţă, despre Dumnezeu, despre bine şi despre rău. Sunt profunzi, informaţi, deştepţi şi frumoşi. Ştiu infinit mai multe despre felul în care funcţionăm decât ne pricepem noi pe noi înşine. Aşa încât, cred că, dacă tot n-am fost în stare să le lăsăm în urmă mai nimic, măcar să coborâm gărzile! Şi să ne bucurăm că suntem prima generaţie care are ce învăţa de la generaţia care urmează!

Şi generaţia lor e una de sacrificiu!