Naşterea orgasmică: cum este posibil ca unele femei să simtă plăcere în timp ce aduc pe lume un copil

Naşterea orgasmică: cum este posibil ca unele femei să simtă plăcere în timp ce aduc pe lume un copil

Unele femei au orgasm în timp ce nasc/FOTO orgasmicbirth.com

Orgasmul pe care unele femei îl au în timpul naşterii naturale este un fenomen foarte puţin cunoscut, dar cât se poate de real şi de firesc, spune o moaşă care s-a specializat în acest domeniu. Ea susţine că naşterea nu este neapărat un lucru traumatizant, ci poate fi chiar plăcut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Debra Pascali-Bonaro spune că în societatea actuală oamenii nu pot asocia naşterea cu sexul sau cu orgasmul, iar aducerea pe lume a unui copil este considerată un moment foarte dureros, menit să sperie femeile, nicidecum unul sublim, scrie Daily Mirror.

Ea vrea să schimbe această mentalitate, să le înveţe pe femei să-şi cunoască mai bine trupul şi să aibă o abordare pozitivă despre travaliu şi naştere.

Orgasmul pe care unele femei îl au în timpul naşterii nu are nimic erotic, el apare doar datorită unor stimuli fizici şi neurologici, spune Debra. În timpul sarcinii şi mai ales la naştere, corpul femeii produce multă oxitocină, un hormon care are de asemenea rol în provocarea orgasmului. Totodată, copilul atinge şi apasă anumite zone din vagin, care sunt la rândul lor implicate în orgasm, prin urmare prin combinarea acestor elemente poate să apară plăcerea din timpul naşterii.

Debra spune că a asistat la naştere o femeie care a folosit un vibrator în timpul travaliului. Când îl folosea şi avea orgasm, aceasta nu simţea durere. Prin urmare, orgasmul are şi acest rol incredibil de a elimina durerea fizică.

Desigur, fiecare femeie este diferită, prin urmare unele vor suferi mult, iar altele vor putea să se concentreze pe plăcere şi să aibă orgasm, având totodată parte de o naştere uşoară. Faptul că foarte puţine femei au un orgasm de acest fel se explică în special prin madicamentele pe care le primesc în timpul travaliului. Aceste medicamente fac durerea suportabilă sau chiar o elimină complet, cum este anestezia epidurală, dar totodată le împiedică pe femei să simtă plăcerea.

De asemenea, cele mai multe naşteri au loc la spital, unde femeiel nu s-ar simţi bine dacă ar încerca să aibă orgasm în sala de travaliu. Ar fi ruşinate, iar cele care au totuşi parte de asta nu vor spune nimănui. Chiar şi în grupurile de discuţii pe care Debra le organizează cu mămici, femeile ezită de obicei să discute despre orgasmul la naştere. În schimb, a întâlnit şi femei care au recunoscut că nu avuseseră niciodată orgasm până să nască, iar acea experienţă le-a schimbat viaţa, pentru că acum îşi cunosc mai bine trupul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: