Obiecte ale creatorului de modă Karl Lagerfeld, vândute la licitaţie pentru 12 milioane de euro

Obiecte ale creatorului de modă Karl Lagerfeld, vândute la licitaţie pentru 12 milioane de euro

A doua parte a licitaţiei, online, va avea loc la Paris, până pe 16 decembrie.

Vânzarea unei părţi din averea designerului Karl Lagerfeld, care a fost încheiată luni la Sotheby's din Monaco, a totalizat 12 milioane de euro, o sumă de patru ori mai mare decât estimările.

Prima parte din vânzarea obiectelor fostului director artistic al casei Chanel a fost „un triumf”, potrivit Sotheby's. Toate cele 582 de loturi au fost vândute pentru 12 milioane de euro faţă de o estimare stabilită între 2 şi 3 milioane de euro. 

Mai mult de 1.400 de licitatori s-au înscris pentur vânzarea care a avut loc „într-o ambianţă electrică”, potrivit lui Pierre Mothes, vice-preşedinte la Sotheby's Franţa, citat într-un comunicat. 

Printre obiecte, dintre care 96% s-au vândut la preţuri ce au depăşit valorile estimate, s-a numărat „Portrait de Karl Lagerfeld”, semnat de artistul japonez Takashi Murakami, adjudecat pentru 292.100 de euro, faţă de estimarea iniţială de 80.000 până la 120.000 de euro, şi o operă a pictorului francez Guy-Pierre Fauconnet, „Vache et sa laitiere”, datând din 1920, vândută cu 152.400 de euro, faţă de estimarea stabilită între 4.000 şi 6.000 de euro, scrie francetvinfo.fr. 

 

 

Dom Pérignon Balloon Venus de Jeff Koons

Dom Pérignon Balloon Venus de Jeff Koons

Printre obiectele personale ale lui Lagerfeld, un autoportret a fost achiziţionat pentru 107.250 de euro (estimat între 2.000 şi 3.000 de euro), în timp ce trei carnete cu notiţe ale creatorului, estimate între 3.000 şi 5.000 de euro, şi-au găsit cumpărător la 152.400 de euro. 

Dom Pérignon Balloon Venus, sculptură de Jeff Koons, a fost achiziţionată la 38.100 de euro, şi un Rolls Royce Phantom din 2018, estimat între 300.000 şi 350.000 de euro a atins 439.000 de euro.

A doua parte a licitaţiei, online, va avea loc la Paris, până pe 16 decembrie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările