Motivele pentru care suntem mai predispuşi la infidelitate de sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai multe persoane au inşelat cu un coleg de muncă FOTO mddiettemecula.com
Cele mai multe persoane au inşelat cu un coleg de muncă FOTO mddiettemecula.com

Sărbătorile sunt perioada în care apar cele mai multe cazuri de infidelitate. 57% din cei care au declarat că şi-au înşelat partenerul în acest sezon au făcut-o cu un coleg de muncă şi doar 32% regretă trădarea, se arată într-un studiu recent.

Sărbătorile sunt asociate cu sentimentul de pace, petrecerea timpului cu familia şi prietenii, mâncare din abundenţă şi alte modalităţi pe care oamenii le găsesc pentru a face faţă stresului ce pândeşte după colţ. Departe de căldura şi dragostea familiei, există şi un alt trend ascendent în acest sezon. Se pare că sărbătorile sunt perioada în care apar cele mai multe cazuri de infidelitate, scrie bustle.com.

Un sondaj recent, realizat pe 1000 de persoane, utilizatori ai site-ului IllicitEncounters.com, din Marea Britanie, a constatat că una din trei persoane şi-a înşelat partenerul în timpul Sărbătorilor de Iarnă.

Conform specialiştilor, acest trend poate fi pus pe seama aşteptărilor ridicate cu privire la ce se va întâmpla în această perioadă. „Deseori ne aşteptăm ca vacanţele să fie perfecte şi, în realitate, ele nu aduc decât nemulţumire şi depresie. Pentru unii oameni cea mai rapidă soluţie de a scăpa de stres e infidelitatea“, explică terapeutul Aimee Hartstein. Atmosfera de petrecere şi consumul de alcool sunt motivele pe care două din trei persoane le-au invocat atunci când au fost rugate să ofere un motiv care a dus la pierderea controlului.

Cele mai multe persoane şi-au trădat partenerul cu un coleg de muncă

57% din cei care au declarat că şi-au înşelat partenerul în acest sezon au făcut-o cu un coleg de muncă. Petrecerile de Crăciun sunt locul în care cei mai mulţi dintre participanţi au povestit că au lăsat lucrurile să scape de sub control.

În acest sezon, cele mai multe persoane infidele sunt de sex feminin

Nu a existat o diferenţă enormă între bărbaţi şi femei atunci când vine vorba de infidelitate, dar femeile au o predispoziţie ceva mai mare 35%, în comparaţie cu 31% dintre bărbaţi.

85% dintre oameni sunt mai pasionali în perioada vacanţei

Infidelitatea în perioada sărbătorilor este pusă de specialişti şi pe seama stării de spirit. Marea majoritate a oamenilor sunt mai pasionali în acest sezon, această schimbare fiind pusă pe seama relaxării din vacanţă şi a lipsei de griji.

Doar 32% regretă infidelitatea

Mai puţin de o treime din persoanele infidele regretă că şi-au trădat partenerul.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite