A început sezonul pepenilor. Cum alegi un pepene perfect copt

A început
sezonul pepenilor. Cum alegi un pepene perfect copt

Putem cumpăra un pepene roşu gustos doar în funcţie de aspect, fără să îl testăm FOTO Arhivă Adevărul

Alegerea unui pepene roşu bun nu este o sarcină uşoară dacă vrei să îl cumperi fără să fie tăiat. Forma, aspectul şi culoarea codiţei pot oferi indicii despre cât de copt este fructul.

Ştiri pe aceeaşi temă


Este destul de dificil, dar nu imposibil să afli cât de copt este un pepene roşu ghidându-te doar după aspect, fără să-i faci „dop”. Mulţi români au obiceiul să îl aleagă orientându-se doar după sunetul pe care îl scoate când îl lovesc uşor. Aceasta este doar unul dintre indiciile pe care le avem la dispoziţie când alegem pepenele roşu. Iată care sunt acestea:

Sunetul

Bate uşor în coaja pepenelui şi ascultă sunetul pe care îl scoate. Pepenele nu trebuie să sune a gol. Sunetul unui pepene perfect copt ar trebui să fie plin, iar atingerea ar trebui să-ţi creeze o senzaţie de elasticitate, ca şi cum degetele sunt „respinse” de coajă.

Codiţa

Un pepene cules de multe zile are codiţa uscată. Lipsa cozii este, de asemenea, un indiciu al prospeţimii.  Alege pepenii care au coada încă verde pentru a avea siguranţa că nu este „trecut”.

Punctul galben

La capătul opus codiţei ar trebui să existe un punct/o pată galbenă sau maronie. Aceasta este zona pe care pepenele a stat în contact cu pământul, iar dacă ea este albă sau nu există, înseamnă că fructul a fost cules prea devreme şi nu este copt.

Coaja

Un pepene copt nici prea mult, nici prea puţin nu ar trebui să aibă coaja moale sau zone moi pe suprafaţa lui. Acesta este un indiciu că fructul este prea copt.

Forma

Alege pepenii care au o formă simetrică, ovală sau rotundă. Evită-i pe cei deformaţi, turtiţi la un capăt sau cu proeminenţe. Toate acestea pot fi un indiciu că pepenele a fost expus la soare neuniform (a stat pe o piatră sau a avut umbră) ori nu a fost udat în mod constant. Zonele deformate pot fi crude sau, din contră, uscate.

Greutatea

Un pepene greu pentru dimensiunea lui conţije o cantitate mare de apă, ceea ce înseamnă că este perfect copt. Compară greutatea a doi pepeni identici ca mărime şi alege-l pe cel mai greu dintre ei, pentru că acesta va fi mai bine copt.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările