9 februarie: Ziua când s-a constituit Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, organism al puterii de stat

0
Publicat:

Pe 9 februarie este și data de naștere a scriitorului rus Fiodor Mihailovici Dostoievski, a balerinului român Oleg Danovski sau a  actriţei americane Mia Farrow.

Ion Iliescu a fost președintele CPUN FOTO: Adevărul (arhivă)
Ion Iliescu a fost președintele CPUN FOTO: Adevărul (arhivă)

1881: A murit Fiodor Mihailovici Dostoievski, scriitor rus 

Fiodor Dostoievski (n. 30 octombrie/11 noiembrie 1821, Moscova, Imperiul Rus – d. 28 ianuarie/9 februarie 1881, Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea.

Dostoievski FOTO: Wikipedia
Dostoievski FOTO: Wikipedia

Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, Crimă și pedeapsă, Idiotul, Frații Karamazov și Demonii, precum și nuvela Însemnări din subterană. În total, opera sa numără unsprezece romane, trei nuvele, șaptesprezece povestiri precum și numeroase alte lucrări. S-a făcut de asemenea remarcat și pentru activitatea de jurnalist.

1908: S-a născut poetul şi traducătorul Cicerone Theodorescu

Cicerone Theodorescu s-a născut la Bucureşti. A absolvit cursurile liceale la Bucureşti, apoi Facultatea de Litere şi Filosofi e a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor la mai multe licee şi ziarist, colaborând mai ales la presa de stânga, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).

După 1944 a deţinut funcţii importante în Centrala Cărţii, a fost vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar între 1948-1953 a fost redactor-şef al revistei „Viaţa Românească” (din 1948).

A debutat în 1925 în „Universul literar” al lui Perpessicius, publicând apoi în diferite publicaţii ale vremii, printre care: „Bilete de papagal”, „Cuvântul”, „Facla”, „România literară”, „Lumea”, „Universul literar”, „Luceafărul” ş.a. Debutul editorial îl constituie volumul „Cleştar” (1936), ce conţine poezii ca: „Rugă pentru cântec întârziat”, „Punct transcendental”, „Glas din urmă al mamei”, „Portret”.

Cicerone Theodorescu FOTO: Wikipedia
Cicerone Theodorescu FOTO: Wikipedia

Alte scrieri: „C.F.R.” (1938), „Cântece de galeră” (1946), „Focul din amnar” (1946), „Ograda minunată” (1948), „Întâmplare din grădină” (1952), „Un cântec din uliţa noastră” (1953), „Făurari de frumuseţe” (1954), „O şcolăriţă în pădure” (1955), „Oameni şi dragoste” (1958), „Poezii” (1959), „Copiii cartierului” (1961), „Povestea Ioanei” (1963), „Poteca lunii” (1964), „Zburătorul de larg” (1965), „Pădurea de cleştar” (1967), „Ţărmul singuratic” (1968), „Platoşa duratei” (1973) etc.

A cules folclor („Izvoare fermecate”, 1958) şi a fost un prolific autor de literatură pentru copii. A desfăşurat o bogată activitate de traducător, mai ales din literatura rusă (Vladimir Maiakovski), dar şi din autori precum William Blake, Jerome Carcopino, Lino Curci.

A fost distins cu Premiul de Stat pentru volumul „Un cântec din uliţa noastră” (1953).

A murit la Bucureşti pe 18 februarie 1974.

1917: S-a născut Oleg Danovski, balerin român, unul din întemeietorii școlii naționale române de balet modern

Oleg Danovski (n. 9 februarie 1917, Vosnesensk, Ucraina – d. 1996) a fost un dansator și coregraf român, întemeietorul școlii românești de balet modern, fondatorul și directorul primului teatru de balet din România, instituție care astăzi îi poartă numele – Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța.

Oleg Danovski
Oleg Danovski

A apărut pe toate marile scene ale lumii, precum Teatrul Balșoi, Opera din Milano sau Metropolitan New York, iar sub conducerea sa baletul românesc s-a bucurat de succese și recunoaștere fără precedent în străinătate. A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1965).

1945: Se promulgă Legea pentru epurarea presei

Legea prevedea sancționarea cu admonestare scrisă, suspendarea activității între 6 luni și 5 ani și interzicerea definitivă de a lucra în presă pentru acei ziaristi, publiciști și colaboratori ai presei care înainte de 23 august 1944 s-au pus în slujba hitlerismului sau a fascismului, au fost stipendați de către puterile Axei pentru propagandă în favoarea politicii lor, au îndemnat la acte de teroare, schingiuiri și omoruri.

1945S-a născut actriţa americană Mia Farrow

María de Lourdes “Mia” Villiers Farrow (n. 9 februarie 1945, Los Angeles, California, SUA), este o actriță și scriitoare americană, militantă activă a unor inițiative umanitare internaționale și fost manechin.

Mia Farrow FOTO: Adevărul
Mia Farrow FOTO: Adevărul

Mia Farrow a jucat în peste 50 de filme și a primit numeroase premii, printre care un Glob de Aur și premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian; a fost nominalizată de alte șapte ori pentru Globul de Aur și de trei ori pentru Premiile BAFTA. Farrow este cunoscută pentru activitatea sa în calitate de Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF. A fost implicată în acțiuni umanitare din Darfur, Ciad și Republica Centrafricană. În 2008, revista Time a considerat-o una dintre persoanele cele mai influente din lume.

1957: Fostul dictator ungar Miklós Horthy a murit la Estoril, în Portugalia

Miklós Horthy de Baia Mare, cavaler de Szeged și Otranto (în maghiară Vitéz Nagybányai Horthy Miklós; n. 18 iunie 1868, Kenderes – d. 9 februarie 1957, Estoril) a fost un amiral austro-ungar și guvernatorul Ungariei de la 1 martie 1920 până la 15 octombrie 1944. În urma Primului Război Mondial guvernul comunist al lui Béla Kun demisionează la 4 iunie 1919, iar la 6-7 august 1919 Béla Kun fuge în Austria.

Intrarea lui Miklós Horthy în Budapesta
Intrarea lui Miklós Horthy în Budapesta

În martie 1920, Horthy, comandantul flotei Austro-Ungare, a fost ales de parlamentul ungar, cu 131 voturi din 141, regent al Ungariei. Titlul lui era „Serenissima sa alteță, regentul Regatului Ungar”. A condus Ungaria în perioada interbelică și în timpul celui de al Doilea Război Mondial, instaurând un regim autoritar de dreapta. Același regim autoritar l-a exercitat și în Transilvania, ocupată în urma Dictatului de la Viena. Tot de numele său este legată deportarea a peste 166.000 evrei români și maghiari.

 1971: Misiunea Apollo 14 s-a întors pe Pământ. A fost a treia misiune care a dus oameni pe Lună

Apollo 14 a fost a opta misiune din programul Apollo și a treia care a dus oameni pe Lună. Ea a durat nouă zile, și a început cu lansarea de la 31 ianuarie 1971, și a continuat cu aselenizarea de la 5 februarie. 

Modul Lunar a aselenizat în formațiunea Fra Mauro; aceasta era destinația nereușitei misiuni Apollo 13.

În timpul celor două activități extravehiculare, s-au adunat peste 45 kg de roci lunare și s-au efectuat mai multe experimente, printre care studii seismice.

Comandantul Alan Shepard a lovit două mingi de golf de pe suprafața lunară cu o crosă improvizată adusă de pe Pământ.

Pilotul modulului de comandă Stuart Roosa a luat cu el câteva sute de semințe, dintre care multe încolțiseră până la întoarcere.

1990: În Romania se constituie CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională)

Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, organism provizoriu al puterii de stat cunoscut ca CPUN, a luat naştere în anul 1990 şi a fost condus de Ion Ilescu.  Noul organism a funcţionat doar câteva luni şi a luat naştere în urma unor discuţii pe care reprezentanţii partidelor înfiinţate după Revoluţie le-au purtat cu reprezentanţii Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN).

La sfârşitul lunii ianuarie 1990, mai multe partide politice nou înfiinţate în urma Revoluţiei din 1989 au organizat un protest faţă de acapararea puterii de către Frontul Salvării Naţionale, după cum se precizează pe wikipedia. Ca răspuns la manifestaţia de amploare organizată de noile partide, „susţinătorii Frontului Salvării Naţionale au devastat sediile partidelor politice de opoziţie“.

CPUN „trăieşte“ câteva luni

La începutul lunii februarie 1990, reprezentanţii partidelor politice nou înfiinţate şi cei ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale au început o serie de discuţii. În urma acestora, s-a decis ca adoptarea legilor şi a decretelor să nu se mai facă de către Consiliul Frontului Salvării Naţionakle, ci de un nou organism: Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională.

De asemenea, s-a stabilita ca structura CPUN-ului să funcţioneze după o schemă simplă: 50% din locuri să fie ocupate de foşti membri ai CFSN, în timp ce alţi 50% să fie oameni din noile partide politice înfiinţate. Consiliul Provizoriu a luat naştere oficial pe 9 februarie 1990 şi s-a desfiinţat câteva luni mai târziu, pe 18 iunie.

Ion Iliescu, preşedintele Consiliului

În scurta viaţă pe care a avut-o Consiliul, acesta l-a avut ca preşedinte pe Ion Iliescu, iar vicepreşedinţii au fost Ion Caramitru, Cazimir Ionescu, Károly Király, Radu Câmpeanu şi Ion Mânzatu. În cele aproximativ cinci luni de activitate, în cadrul Consiliului au fost organizate mai multe şedinţe care au fost şi televizate.

„Principala realizare a CPUN este votarea legii electorale conform căreia s-au desfăşurat alegerile din 20 mai 1990. La dezbaterile privind legea electorală a fost respinsă cererea manifestanţilor din Piaţa Universităţii de a se interzice participarea la alegeri a foştilor activişti ai Partidului Comunist Român, conform punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara“, precizează aceeaşi sursă.

Istoria zilei

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite