20 ianuarie: 33 de ani de la moartea legendarei Audrey Hepburn, simbolul rafinamentului și al eleganței. Ce i-a adus sfârșitul
0Pe 20 ianuarie, în 1368, Vladislav I Vlaicu, domnitor al Țării Românești, a confirmat brașovenilor privilegiile lor comerciale la sud de Carpați, iar în 1937, Franklin D. Roosevelt a depus jurământul pentru al doilea mandat ca președinte al SUA. 20 ianuarie este și ziua în care, acum 12 ani, a avut loc tragicul accident aviatic din Munții Apuseni, soldat cu doi morți, dar și data la care, în urmă cu 33 de ani, ne-a părăsit legendara actriță Audrey Hepburn.
1368: Vladislav I Vlaicu, domnitor al Țării Românești le-a confirmat brașovenilor privilegiile lor comerciale la sud de Carpați
Este cel mai vechi privilegiu comercial acordat de un domnitor român scris în limba latină.
El atestă intensificarea comerțului pe „drumul Brăilei”, cale comercială ce lega Brașovul cu cetatea de pe Dunăre, fiind prima mențiune documentară a cetatii Brăila, menționată ca Brayla, potrivit Wikipedia.
1368: Prima mențiune documentară a Slatinei
Orașul Slatina, municipiul de reședință al județului Olt, situat pe malul stâng al râului cu același nume, a fost prima dată menționat într-un act oficial la 20 ianuarie 1368. Numele orașului apare într-un act oficial ce-i aparține domnului Țării Românești, Vladislav I Vlaicu, care scutea de vamă negustorii brașoveni la trecerea râului Olt.
Așadar, pentru a sărbători cei 657 de ani de la prima mențiune, orașul organizează o expoziție aniversară de fotografii și prin proiecția filmului documentar „Vârstele Slatinei”, au informat reprezentanții municipalității, potrivit Rador.
1918: S-a născut criticul de artă român Ion Frunzetti
Născut la 20 ianuarie 1918, în Bacău, Ion Frunzetti a fost recunoscut la nivel internațional pentru activitatea sa în lumea artei și a istoriei.
A terminat școala primară la Târgu Ocna (1924-1927), unde a luat lecții chiar de la Nicolae Tonitza. Liceul l-a urmat în mai multe oraşe, în funcţie de mutările de garnizoană ale tatălui său, de profesie ofițer, şi anume în Galaţi, Oradea, Timişoara şi Focşani, potrivit Agerpres. Liceul l-a terminat la Timișoara, unde a dat bacalaureatul în 1936.
După liceu, Frunzetii a urmat Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, făcând, în paralel, un an (1936-1937) şi la Facultatea de Drept, şi şi-a luat teza de licenţă în estetică („Problema tragicului în artele plastice„, distinsă cu magna cum laude) în 1940, sub conducerea lui Tudor Vianu, critic istoric și literar.
În 1938, la recomandarea profesorului, Frunzetti a fost numit asistent onorific la Catedra de istoria artei, condusă de George Oprescu (1938-1943), apoi a fost asistent al lui Tudor Vianu la Catedra de estetică a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti (1944-1946).
La 11 septembrie 1985, Frunzetti s-a stins din viață, la București.
1937: Franklin D. Roosevelt a depus jurământul pentru al doilea mandat ca președinte al SUA
A fost prima dată când are loc o inaugurare prezidențială la 20 ianuarie, de când al 20-lea amendament a schimbat datele mandatelor prezidențiale.

Franklin Delano Roosevelt (n. 30 ianuarie 1882, Hyde Park, New York, SUA – d. 12 aprilie 1945, Georgia, SUA) a fost cel de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1932–1945).
S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice ale secolului XX-lea pe plan național cât și internațional, care a contribuit esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în perioada celui de al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție pentru patru mandate consecutiv.
1946: S-a născut regizorul David Lynch
Regizorul David Lynch, un gigant al cinematografiei americane, a venit pe lume la 20 ianuarie 1946, în Missoula (Montana).
Deși numele săi e aproape sinonim cu serialul „Twin Peaks” (1992), trebuie amintit că Lynch a realizat și „Eraserhead“ (1977), „The Elephant Man“ (1980), „Blue Velvet“ (1986), „Wild at Heart“ (1990) și „Mulholland Drive“ (2001).
Regizorul a primit și patru nominalizări atât la premiile Oscar, cât și la Globurile de Aur. În 2019, acesta a primit un Oscar de onoare pentru întreaga sa filmografie. Pentru „Mulholland Drive”, acesta a fost premiat la Cannes, în 2001.
S-a stins din viață în ianuarie 2024
„Cu profund regret, noi, familia lui, anunțăm trecerea în neființă a bărbatului și a artistului, David Lynch. Am aprecia puțină intimitate în acest moment. E un mare gol în lume acum că nu mai e cu noi. Dar, așa cum spunea el, «Fii cu ochii pe gogoașă și nu pe gaură». Este o zi frumoasă, cu soare auriu și cer albastru pe tot drumul”, a anunțat, atunci, familia sa.
1975: S-a născut actorul român Pavel Bartoș
Pavel Bartoș s-a născut la 20 ianuarie 1975 în Miercurea Ciuc, evenind unul din cei mai iubiți prezentatori TV și actori români, fiind recunoscut pentru activitatea sa la Vocea României și Românii au Talent.
A urmat Facultatea de Teatru la Universitatea Babeș - Bolyai din Cluj, la clasa profesorului universitar Marius Bodochi.
A jucat ,printre altele, în telenovela „Numai iubirea” (2024), serialul „Îngerașii” (2008), filmul „Ho Ho Ho” (2009). De asemenea, a jucat în filmul de comedie „Ramon”, în 2023, în rolul principal.
Împreună cu Anca Bartoș, soția acestuia încă din 2003, au trei fete, Sofia, Rita și Eva.
1993: A murit actrița britanică Audrey Hepburn
Una dintre cele mai apreciate actriţe de la Hollywoof, fascinanta Audrey Hepbrun, a avut o viață marcată nu doar de succes şi glorie, ci şi de probleme grave de sănătate şi emoţionale, fiind în copilărie părăsită de tată.
În pofida eleganţei impecabile, a siluetei fine şi a aerului aristocratic, actriţa a suferit în timpul războiului de malnutriţie, a dezvoltat grave probleme respiratorii, dar şi tuberculoză. S-a stins din viaţă, la 64 de ani, în 1993 în urma unui cancer abdominal.
Imaginea sa inconfundabiă este în continuare folosită în numeroase campanii publicitare. Stilul ei continuă să aibă succes în rândul femeilor şi în ziua de azi.

În 2014, Audrei Hepburn a fost desemnată drept cea mai frumoasă femeie din toate timpurile, un simbol al eleganţei, sursă de inspiraţie pentru creaţiile lui Hubert de Givenchy, dar şi al umanităţii.
Potrivit biografiei artistei, citată de Agerpres, Audrey Hepburn (Audrey Kathleen Ruston) s-a născut la 4 mai 1929, în districtul Ixelles din Bruxelles, Belgia şi a fost unicul copil al lui Joseph Victor Anthony Ruston, fost consul onorific britanic în Indiile Olandeze de Est, şi al celei de-a doua soţii a acestuia, baronesa olandeză Ella van Heemstra. Deşi născută în Belgia, Hepburn a avut cetăţenie britanică prin tatăl său.
Viaţa lor de familie era împărţită între Olanda, Marea Britanie şi Belgia, însă, datorită acestui fapt, Audrey vorbea fluent în engleză, olandeză, franceză, spaniolă şi italiană. Din 1935 a început să studieze dansul clasic, dorinţa de a dansa manifestându-se după ce a participat la mai multe spectacole de gen la Bruxelles.
Ajunsă la un nivel avansat de studiu, a predat arta dansului studenţilor mai tineri. De asemenea, în timpul ocupaţiei germane a dat lecţii particulare de dans sau a dansat, adunând, astfel, bani pentru rezistenţa olandeză. Existenţa sa a fost ameninţată, în acei ani, Hepburn suferind de malnutriţie, pe acest fond dezvoltând o anemie acută şi probleme respiratorii.
După încheierea războiului în 1945, a continuat cursurile de dans, la Amsterdam, cu Sonia Gaskell, o mare maestră a baletului olandez. Datorită înălţimii sale (1,70 m) şi a problemelor de sănătate din timpul războiului, a renunţat la balet şi s-a dedicat actoriei. Pentru a se întreţine financiar a lucrat şi ca model pentru diverşi creatori de modă.
Și-a făcut debutul pe scenă în rolul de coristă în comedia muzicală „High Button Shoes” (1948-1949; 291 de reprezentaţii). Au urmat piesele „Sauce Tartare” (1949, 437 reprezentaţii de succes) şi „Sauce Piquante” (1950). Talentul său i-a adus oferta unui rol principal într-un spectacol jucat la New York, pe Broadway.
La 24 noiembrie 1951, spectacolul „Gigi”, o adaptare după cartea omonimă a scriitoarei franceze Colette, este prezentat la Teatrul Fulton din New York, numele lui Hepburn fiind arborat deasupra titlului piesei. Piesa a beneficiat de 219 reprezentanţii şi s-a terminat la 31 mai 1952. Debutul pe Broadway i-a adus premiul pentru debutul în teatru — Theatre World Award.
Tot pe Broadway a jucat şi în 1954, în spectacolul „Ondine”, câştigând Premiul Tony pentru cea mai bună interpretare feminină în rol principal. În acest spectacol l-a avut ca partener pe actorul Mel Ferrer, care i-a devenit soţ, la 25 septembrie 1954.
În lumea cinematografiei, succesul mondial l-a dobândit cu filmul „Roman Holiday” (1953), în care a jucat alături de Gregory Peck, fiind, totodată, prima actriţă care a primit, pentru acelaşi film, cele mai importante premii: Oscar, Globul de Aur şi BAFTA pentru cea mai bună actriţă.
În „Sabrina” (1954) a jucat alături de Humphrey Bogart şi William Holden, fiind nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă. Au urmat alte filme de succes: „The Nun's Story” cu Peter Finch (1959, premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă în rol principal, Premiul criticilor de film din New York pentru cea mai bună actriţă, precum şi o nominalizare la Oscar), „Breakfast at Tiffany's” cu George Peppard (1961), „Charade” (1963, Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă în rol principal), „My Fair Lady” (1964) şi „Wait Until Dark” (1967).
Simultan cu debutul pe marele ecran, şi-a făcut apariţia „stilul Audrey”', succesul fiind imediat, la fel şi influenţa în lumea modei.
Ulterior succesului cu „Vacanţă la Roma”, femeile de pretutindeni au copiat tunsoarea scurtă, fustele ample şi bogate, strânse pe talie şi bluzele cămaşă încheiate în nasturi, a la Audrey, ce au făcut furori la acea vreme.
Scriitorul Christopher Andersen a relatat în cartea sa „Jack and Jackie: Portrait of an American marriage“ că John F. Kennedy, fost preşedinte al Statelor Unite, a avut o relaţie cu actriţa Audrey Hepburn, în 1954, pe când el era senator şi căsătorit cu Jackie, iar ea era singură şi recent premiată cu Oscar pentru rolul din „Vacanţă la Roma“.
Următorul film, „Sabrina”, i-a adus împreună pe Audrey şi designerul francez Givenchy. Audrey şi-a dorit o rochie de seară cu un model aparte, iar Givenchy a creat „decollete Sabrina”.
Ulterior sepării de actorul Mel Ferrer (1967), a renunţat la a mai juca în producţii importante, având doar apariţii sporadice. S-a căsătorit, în 1969, cu psihologul italian Andrea Dotti şi s-a stabilit în Elveţia, dar în 1982, cei doi au divorţat. Din 1980 şi până la moartea sa, Hepburn a avut o relaţie cu actorul olandez Robert Wolders.
Un alt mare film de succes — „Breakfast at Tiffany's” a impus un nou stil — „little black dress„, în care Audrey a apărut într-o rochie neagră simplă accesorizată cu mănuşi lungi negre şi cu ochelari mari, negri. Rochia neagră Givenchy purtată de Audrey în această peliculă a fost vândută în 2006, cu peste 462.000 de lire sterline, cel mai mare preţ pentru o rochie dintr-un film.
În 1980, Audrey Hepburn a fost numită Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei, dedicându-se cu dăruire acestei misiuni până în ultimii ani ai vieţii.
Preşedintele american George H. W. Bush i-a acordat distincţia Medalia Libertăţii în recunoaştere pentru munca sa depusă în cadrul acestei organizaţii, iar Academia de Artă şi Film a onorat-o postum, cu Premiul pentru umanitate „Jean Hersholt” pentru contribuţia sa adusă umanităţii.
La sfârşitul lui septembrie 1992, la întoarcerea dintr-o misiune umanitară în Somalia, a început să acuze dureri abdominale, În noiembrie a plecat la Los Angeles pentru investigaţii mai amănunţite. Aici, medicii au descoperit un cancer abdominal, care era prea extins pentru a fi eliminat în totalitate, devenind astfel inoperabil. Actriţa s-a stins din viaţă câteva luni mai târziu, la 20 ianuarie 1993, la locuinţa sa din Vaud, Elveţia.
2004: Regele Mihai I a primit Marele Premiu al Institutului Cultural Român
La 20 ianuarie 2004, a avut loc inaugurarea Institutului Cultural Român (ICR), instituție ce se află sub autoritatea Senatului.

Evenimentul a avut loc în prezenţa preşedintelui Ion Iliescu şi a premierului Adrian Năstase, a preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, Nicolae Văcăroiu şi Valer Dorneanu, a Patriarhului Teoctist şi a regelui Mihai I.
Ultimul rege al României a primit Marele Premiu al ICR în loja oficială a Ateneului Român.
2009: Democratul Barack Obama a devenit cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii
Obama a devenit atunci primul președinte afro-american al Statelor Unite. L-a înlocuit pe predecesorul său George W. Bush.
În 2012, a fost reales, rămânând astfel în funcție pentru încă 4 ani.
Și-a încheiat mandatul la 20 ianuarie 2017, fiind succedat de Donald Trump.
2014: Se împlinesc 11 ani de la tragicul accident aviatic din Munții Apuseni
Acum 12 ani de la prăbușirea avionului YR-BNP, care executa o cursă umanitară, în Munții Apuseni.
Accidentul s-a soldat cu moartea pilotului Adrian Iovan şi tânara studentă la medicină Aura Ion.

De asemenea, au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Oficial, s-a stabilit că pilotul Adrian Iovan este vinovat de accident.
2021: Joe Biden a devenit oficial cel de-al 46-lea președinte al SUA
La 78 de ani, democratul Joe Biden a devenit cea mai în vârstă persoană învestită vreodată în această funcție.
Kamala Harris a devenit și ea, la acel moment, prima femeie vicepreședinte a Statelor Unite.

Democratul, a câștigat alegerile de la 7 noiembrie 2020, pe care Donald Trump le consideră fraudate.
La 6 ianuarie 2021, cu două săptămâni înainte să fie investit, Capitoliul a fost luat cu asalt de mai mulți susținători ai lui Trump, incident ce s-a soldat cu 4 decese. Ca urmare a unui ordin dat de primăriţa oraşului Washington, Muriel Bowser, pe fondul violenţelor de la Capitoliu - care va rămâne în vigoare pe tot parcursul ceremoniei de învestitură, ce s-a ținut la 20 ianuarie.























































