20 ianuarie: Ziua în care se naște regretatul regizor american, David Lynch
0În ziua de 20 ianuarie, acum 11 ani, a avut loc tragicul accident aviatic din Munții Apuseni, soldat cu doi morți, și s-a născut marele regizor american, David Lynch.

1368: Prima mențiune documentară a Slatinei
Orașul Slatina, municipiul de reședință al județului Olt, situat pe malul stâng al râului cu același nume, a fost prima dată menționat într-un act oficial la 20 ianuarie 1368. Numele orașului apare într-un act oficial ce-i aparține domnului Țării Românești, Vladislav I Vlaicu, care scutea de vamă negustorii brașoveni la trecerea râului Olt.
Așadar, pentru a sărbători cei 657 de ani de la prima mențiune, orașul organizează o expoziție aniversară de fotografii și prin proiecția filmului documentar „Vârstele Slatinei”, au informat reprezentanții municipalității, potrivit Rador.
1918: Se naște criticul de artă român, Ion Frunzetti
Născut la 20 ianuarie 1918, în Bacău, Ion Frunzetti rămâne recunoscut la nivel internațional pentru activitatea sa în lumea artei și a istoriei.
A terminat școala primară la Târgu Ocna (1924-1927), unde a luat lecții chiar de la Nicolae Tonitza. Liceul l-a urmat în mai multe oraşe, în funcţie de mutările de garnizoană ale tatălui său, de profesie ofițer, şi anume în Galaţi, Oradea, Timişoara şi Focşani, potrivit Agerpres. Liceul l-a terminat la Timișoara, unde a dat bacalaureatul în 1936.

După liceu, Frunzetii a urmat Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, făcând, în paralel, un an (1936-1937) şi la Facultatea de Drept, şi şi-a luat teza de licenţă în estetică ("Problema tragicului în artele plastice", distinsă cu magna cum laude) în 1940, sub conducerea lui Tudor Vianu, critic istoric și literar.
În 1938, la recomandarea profesorului, Frunzetti a fost numit asistent onorific la Catedra de istoria artei, condusă de George Oprescu (1938-1943), apoi a fost asistent al lui Tudor Vianu la Catedra de estetică a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti (1944-1946).
La 11 septembrie 1985, Frunzetti se stinge din viață, la București.
1946: Se naște regretatul regizor, David Lynch
David Lynch, un gigant al cinematografiei americane, s-a născut la 20 ianuarie 1946 în Missoula (Montana).
Deși rămâne în istoria cinematografiei americane cu serialul „Twin Peaks” (1992), acesta a realizat și „Eraserhead“ (1977), „The Elephant Man“ (1980), „Blue Velvet“ (1986), „Wild at Heart“ (1990) și „Mulholland Drive“ (2001).
Lynch a primit și patru nominalizări atât la premiile Oscar, cât și la Globurile de Aur. În 2019, acesta a primit un Oscar de onoare pentru întreaga sa filmografie. Pentru „Mulholland Drive”, acesta a fost premiat la Cannes, în 2001.
Din păcate, marele regizor s-a stins din viață acum câteva zile, la 17 ianuarie, anunțul fiind făcut de familia sa.
„Cu profund regret, noi, familia lui, anunțăm trecerea în neființă a bărbatului și a artistului, David Lynch. Am aprecia puțină intimitate în acest moment. E un mare gol în lume acum că nu mai e cu noi. Dar, așa cum spunea el, «Fii cu ochii pe gogoașă și nu pe gaură». Este o zi frumoasă, cu soare auriu și cer albastru pe tot drumul”, a scris familia sa.
1975: Se naște celebrul actor român, Pavel Bartoș
Născut la 20 ianuarie 1975 în Miercurea Ciuc, Pavel Bartoș este unul din cei mai iubiți prezentatori TV și actori români, fiind recunoscut pentru activitatea sa la Vocea României și Românii au Talent.
Actorul a urmat Facultatea de Teatru la Universitatea Babeș - Bolyai din Cluj, la clasa profesorului universitar Marius Bodochi.

Acesta a jucat ,printre altele, în telenovela „Numai iubirea” (2024), serialul „Îngerașii” (2008), filmul „Ho Ho Ho” (2009). De asemenea, a jucat în filmul de comedie „Ramon”, în 2023, în rolul principal.
Împreună cu Anca Bartoș, soția acestuia încă din 2003, au trei fete, Sofia, Rita și Eva. Cea mai mare dintre fiicele sale, Eva, este deja studentă la Drept.
2004: Regele Mihai I a primit Marele Premiu al Institutului Cultural Român
La 20 ianuarie 2004, a avut loc inaugurarea Institutului Cultural Român (ICR), instituție ce se află sub autoritatea Senatului.

Evenimentul a avut loc în prezenţa preşedintelui Ion Iliescu şi a premierului Adrian Năstase, a preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, Nicolae Văcăroiu şi Valer Dorneanu, a Patriarhului Teoctist şi a regelui Mihai I.
Ultimul rege al României, Mihai I, a primit Marele Premiu al ICR în loja oficială a Ateneului Român, scrie Agerpres.
2014: Se împlinesc 11 ani de la tragicul accident aviatic din Munții Apuseni
Acum 11 ani, la 20 ianuarie 2014, s-a prăbușit avionul YR-BNP care executa o cursă umanitară, în Munții Apuseni. Accidentul s-a soldat cu moartea pilotului Adrian Iovan şi tânara studentă la medicină Aura Ion.

De asemenea, au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul ”Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Oficial, s-a stabilit că pilotul Adrian Iovan este vinovat de accident.
2021: Joe Biden devine oficial cel de-al 46-lea președinte al SUA
La 78 de ani, democratul Joe Biden devine cea mai în vârstă persoană inaugurată vreodată. De asemenea, Kamala Harris devine prima femeie vicepreședinte a Statelor Unite.

Democratul, a câștigat alegerile de la 7 noiembrie 2020, pe care Donald Trump le consideră fraudate.
La 6 ianuarie 2021, cu două săptămâni înainte să fie investit, Capitoliul a fost luat cu asalt de mai mulți susținători ai lui Trump, incident ce s-a soldat cu 4 decese. Ca urmare a unui ordin dat de primăriţa oraşului Washington, Muriel Bowser, pe fondul violenţelor de la Capitoliu - care va rămâne în vigoare pe tot parcursul ceremoniei de învestitură, ce s-a ținut la 20 ianuarie.