17 februarie, ziua în care s-a născut Ioana Radu. Filosoful Giordano Bruno a fost ars pe rug pentru că a spus că Soarele este doar o stea, iar Universul infinit VIDEO

0
Publicat:

În anul 1600, filosoful Giordano Bruno a fost ars pe rug pentru erezie. Tot într-o zi de 17 februarie s-au născut Octavian Bellu, Răzvan Lucescu și Michael Jordan.

1600: filosoful Giordano Bruno a fost ars pe rug pentru erezie, la Campo de' Fiori, în Roma

Giordano Bruno s-a născut undeva pe la 1548 în Italia. Numele său real a fost Filippo iar când a devenit călugăr dominican și-a luat numele de Giordano. Pe lângă teologie acesta a studiat și filosofia. Numele lui este asociat cu libertatea de gândire.

Monumentul ridicat în locul unde a fost ars pe rug filosoful Giordano Bruno
Monumentul ridicat în locul unde a fost ars pe rug filosoful Giordano Bruno

Concepția despre Univers pe care Evul Mediu s-a clădit este clătinată puternic în 1584 de Giordano Bruno care contestă sistemul aristotelic. Teologul italian își susține cu tărie ipoteza că Universul este infinit, iar Soarele nu este decât o stea printre nenumărate alte stele. Astfel, a intrat într-un conflict cu papalitatea.

Teoria a provocat furia Inchiziției romane, iar Giordano Bruno este acuzat de erezie și comportament imoral. În timpul procesului acesta refuză să renunțe la ideile sale și este condamnat la moarte. Se stinge la 17 februarie 1600 în Piața „Campo dei Fiori” din Roma.

1917: s-a născut cântăreața de muzică populară și romanțe Ioana Radu

Născută într-o familie ce avea să aibă patru copii, Eugenia Braia, consacrată mai târziu cu numele de Ioana Radu, a cunoscut încă din copilărie folclorul, muzica lăutărească și voia bună la cârciuma tatălui său din cartierul Sineasca din Craiova, amplasat lângă cimitir.

Vocea și stilul aparte au purtat-o în Capitală, unde a reușit să se facă remarcată în cadrul unui concurs organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, la care participau 800 de candidați. Aici și-a început adevărata carieră (cu numele de scenă Ioana Radu pe care l-a primit de la Ion Filionescu, pianistul lui George Enescu).

Ioana Radu
Ioana Radu

Adorată de publicul românesc și deja o prezență de nelipsit în restaurantele și grădinile vestite din Bucureștiul anilor ’50 – Potcoava, Princiar, Motanul Negru, Cina –, Ioana Radu reușește să le trezească antipatia comuniștilor, care îi interzic să mai apară în spectacole după un episod în care își apăra franc și fără echivoc principiile de româncă. Iubita artistă a cărei inconfundabilă voce i se auzise la radio este chemată la Societatea Română de Radiodifuziune alături de Maria Tănase, să înregistreze cântecul „Mărioară di la Gorj“, ce era jumătate în rusă, jumătate în română: „Foaie verde lin pelin/ Zboară păsărică lin/ Și du-i veste lui Stalin/ Că noi cu toții îl iubim...“. Însă, când a auzit astfel de versuri, cântăreața de romanțe și muzică lăutărească nu s-a putut abține și a reacționat vehement: „Ați înnebunit? Vreți să-i cântăm lui Stalin păsărica cu Mărioara noastră de la Gorj? Hai, Marie, să plecăm, că ăștia își bat joc de noi și de cântecele noastre!“.

Astfel, până în anul morții lui Stalin, 1953, i s-a interzis să mai cânte în spectacole, fapt care nu i-a oprit glasul nicicum. Vocea ei a continuat să răsune mai aproape de conducerea țării decât s-ar fi crezut. Mama lui Emil Bodnăraș, mâna dreaptă a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care o adora pe cântăreață, o invita la petrecerile luxoase pe care le organiza în casa sa, iar apariția artistei trebuia să rămână secretul împărtășit doar de cei prezenți.

Mai târziu, când Nicolae Ceaușescu a ajuns la conducerea României, iar soarta țării s-a schimbat, Ioana Radu a devenit „obiectul unui cult“ pentru cuplul aflat la conducerea națiunii. Se pare că artista avea o influență atât de mare asupra dictatorului încât l-a făcut să se roage: „Într-un moment semnificativ al vieţii lui Ceauşescu, atunci când i-a murit tatăl, Andruţa Ceauşescu, şi care a fost înmormântat cu un sobor de preoţi la Scorniceşti, Ioana Radu a reuşit ceva unic, să oblige un întreg Comitet Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, în genunchi, să pronunţe «Tatăl nostru»“, povestea nepotul ei Doru Braia.

Artista fusese de fapt luată pe sus de Securitate de pe strada Timpului nr. 13 și dusă la Scornicești, acolo unde feera parastasul organizat în urma înmormântării. Ajunsă acolo alături de nepotul ei, cântăreața, care suferise recent un accident ce îi crease un handicap pe viață și în urma căruia credința i-a devenit mai puternică, i-a și luat la întrebări pe cei prezenți: „M-aţi chemat să cânt la un parastas, şi nu poate să fie parastas pe lume fără «Tatăl nostru». Spusu-l-aţi până acum?“. La parastasul în memoria tatălui lui Ceaușescu erau prezenți, printre mulți alții, și Emil Bodnăraș – mâna dreaptă a lui Ceaușescu, Chivu Stoica și Corneliu Mănescu, care, la cererea Ioanei Radu, s-au așezat în genunchi și au început să se roage.

Ioana Radu a murit pe 19 septembrie 1990. A lăsat în urma ei cântece nemuritoare, printre care: “Mai vino, seara pe la noi”, „De la moară pân’ la gară”, „Anicuța neichii dragă”, „La puțul cu cinci izvoare”, „Piatra, piatră”, “Tudorițo, nene”, „Toată lumea-mi zice Lotru”, „Dealu-i deal și valea-i vale”, „Era iarnă și ningea”, „Leliță Ioană”, „Di, di, di, murgule, di”, „Ridică, mândro, perdeaua”, „De la primărie-n sus”, „Mi s-a rupt căruța-n drum”, „Lampa”, „Țiganca”, „Cine mi te-a scos în cale”, „Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești?”, „N-ai să știi niciodată”, „Te-aștept pe-același drum”, „Am început să-mbătrânesc”, „Nu se poate” ori „Ciobănaș cu 300 de oi”, singura înregistrare alături de sora sa, Mia Braia.

1947: a murit poeta Elena Văcărescu

Elena Văcărescu (născută pe 21 septembrie 1864 la București), membră de onoare a Academiei Române, laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze, a publicat în limba franceză şase volume de versuri şi a fost o prezenţă activă şi apreciată în lumea culturală a Parisului.

A scris proză, piese de teatru, poezii şi a făcut traduceri. Dincolo de activitatea literară remarcabilă, a fost un adevărat ambasador pentru România, militând pentru câştigarea Independenţei de stat şi pentru realizarea Marii Uniri din 1918. În spatele succesului marii doamne la Paris stă trista povestea de dragoste pe care aceasta a trăit-o cu principele Ferdinand, relație dezaprobată de Regele Carol I și de guvern. A murit pe 17 februarie 1947, la Paris.

1951: s-a născut antrenorul de gimnastică Octavian Bellu

Antrenor federal din 1981, Octavian Bellu a fost antrenor coordonator al lotului de gimnastică din 1990. Bellu a condus echipa României la ultimele şase Olimpiade, iar rezultatele obţinute la JO, plus cele de la campionatele Mondiale şi cele Europene au făcut ca cei de la World Records Academy să-l declare cel mai de succes antrenor din lume.

Octavian Bellu
Octavian Bellu

Are în palmares 16 medalii olimpice de aur şi un total de 305 la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene şi la Jocurile Olimpice.

Scandalurile în care Octavian Bellu şi antrenoarea Mariana Bitang au fost acuzaţi că au bătut şi jignit gimnastele la centrul de la Deva, acolo unde se pregăteau viitoarele campioane, au aruncat o pată neagră asupra carierei sale.

1963: s-a născut jucătorul de baschet Michael Jordan

„Michael Jordan este recunoscut ca cel mai mare jucător de baschet al tuturor timpurilor”, spune biografia sa de pe site-ul NBA. Jordan a fost unul dintre sportivii cei mai comercializați ai generației sale și a fost cel mai important instrument în popularizarea NBA în jurul lumii în anii 1980 și 1990. Săriturile sale, ilustrate prin efectuarea slam dunk-urilor de la linia de aruncări libere în concursurile de slam dunk, i-au adus poreclele „Air Jordan” și „His Airness”.

În 1991 a câștigat primul său campionat NBA cu Bulls. Au urmat alte titluri în 1992 și 1993. Deși s-a retras brusc din baschet la începutul sezonului 1993-1994, dorind să urmeze o carieră în baseball, el a revenit la Bulls în 1995.

Jordan a jucat în filmul Space Jam din 1996, unde a interpretat propriul său rol. În prezent este este proprietarul majoritar și șef al operațiunilor de baschet pentru Charlotte Hornet.

1969: s-a născut Răzvan Lucescu

Fost jucător (pe postul de portar), iar din mai 2021, antrenorul echipei elene PAOK Salonic, Răzvan Lucescu este fiul fostului fotbalist și actual antrenor de fotbal, Mircea Lucescu.

 Răzvan Lucescu FOTO EPA
Răzvan Lucescu FOTO EPA

În sezonul 2002-2003 a fost vicepreședinte al Rapid București, contribuind la cucerirea titlului de campioni. Din iunie 2004, a fost antrenorul principal al clubului, cu care a ajuns în sferturile de finală ale Cupei UEFA în sezonul 2005-2006.

2008: Kosovo și-a autoproclamat independența față de Serbia

Având o suprafaţă de aproximativ 10,908 km2 Kosovo reprezintă o regiune înconjurată de: Munţii Šar la sud şi sud-est, respectiv la graniţa cu Macedonia, în timp ce Munţii Kopaonik se află în nord. Cel mai înalt vârf montan este Gjeravica (2656 m) şi este situat în vestul provinciei. Regiunea centrală este preponderent deluroasă, regăsindu-se însă şi două regiuni de câmpie: Câmpia Kosovo şi Câmpia Metohija.

Din punct de vedere politic, regiunea a reprezentat în ultimele secole ţinta a două tipuri de legitimări: una de tip istoric şi o alta de tip etnic. Fiecare dintre aceste teorii serveşte drept motiv de dispută între cele două popoare principale care locuiesc aici: sârbii şi albanezii.

Harta Kosovo FOTO Encyclopaedia Britannica

Declararea independenţei Kosovo, la data de 17 februarie 2008 ridică multe controverse, în pofida Avizului consultativ al Curţii internaţionale de justiţie privind conformitatea acestei declaraţii cu dreptul internaţional, din data de 22 iulie 2010.

Pe de-o parte, se invocă „principiul autodeterminării popoarelor”, valabil în Europa încă de la sfârşitul Primului Război Mondial şi, ulterior, menţionat în Carta ONU (articolul 73). Este important de precizat faptul că dreptul la autodeterminare aparţine unei populaţii şi nu unei minorităţi naţionale.

Pe de altă parte, o regiune, pentru a fi parte a comunităţii internaţionale, trebuie să fie recunoscută de un număr suficient de state. În principiu, orice stat are puterea discreţionară de a recunoaşte sau nu un alt stat. Există o singură limită, respectiv cea impusă de doctrina Stimson: obligaţia de a nu recunoaşte acele modificări teritoriale sau acele state care s-au creat cu încălcarea principiului interzicerii folosirii forţei sau a ameninţării cu forţa.

Or, în cazul Kosovo ne putem pune o serie de întrebări: albanezii din Kosovo erau o populaţie sau o minoritate a fostului stat Republica Federală Iugoslavia? 

Pe de altă parte, Kosovo poate fi un precedent pentru o serie de situaţii similare. Aceste este în fond şi motivul nerecunoaşterii noului stat de către o serie de ţări ale Uniunii Europene, care se tem de un eventual efect de domino în ceea ce priveşte propriile lor teritorii: Spania, Slovacia, România, Grecia şi Cipru, conform Historia.

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite