8 octombrie: Ziua în care a murit George Emil Palade, biolog și laureat al Premiului Nobel pentru Medicină
0Calea Victoriei poartă acest nume din data de 8 octombrie, când armata română, victorioasă în Războiul de Independență, și-a făcut intrarea triumfală în București. Este, de asemenea, o zi care marchează nașterea unor savanți, atât români, cât și de peste hotare și a unor cunoscuți scriitori și artiști.
1873: S-a născut Ejnar Hertzsprung, chimist şi astronom
S-a născut la 8 octombrie 1873 în Frederiksberg, Danemarca. Hertzsprung și-a început cariera în astronomie la începutul secolului al XX-lea și a lucrat la Observatorul Astronomic din Copenhaga.
Una dintre cele mai mari realizări ale sale a fost dezvoltarea diagramei Hertzsprung-Russell, în colaborare cu astronomul american Henry Norris Russell. This diagramă a reprezentat corelația dintre luminozitatea și temperatura stelelor, clasificându-le astfel în funcție de tipul lor spectral și etapa evoluției.
Hertzsprung a jucat un rol important în clasificarea stelelor în gigante, supergigante și pitice în funcție de poziționarea lor pe diagrama HR.
El a studiat și variațiile luminozității stelelor variabile, precum și cometele și a făcut cercetări privind paralaxa stelelor pentru a determina distanțe în Univers. Contribuțiile sale la astronomie l-au făcut să fie recunoscut și onorat, iar în 1929 a primit Medalia de Aur a Royal Astronomical Society pentru realizările sale. A murit la data de 21 octombrie 1967.
1878: Războiul de Independență- numele de Calea Victoriei
Armata română, victorioasă în Războiul de Independență, și-a făcut intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei.
Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureştiului. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din Bucureşti, numele ei fiind Drumul Braşovului şi era formată doar din bucata dintre Cercul Militar şi Piaţa Victoriei, potrivit Historia.
Partea dintre Piaţa Naţiunilor Unite (fostă Piaţa Senatului) şi bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută, la vremea respectivă, sub numele de Uliţa Mare spre Sărindar pentru că ducea către biserica Sărindar, aflată pe locul pe care astăzi este Cercul Militar Naţional.
Drumul rezultat din unirea Drumul Braşovului cu Uliţa Mare spre Sărindar a fost deschis în anul 1692, de către domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoşoaiei.
De-a lungul arterei, devenită drumul principal al Capitalei, au fost construite case boiereşti, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele şi instituţii de stat.
După ce la 8 octombrie 1878, armata română îşi face intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independenţă, Podul Mogoşoaiei primeşte numele de Calea Victoriei, pe care îl poartă și în ziua de astăzi.
1883: S-a născut Otto Heinrich Warburg, biochimist, laureat al Premiul Nobel
S-a născut la Freiburg, în renumita familie Warburg, care a dat lumii savanţi, filosofi , oameni de afaceri şi bancheri.
Şi-a început studiile de chimie în 1903, la Freiburg şi le-a finalizat în 1906, la Berlin, obţinând titlul de doctor în chimie. Ulterior, a făcut studii de medicină la Heidelberg, încheiate în 1911 cu o lucrare de doctorat.
Din 1914, până la moartea sa, în 1970, a lucrat neîntrerupt la Berlin. Din 1931, a fost directorul Institutului Kaiser Wilhelm pentru fi ziologie celulară (redenumit mai târziu „Max Planck”) din Berlin, potrivit www.britannica.com.
Încă din perioada studenţiei, Otto Warburg s-a preocupat intens de găsirea unui medicament împotriva cancerului. Cercetările sale ulterioare de la Institutul „Kaiser Wilhelm” au condus la descoperirea că fl avonoidele şi nicotinamida erau grupurile active ale enzimelor care transferă hidrogenul. Pentru descoperirea naturii şi modului de acţiune al respiraţiei celulare, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1931, potrivit www.nobelprize.org.
În 1944, i s-a oferit un al doilea Premiu Nobel, dar a fost împiedicat să-l primească de către regimul lui Adolf Hitler, care a emis un decret în 1937 care interzicea germanilor să accepte Premiile Nobel, potrivit www. britannica.com.
Pe lângă multe articole în diverse publicaţii, Warburg este autorul cărţilor: „Stoff wechsel der Tumoren” (1926), „Katalytische Wirkungen der lebendigen Substanz” (1928), „Schwermetalle als Wirkungsgruppen von Fermenten” (1946), „Wasserstoff übertragende Fermente” (1948), „Mechanism of Photosynthesis” (1951), „Entstehung der Krebszellen” (1955) şi „Weiterentwicklung der zellphysiologischen 37 Methoden” (1962).
Otto Warburg a fost membru străin al Societăţii Regale din Londra (1934) şi membru al Academiilor din Berlin, Halle, Copenhaga, Roma şi India. În 1965, fost numit Doctor Honoris Causa al Universităţii Oxford. S-a stins din viaţă la 1 august 1970, la Berlin.
1914: A murit Dimitrie A. Sturdza-Miclăuşanu, istoric şi om politic, fondator şi preşedinte al PNL
S-a născut la 10 martie 1833 în Miclăușeni, județul Iași, într-o familie importantă din Moldova. A fost un academician, om politic român și a ocupat funcția de prim-ministru al României de patru ori, între anii 1895 și 1909. De asemenea, a fost președintele Academiei Române în perioada 1882-1884.
Educația sa a inclus studii la Academia Mihăileană și o perioadă petrecută în Germania, unde a fost implicat în mișcările politice ale vremii. La întoarcerea în țară, a devenit secretarul personal al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cu timpul, a devenit un adversar al lui Cuza și a jucat un rol de lider în Coaliția Monstruoasă, devenind ulterior membru al guvernului liberal condus de Ion Brătianu.
În 1892, a fost ales lider al Partidului Liberal și a ocupat funcția de prim-ministru de patru ori. Cu toate că era cunoscut pentru abilitățile sale de muncă, Sturdza era un naționalist înrăit și disprețuia tot ce era considerat „străin”, ceea ce a încetinit dezvoltarea politică și industrială a țării.
Pe lângă implicarea sa în politică, Dimitrie A. Sturdza a avut și o contribuție semnificativă în domeniul numismaticii românești. A fost numit secretar permanent al Academiei Române și a contribuit la publicarea unor colecții importante de documente istorice, precum cele realizate de Constantin Hurmuzachi.
Trebuie menționat că Sturdza a fost cunoscut pentru poziția sa antisemită și a luat măsuri pentru exilarea lui Moses Gaster, cu ajutorul premierului Ion C. Brătianu. De asemenea, în timpul ultimei sale guvernări în 1907, au avut loc evenimente controversate, precum reprimarea țăranilor răsculați, condusă de ministrul de interne I.I.C. Brătianu și generalul Alexandru Averescu.
Dimitrie A. Sturdza a decedat pe 8 octombrie 1914, într-un spital de boli mintale, fiind afectat de probleme de sănătate în perioada în care a fost prim-ministru.
1938: S-a născut Constantin Abăluţă, scriitor
S-a născut la Bucureşti. După absolvirea Liceului „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti (1955), a urmat cursurile Institutului de Arhitectură din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1961, potrivit „Dicţionarului scriitorilor români”, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu (Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995).
A debutat, cu poezie, în 1958, în revista „Luceafărul”, iar editorial a debutat cu volumul de versuri „Lumina pământului” (1964). A făcut traduceri, a scris poezie, proză, dar şi o antologie critică în două volume despre poeţii generaţiei ’60-’70 - „Poezia română după proletcultism” (2000).
Din creaţia sa menţionăm, potrivit sursei amintite mai sus, volumele de versuri „Piatra” (1968), „Psalmi” (1969), „Unu”’(1970), „Poèmes. Art et poésie” (1973 - Premiul poeţilor francofoni), „Drumul furnicilor” (1997), „Cârtiţa lui Pessoa” (Premiul USR pe anul 1999), „Mic manual de tăcere” (1999), „Odăile” (2001), „Terasa” (piesă, 2002), „Les Chambres. Les Parois” (2003), „Intrusul” (2005).
În 2010 şi-a lansat cartea „Totul despre nimic”. A mai publicat volumele de poezie „Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris” (2012) şi „Bazinul cu 9000 de peştişori invizibili/Le bassin aux 9000 petits poissons invisibles” (ediţie bilingvă, 2012).
În 2013, şi-a lansat volumul de texte lirico-epice „Tot atât de liber”, precum şi volumul „Viaţa în 3 litere”.
S-a numărat printre autorii români invitaţi la „Salon du Livre” de la Paris din 2013, precum şi printre invitaţii primei ediţii a Festivalului Gellu Naum, organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti (5-6 aug. 2016).
La 18 aprilie 2022, a fost invitatul evenimentului „mini-Cafeneaua critică on-line”, organizat de MNLR. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti în 1980, iar în 2000 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler. La cea de-a XIII-a ediţie a Galei Premiilor revistei Observator cultural, din 2019, i-a fost acordat Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia.
1947: S-a născut Monica Pillat, prozatoare, poetă şi traducătoare
S-a născut pe 8 octombrie 1947 în București, România. A făcut parte dintr-o familie cu o tradiție culturală bogată, fiind fiica prozatorului Dinu Pillat și a Corneliei Pillat, și nepoata scriitorului și poetului tradiționalist Ion Pillat și a pictoriței Maria Pillat-Brateș.
Monica Pillat a urmat studii universitare la Facultatea de limbi germanice, secția engleză-română, absolvind în 1970. Ulterior, și-a continuat studiile obținând un doctorat în literatura comparată în 1978. A fost implicată în învățământul superior, activitatea sa didactică desfășurându-se mai întâi la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din București între 1970 și 1972, apoi la Catedra de literatură engleză a Facultății de limbi străine a Universității București între 1973 și 2005.
Pe lângă activitatea academică, Monica Pillat s-a dedicat scrisului, excelând în poezie și proză. Printre operele sale notabile se numără: Poezie: „Corăbii” (1970), „Imaginația ecoului” (1981), „Pluralul ca o veghe” (1989), „Sentințe suspendate” (1998), „Dorul de rai” (2005), „Duet în alb” (2016); Proză: „Cei 13 și misterul” (1968), „Corabia Timpului” (1976), „Drumul spre Emaus” (2002), „13 and Mystery. Cei 13 si misterul” (2009), „Invitație la vis - Opt povești vindecătoare” (2014), „Croitorul de cărți” (2019), „Bunicul meu fără mormânt”(2022).
Monica Pillat a adus, de asemenea, contribuții importante în domeniul critică literară, cu lucrări precum „Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A. Poe” și „Ieșirea din contur”, precum și în traduceri din limbile franceză și engleză.
1986: S-a născut Adela Popescu, actriță
Adela Elena Popescu s-a născut pe 8 octombrie 1986 în satul Șușani, județul Vâlcea, România.
La începutul carierei sale, Adela Popescu a fost protagonista celebrului serial românesc „Numai iubirea”, poveste de dragoste care a continuat și în afara platourilor de filmare. Acolo l-a cunoscut pe primul său partener, actorul Dan Bordeianu, cu care a avut o relație de trei ani, în perioada 2004-2007.
Adela și-a construit o carieră remarcabilă în lumea filmului și a televiziunii. A jucat în producții românești de succes precum „Lacrimi de iubire” (2005), „Iubire ca în filme” (2006), „Îngerașii” (2008), „Aniela” (2009) și „Pariu cu viața” (din 2011), unde a interpretat rolul unei profesoare.
În domeniul muzical, în timpul filmărilor pentru serialul „Lacrimi de iubire” Adela Popescu și-a lansat primul album, ce poartă același nume.
Stilul muzical abordat pe acest album a inclus elemente de pop slow cu influențe dance și latino.
În 2011, Adela Popescu s-a alăturat trupei DJ Project, unde a înlocuit-o pe Giulia Anghelescu.
Pe plan personal, Adela s-a căsătorit cu actorul Radu Vâlcan în 2015, după cinci ani de relație. Cuplul are împreună trei băieți: Alexandru (născut în 2016), Andrei (născut în 2018), și Adrian (născut în 2021).
1998: A murit Anatol Vieru, compozitor și pedagog
S-a născut la Iaşi. A absolvit Conservatorul din Bucureşti (1951) şi Conservatorul „P.I. Ceaikovski” din Moscova (1954), potrivit volumului „Muzicieni români. Compozitori şi muzicologi” (autor Viorel Cosma, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1970).
Şi-a început activitatea ca dirijor la Teatrul Naţional Bucureşti (1947-1950). S-a implicat în actul educaţional, devenind preparator universitar (1955-1960), apoi, asistent universitar (1960-1964) şi lector universitar (din 1964) la catedra de Orchestraţie a Conservatorului din Bucureşti. A scris articole de specialitate în cadrul publicaţiilor „Muzica” (redactor-şef, 1950- 1951), „Contemporanul”, „Flacăra” ş.a. şi a participat la emisiuni radiofonice şi de televiziune.
A susţinut prelegeri la colegiul „Sarah Lawrence” din Broxville şi la Şcoala de Muzică „Juilliard” din New York (1968). A compus muzică vocal-simfonică: „Mioriţa” (1957); simfonică: „Suită în stil vechi pentru orchestră de coarde” (1954), „Concert pentru flaut şi orchestră” (1958), „Simfonie de cameră” (1962), „Jocuri pentru pian şi orchestră” (1963), „Odă tăcerii” (1967), „Muzeul Muzical” (1968) ş.a.; de cameră: „Preludiu-Passacaglia-Toccata” (1946), „Cvartetul de coarde în do minor nr. 1” (1955), „Cvintet pentru clarinet şi cvartet de coarde” (1957), „Din lumea copiilor” (1958), „Muzică pentru Bacovia şi Labiş” (1959-1963), ş.a.
A compus şi muzică de film: „Gelozia, bat-o vina” (1954), „Mingea” (1958), „Pe drumurile României” (1959), „Când primăvara e fi erbinte” (1960), „Procesul alb” (1965), „Brâncuşi la Târgu-Jiu” (1966), „Eternul feminin” (1968). A obţinut premii la diferite festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale. A murit la Bucureşti.
2008: A murit George Emil Palade, biolog şi medic american de origine română
S-a născut la Iași, pe 19 noiembrie 1912 și a devenit unul dintre cei mai proeminenți oameni de știință din domeniul biologiei celulare. Laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1974, Palade a lăsat o amprentă semnificativă în lumea cercetării științifice.
Ambii săi părinți au fost profesori. La vârsta de 7 ani, și-a început educația la Școala nr. 33 „Mihail Kogălniceanu” din Iași, iar apoi s-a mutat în Buzău, unde a continuat studiile la Liceul BP Hașdeu. În 1930, s-a înscris la Facultatea de Medicină a Universității din București, absolvind-o în 1940 cu titlul de doctor în medicină.
În 1941, Palade se căsătorește cu Irina Malaxa, fiica industriașului Nicolae Malaxa. Cei doi au emigrat în Statele Unite ale Americii. Acolo, Palade a fost angajat ca cercetător la Universitatea Rockefeller din New York, unde a lucrat sub îndrumarea mentorului său, Albert Claude. Această colaborare a deschis drumul către cercetările sale în domeniul patologiei celulare.
George Palade a revoluționat înțelegerea proceselor celulare, punând bazele cercetării în citologie. Cea mai importantă contribuție a sa a fost elucidarea mecanismelor producției de proteine în celule. A descoperit particule intracitoplasmatice bogate în ARN, numite ulterior ribozomi sau corpusculii lui Palade, unde se realizează biosinteza proteinelor. Această descoperire a fost esențială în dezvoltarea biologiei celulare moderne.
În 1974, George Emil Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină pentru descoperirile sale legate de organizarea funcțională a celulelor, marcând un moment crucial în dezvoltarea științei. Mai târziu, în 1986, i s-a conferit Medalia Națională pentru Știință în biologie în Statele Unite ale Americii.
George Emil Palade a murit pe data de 8 octombrie 2008, la vârsta de 95 de ani.
Se încarcă comentariile...
