11 februarie, ziua în care a murit Whitney Houston. Marea artistă a decedat în cadă, după o supradoză

0
Publicat:

În urmă cu 11 ani, la 11 februarie a murit Whitney Houston, cea mai premiată artistă din toate timpurile. Tot într-o zi de 11 februarie s-a născut actrița Jennifer Aniston.

1888 - S-a născut medicul Nicolae Ionescu-Şişeşti, membru corespondent al Academiei Române

În 1920 a devenit doctor în medicină şi chirurgie în Franța. Revenit în ţară, a fost conferenţiar de semiologie nervoasă la Spitalul „Colentina”, profesor agregat (1933) şi profesor titular (1938-1954) la Clinica de Boli Nervoase şi Electroterapie.

În paralel cu activitatea didactică, a făcut însemnate cercetări ştiinţifice în mai multe domenii ale medicinii, aplecându-se asupra studiului siringomieliei asociată cu tumori medulare. În bolile infecţioase ale sistemului nervos provocate de bacterii a studiat encefalul unor bolnavi decedaţi de meningită cu pneumococ.

Din 1948 s-a preocupat de neuroinfecţiile virale, în special de encefalitele virale ale copilului şi sugarului. În 1950 a efectuat un studiu clinic şi experimental având ca obiect explicarea mecanismului patologic refl ex şi embolic al crizelor de epilepsie survenite în cursul pneumotoraxului terapeutic. Un interes aparte a acordat cercetărilor dedicate electroencefalogramei în timpul comei şi după moarte.

1943: s-a născut cântăreţul şi compozitorul Serge Lama

Serge Lama este cunoscut mai ales pentru piesa „Je Suis Malade”, scrisă împreună cu Alice Dona şi interpretată de numeroşi artişti, precum Lara Fabian şi Dalida.

1908: s-a născut geologul şi exploratorul Sir Ernest Vivian Fuchs

Exploratorul a realizat prima traversare a Antarcticii, trecând prin Polul Sud. După ce efectuează serviciul militar în cel de-Al Doilea Război Mondial, Fuchs devine interesat de studierea insulelor Falkland şi a continentului Antarctica. Împreună cu Sir Edmund Hillary a condus expediţia transantarctică între 1957 şi 1958, fi ind primul explorator care a realizat o traversare de la un capăt la celălalt al Antarcticii, pentru a celebra Anul Internaţional Geofizic. A traversat Polul Sud la 19 ianuarie 1958. A durat 90 de zile pentru a traversa cele 2.180 de mile ale Antarcticii.

1969: s-a născut actrița americană Jennifer Aniston

Jennifer Joanna Aniston a cucerit faima internațională pentru rolul lui Rachel Green în sitcom-ul Friends (Prietenii tăi) (1994–2004), rol pentru care ea a câștigat un premiu Emmy, un Glob de Aur și un premiu Screen Actors Guild Award.

Jennifer Joanna Aniston Instagram
Jennifer Joanna Aniston Instagram

În 2012, Aniston a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame. Adițional, revista Men's Health a ales-o pe Aniston drept ”cea mai sexy femeie din toate timpurile” ("Sexiest Woman of All Time").

Jennifer Aniston s-a bucurat de o carieră de succes și în film. Ea a jucat rolul protagonistei feminine în zeci de filme de comedie romantică. Cele mai mari hit-uri box office ale sale sunt Bruce Almighty (2003), The Break-Up (2006), Marley & Me (2008), Just Go with It (2011), Horrible Bosses .

2012: a murit Whitney Houston

Whitney Houston a fost o cântăreață, manechin, actriță și producătoare de muzică. În 2009, Guinness World Records a menționat-o ca fiind cea mai premiată femeie din toate timpurile. Lista sa de premii include două Premii Emmy, șase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award și 22 de American Music Award, având în total 415 premii primite de-a lungul carierei până în anul 2010. Houston a fost de asemenea una dintre cele mai bine vândute artiste din lume, vânzând peste 170 de milioane de albume, single-uri și videoclipuri.

Whitney Houston
Whitney Houston

Primul rol al lui Houston a fost în filmul, The Bodyguard (1992). Coloana sonoră inițială a filmului a câștigat Premiul Grammy pentru albumul anului. Single-ul principal, „I Will Always Love You”, a devenit cel mai bine vândut disc single din istoria muzicii al unei artiste în întreaga lume.

Pe 11 februarie 2012, a murit la Beverly Hilton Hotel în Beverly Hills, California. Rapoartele toxicologice au arătat că ea s-a înecat în cadă din cauza efectelor consumului cronic de cocaină și a boli de inimă.

Ziua europeană a numărului unic de urgenţă 112

 La numărul pentru apeluri de urgenţă 112, se poate suna gratuit pretutindeni în UE. Acesta pune apelantul în legătură cu serviciile de urgenţă competente (poliţia locală, serviciul de pompieri sau serviciile medicale) şi este disponibil 24 de ore din 24. Din 2005, acesta este operaţional şi în România

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite