Un băieţel de 3 ani şi-a împuşcat fratele de 8 luni, în timp ce se juca cu un pistol găsit prin casă

Un băieţel de 3 ani şi-a împuşcat fratele de 8 luni, în timp ce se juca cu un pistol găsit prin casă

Unul sau mai mulţi adulţi prezenţi în acel moment în casă ar putea fi acuzat pentru ţinerea armei într-un loc nesigur, la îndemâna minorului.

Un bebeluş de doar opt luni a fost împuşcat mortal de fratele său de trei ani, după ce băiatul a găsit un pistol, ţinut la vedere, în apartamentul familiei. Părinţii l-au dus de urgenţă la spital pe băieţelul în vârstă de opt luni, dar în ciuda eforturilor depuse de medici a murit la scurt timp, potrivit The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tragedia s-a întâmplat, vineri,  în timp ce părinţii aveau alte două persoane în vizită. Băiatul, în vârstă de 3 ani, a găsit pistolul într-o zonă nesupravegheată şi a început să se joace cu el, neştiind ce se poate întampla cu adevărat. Micuţul, în vârstă de 8 luni, a fost împuşcat în abdomen, a declarat asistentul şefului poliţiei din Houston, Wendy Baimbridge, potrivit observatorulnews.ro.

Micuţul a fost transportat de urgenţă la spital, dar acesta a murit la scurt timp, în ciuda eforturilor depuse de medici. Anchetatorii au găsit arma în interiorul autovehiculului pe care familia l-a folosit pentru a-l transporta pe băiat.

„Vreau ca în acest moment să fac un apel la părinţi, tutori, oricine, pentru a nu mai lăsa armele personale la îndemâna oricui, ele nu ar trebui să fie accesibile oricui din casă” a declarat Wendy Baimbridge. „Trebuie închisă. Sunt lucruri pe care le puteţi face pentru a proteja arma respectivă. Vă rugăm să vă rugaţi pentru această familie. Este un eveniment cu adevărat tragic”.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a afla concret care au fost circumstanţele producerii tragediei şi cine se face vinovat în acest caz: „O astfel de decizie ar fi de competenţa diviziei de omucidere şi a biroului procurorului” a adăugat doamna Baimbridge.

La momentul incidentului, erau patru adulţi în casă şi doi au rămas în urmă, în timp ce părinţii l-au dus la spital pe bebeluş. Unul sau mai mulţi adulţi prezenţi în acel moment în casă ar putea fi acuzat pentru ţinerea armei într-un loc nesigur, la îndemâna minorului.

„Incidentul este sfâşietor, evident că oricând o astfel de întâmplare ar putea implica un copil mic care răneşte sau ucide pe altcineva este tragic, de o tristeţe profundă. Este unul dintre cazurile pe care nu vrei să le primeşti. Este unul dintre cazurile pe care ţi le aminteşti. Îţi rămâne pur şi simplu în minte pentru că sunt inocenţi” a concluzionat asistentul şefului poliţiei din Houston, Wendy Baimbridge, potrivit Independent.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările