Ultima utopie: alegerile din America

Pentru cineva care are creier şi ştie să-l folosească, a devenit evident în ultimii 10-15 ani că minunata noastră lume nouă nu îşi mai încape în piele şi stă să explodeze. Cu atât este asta mai evident pentru cei ce studiază istoria, fie a oamenilor, fie a planetei. Totul este trecător! Civilizaţiile vin şi trec, iar a noastră pare pe cale să se destrame!

China a descoperit că poate fi ultracapitalistă cu conducători care jură pe Lenin şi Mao, Rusia are vise imperiale îmbrăcate în ponosite straie ortodoxe sub biciul unui KGB-ist la bustul gol, Marea Britanie îşi taie craca de sub picioare pentru o himeră, visceral dorită de secole: „Este ceaţă pe Canalul Mânecii - Europa continentală este izolată”. Franţa este în metastază. India vrea să fie ce a fost acum cinci mii de ani, ba chiar mai mult decât atât. Brazilia îşi devorează politicienii mai dihai ca halca de cotlet la o chermeză populară. 

Turbarea i-a cuprins şi pe cei mici: dictatori de operetă cu pantalonii în vine îşi arată dosul gol către lume dinspre Turcia, Ungaria şi Polonia. Grecia, Spania, Italia sau Portugalia sunt paralizate de inacţiune socială sau de fluviul de emigranţi din foste colonii europene. Dar cireaşa de pe tort, după cum e de aşteptat, este America, unde un demagog rasist, misogin, prădător social şi financiar, analfabet cu discurs de birjar, a convins o mare parte din populaţie că el, singur el, este cel potrivit să decidă dacă lumea noastră se va dezintegra la umbra ciupercilor nucleare.

În acest timp, cântărind faptele pentru a nu fi prizonierii ficţiunilor vândute de unul sau altul, violenţa de zi cu zi este la un minimum istoric. Ştirile de la telejurnalul de seară sunt, însă, apocaliptice. Sărăcia globală şi libertatea de mişcare sunt şi ele la nivelul cel mai redus vreodată. Suntem cu un pas în domeniul ştiinţifico-fantastic: conectaţi la un sistem de comunicare electronică care ne aduce educaţia, bibliotecile şi tărâmurile exotice în dormitor şi ne imersează în realitatea virtuală, încă cacofonica (sic) globală.

Ce leagă toate aceste aparente fenomene răzleţe aflate pe un curs de coliziune explozivă? Este ceea ce eu numesc „Ultima Utopie”. După fascism şi comunism, credeam că ne-am lecuit de utopii. Greşit! Trăim ultimele zilei ale unei alte utopii, mai puternice, mai făţarnice, pe care puţini o recunosc şi încă şi mai puţini îi văd toxicitatea.

Tânjesc după vremurile simple şi pline de speranţă de după ‘89. Atunci, Fukuyama ne spunea că am intrat în post-istorie, că toţi vom fi democraţi şi capitalişti şi că lumea se va desfăta în bunăstare şi bună înţelegere. În realitate, filozofia care a ajutat decisiv la prăbuşirea Imperiului Răului a pus pe ascuns stăpânire pe lume şi s-a transformat în utopie. Şi nu încet, încet, cum sunt tentat să scriu, ci în 20 de ani scurţi, brucanieni. Perfid deghizată sub nume confuze şi aparent benigne, precum neo-liberalism în Europa sau neo-conservatism în Lumea Nouă, utopia a fost construită deliberat de ideologi reptilieni care s-au ascuns şi se ascund pe unde pot de responsabilitate. Această plagă a timpurilor noastre s-a insinuat perfid la dreapta şi la stânga şi a mutat centrul, echilibrul lumii noastre, spre o religie a banului, spre o idolatrie a egoismului, spre o exuberantă celebrare a urii între oameni.

Cu ce atrage această ideologie cameleonică a Noii Utopii încât a reuşit să sucească atâtea minţi educate şi aparent luminate? Simplu şi uşor de reţinut, ne spune că cererea şi oferta lăsate de capul lor vor regula toate asperităţile politice, sociale, economice ale lumii dacă Piaţa este lăsată în deplină libertate de acţiune. Soluţia pentru prosperitate este creşterea economică perpetuă până la infinit! Toată lumea creşte, nimeni nu pierde, toţi câştigă! De regulat au regulat aceste idei năroade cam tot ce mişcă, dar în celălalt sens din DEX! 

Jumătate din America vrea să-şi dea foc la casă şi cu ea la tot satul!

Un important corolar al acestor idei nesăbuite este că e doar vina ta (un leneş! un loser!) că nu eşti milionar deja şi că te zbaţi în trei slujbe ca să-ţi hrăneşti copiii. Este doar vina ta că îţi laşi pământul nemuncit şi nu accepţi să fii argat la şmecherii zilei pe două parale care te lasă vlăguit în fiecare seară, dar tot înfometat. Este alegerea ta că te zbaţi în disperare existenţială sau că nu eşti zvelt şi bine făcut sau că îţi îneci amarul în votcă, în loc să îţi faci vacanţa pe tărâmuri tropicale...

Ca în orice utopie, acest miraj al simplităţii soluţiei unice a convins politicienii conservatori că Piaţa este soluţia pentru disoluţia familiei, pe cei progresişti că Piaţa va îmbogăţi pe săracii lumii, pe intelectualitatea clasei de mijloc că Piaţa este soluţia pentru a aduce prostimea şi leneşimea la nivelul lor! Doar dacă ar pune osul la muncă! O utopie care a transformat ideea generoasă a creştinismului – iubirea aproapelui – într-o idolatrie a bogăţiei şi a celor bogaţi cu orice preţ...

Unde ne-a adus această cădere în genunchi în fata atotputernicei Pieţe, a individualismului egoist, se va vedea azi în alegerile din cea mai puternică ţară a planetei. Dacă începutul nebuniei ni se trage de la un actor de vodevil precum Reagan şi o frigidă intelectual precum Thatcher, sfârşitul ne poate veni de la un clovn pe nume Trump. Acesta ameninţă că va rupe NATO, aruncă cu excremente în mame şi fiice şi se joacă cu focul rasismului şi urii religioase în căminul de la mansarda blocului său turn din Manahattan... Jumătate din America vrea să-şi dea foc la casă şi cu ea la tot satul! Ferească-ne Cel de sus de vremurile interesante pe care le trăim!

P.S. În acest an, când am ajuns să am mai mulţi ani trăiţi în America decât în România, am o nemărginită încredere în puterea de regenerare a maiestuoasei naţiuni americane şi speranţa că alegerile de azi sunt doar începutul sfârşitului pentru utopii de orice fel...

P.P.S. Despre România, un caz clinic al Noii Utopii, poate altă dată. Cu cât voi primi mai multe comentarii pline de ură şi venin, cu atât sunt mai multe şanse să îmi rup din timp şi să scriu despre noi românii şi captivitatea noastră ciclică în iluziile lumii...