Simpatizanţii lui Trump sunt invitaţi să facă chetă pentru a-i cumpăra un imobil drept „cadou de plecare” de la Casa Albă: Are „valoare imaterială”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa în care Trump şi-a petrecut primii patru ani din viaţă FOTO Business Insider
Casa în care Trump şi-a petrecut primii patru ani din viaţă FOTO Business Insider

Prima casă din copilăria lui Donald Trump este din nou la vânzare, pentru a treia oară în ultimii patru ani. Compania imobiliară responsabilă de tranzacţie a venit cu o propunere inedită: să o facă cadou celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. Dar există o condiţie, şi anume ca simpatizanţii săi să adune trei milioane de euro, preţul stabilit pentru vânzare.

Donald Trump va părăsi Casa Albă la 20 ianuarie, când îi va lăsa locul lui Joe Biden. Deşi preşedintele în exerciţiu american are numeroase proprietăţi imobiliare, simpatizanţii săi sunt invitaţi să facă chetă pentru a-i mai asigura una, probabil simbolică. Este vorba de prima casă din copilaria lui Trump.

Situată în cartierul Jamaica Estates, din Queens, New York, casa a fost scoasă la vânzare pentru a treia oară în ultimii patru ani. Nereuşind să găsească un cumpărător dispus să ofere trei milioane de dolari în schimbul ei, compania imobiliară responsabilă de tranzacţie, Paramount Realty, a decis să apeleze la simpatizanţii lui Trump pentru a strânge ei suma respectivă în semn de „cadou de plecare” de la Casa Albă. O colectare de fonduri a fost deschisă în acest sens pe platforma GoFundMe.

„Avem mai multe şanse să găsim un milion de persoane dispuse să dea trei dolari decât un cumpărător bogat pregătit să dea trei milioane de dolari”, a explicat pentru AFP un reprezentant al companiei imobiliare.

El recunoaşte că preţul corect este în jur de un milion de euro, dar subliniază că imobilul are o „valoare imaterială”.

Casa este în stil Tudor şi are cinci camere şi patru băi, iar Donald Trump şi-a petrecut primii patru ani din viaţă acolo.

Cel de-al 45-lea preşedinte american este în prezent rezident în Florida, unde deţine mai ales complexul Mar-a-Lago.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite