Cum a devenit purtarea măştii un simbol al unui război ideologic

Cum a devenit purtarea măştii un simbol al unui război ideologic

Donald Trump, vizita la o fabrică ce produce măşti

În Statele Unite, purtarea măştilor a devenit un marker ideologic în războiul cultural care a făcut furori de la apariţia lui Donald Trump. Mulţi liberali şi conservatori din Statele Unite se plasează în tabere diferite în această chestiune, la fel ca şi în cazul luptei împotriva schimbărilor climatice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei mai mulţi susţinători ai preşedintelui republican Donald Trump consideră că purtarea unei măşti pentru a se proteja pe sine şi pe ceilalţi de Covid-19 ar fi un act de „supunere”, „docilitate”, „slăbiciune”.  „Obligaţia de a purta mască încalcă libertăţile individuale garantate de Constituţie”, repetă susţinătorii şefului statului. 
 
Semnalul l-a dat Trump
 
Resistenţa este alimentată de cei care se opun şi altor restricţii pentru combaterea extinderii epidemiei Covid-19. Semnalul l-a dat chiar preşedintele Donald Trump care la încputul crizei sanitare - nu a purtat mască în timpul unei vizite chiar la o fabrică ce producea astfel de materiale medicale - şi apoi şi alţi republicani au făcut ce face şeful. Alţii pun sub semnul întrebării pericolul bolii în sine, pe care o văd ca pe un „complot” pus la cale de democraţi şi mass-media. Însă, după cum observă ziarul francez, nici comunicarea publică nu a ajutat. În primele săptămâni, autorităţile medicale nu i-au sfătuit pe americani să se protejeze, în încercarea de a evita o penurie pentru personalul de îngrijire. În lipsa unei legislaţii naţionale, doar jumătate din state au impus obligaţia de a purta o mască în public.
 
Linii partizane
 
 În ciuda consensului mediului ştiinţific pe această temă, nimic nu ajută la remedierea situaţiei: masca a devenit un simbol ideologic. Acceptul de a purta o mască de protecţie şi percepţia pandemiei, urmează foarte clar liniile partizane. Potrivit unui studiu al Pew Research Center publicat la sfârşitul lunii iunie, 63% dintre alegătorii democraţi consideră că o mască trebuie purtată întotdeauna în public, comparativ cu doar 29% dintre alegătorii republicani”. Sondajul a arătat, de asemenea, contrastul dintre  cei cu studii universitare - 78 la sută au spus că poartă mască, comparativ cu 63 la sută dintre cei fără studii universitare. În rândul afro-americanilor, 83 la sută folosesc masca,  comparativ cu 64 la sută dintre albi şi 67 la sută dintre americanii hispanici.
 
Aaron McCright, preşedintele departamentului de sociologie de la Universitatea de Stat din Michigan , a  declarat că există paralele izbitoare între cei care cred avertismentele specialiştilor privind încălzirea globală şi coronavirus. „ Când vine vorba de Covid-19 şi schimbările climatice, există paralele izbitoare”, a spus McCright.  El a precizat că este greu de trecut cu vederea că protestatarii faţă de măsurile de izolare din statul Michigan au fost în majoritate bărbaţi albi şi conservatori, demonstrând tendinţele pe care le-a remarcat şi în lucrarea sa ştiinţifică din 2011, „Cool Dudes“: „Negarea schimbărilor climatice în rândul bărbaţilor albi conservatori din Statele Unite .“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: