New York, focuri de armă în Times Square: Trei persoane au fost rănite, inclusiv un copil de patru ani VIDEO

New York, focuri de armă în Times Square: Trei persoane au fost rănite, inclusiv un copil de patru ani VIDEO

Trei persoane, inclusiv o fetiţă de patru ani, au fost rănite prin împuşcare, la New York, în Times Square, în timpul unei dispute în care nu erau implicate, a anunţat poliţia locală, potrivit Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Dermot Shea, reprezentant al poliţiei, a precizat că fetiţa era venită în Times Square împreună cu familia sa, din Brooklyn, ca să cumpere jucării. Între fetiţă şi celelalte două victime – o turistă în vârstă de 23 de ani din Rhode Island şi o femeie de 43 de ani din New Jersey – nu există vreo legătură. De asemenea, cele trei nu au avut vreo implicare în dispută.
 
“Se pare că toate trei erau doar în trecere”, a spus Shea.
 
El a precizat că există un suspect şi că se caută mai multe informaţii, dar nu există indicii cu privire la contextul disputei, care ar fi izbucnit între “două, până la patru persoane”, cu puţin înainte de ora locală 17.00.
 
Fetiţa şi tânăra de 23 de ani au fost împuşcate în picior, iar femeia de 43 de ani a fost rănită la laba piciorului.
 
Cele trei au fost spitalizate.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările