Mike Pompeo: Washingtonul „va trece la fapte“ pentru a susţine democraţia în Venezuela

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA
Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA

Şeful diplomaţiei americane a declarat, sâmbătă, că Statele Unite ale Americii vor trece la fapte pentru a susţine democraţia în Venezuela, calificând totodată drept „brute“ forţele de securitate ale preşedintelui Nicolas Maduro care au deschis focul împotriva unor manifestanţi, relatează AFP.

„SUA vor trece la fapte împotriva celor care se opun reinstaurării paşnice a democraţiei în Venezuela. A sosit timpul acum de a acţiona pentru a susţine cerinţele poporului venezuelean disperat“, a scris pe Twitter secretarul de stat american Mike Pompeo.

„Suntem solidari cu cei care îşi continuă lupta pentru libertate. #EstamosUnidosVE', a adăugat el.

Pompeo a calificat drept „brute“ forţele de securitate loiale preşedintelui Maduro care au tras asupra unor manifestanţi provocând doi morţi, potrivit organizaţiei neguvernamentale Foro Penal, ce se opune regimului lui Maduro, şi peste 300 de răniţi, inclusiv columbieni, conform guvernului de la Bogota şi altor surse.

Forţele de ordine au deschis focul la frontierele Venezuelei împotriva partizanilor opozantului Juan Guaido pentru a împiedica intrarea ajutoarelor umanitare internaţionale din ţările vecine, aşa cum a ordonat Maduro.

Maduro rupe relaţiile diplomatice cu Columbia

Preşedintele venezuelan Nicolas Maduro a anunţat sâmbătă că guvernul său a rupt relaţiile cu Columbia şi va expulza diplomaţi columbieni după ce statul vecin a sprijinit eforturile opoziţiei de a aduce ajutoare umanitare în ţară, relatează Reuters şi AFP.

"Am ajuns la capătul răbdării, nu mai putem suporta ca teritoriul să fie folosit pentru atacuri împotriva Venezuelei. De aceea, am decis să rup toate relaţiile politice şi diplomatice cu guvernul columbian fascist ai cărui ambasadori şi consuli au 24 de ore să părăsească Venezuela. Afară, oligarhi!", a declarat Maduro la un miting al susţinătorilor săi din Caracas.

Violenţe au izbucnit la frontiera dintre cele două ţări sâmbătă, când patru camioane au încercat să forţeze trecerea în Venezuela, susţinute de mulţimea care cere trecerea liberă a ajutorului umanitar trimis în principal de Statele Unite.

Soldaţii şi poliţiştii venezueleni au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a dispersa protestatarii, rănind în jur de zece persoane pe podurile Simon Bolivar şi Santander, care leagă oraşele San Antonio şi Urena în Venezuela, de Cucuta, în Columbia.

 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite