Acesta este cel de-al patrulea an în care instituţia americano-germană, din Bavaria, va organiza acest eveniment. Informaţia mi-a fost furnizată în invitaţia de a îmi preciza opţiunea participării la acest schimb de opinii, unul care probează interesul pentru opţiuni zonale probabil mai puţin cunoscute sau nevalorificate până în prezent.

Centrul Marshall vizează ca prin acest eveniment să reitereze public determinarea asociaţiilor absolvenţilor - cursurilor desfăşurate la Garmisch-Partenkirchen - din Europa de Est şi din arealul Mării Negre, de a îşi manifesta angajamentul asumat faţă de principiile dreptului internaţional şi a valorilor fundamentale, inclusiv democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi economia de piaţă, dezvoltarea durabilă şi buna guvernare.

Interesant este modul în care au fost organizate viitoarele dezbateri. Astfel, în primul grup vor fi evaluate ameninţările militare pentru securitatea Mării Negre. Iar participanţii vor trebui să se pronunţe asupra rearanjării strategice a mediului de securitate din jurul Mării Negre, din perspectiva alianţelor existente, dar şi a unor noi raporturi de cooperare între state iniţial adversare. Conferinţa fiind organizată la Kiev este dificil de anticipat dacă vor fi acolo prezenţi şi absolvenţi din Federaţia Rusă. După cum rămâne de văzut cum şi de către cine va fi invocat, explicat şi susţinut punctul de vedere al Turciei, ţară membră a NATO, dar cu o relaţie aparte, de un anumit timp, cu Rusia. Tot în acest prim grup va fi evaluată ambiţia Rusiei de a realiza schimbări în relaţiile de putere în jurul Mării Negre, şi vor fi trecute în revistă mijloacele utilizate, cu neocolirea repetatelor şi condamnabilelor încălcări ale dreptului internaţional. Nu în ultimul rând, vor fi abordate implicaţiile politico-economice pentru Uniunea Europeană şi cele care se pot anticipa pe planul militar, din perspectiva securităţii regionale şi internaţionale, aşa cum sunt acestea din urmă analizate la NATO. De altfel, pe 16 martie 2019, ambasadoarea la NATO a Statelor Unite ale Americii, doamna Kay Bailey Hutchison, a declarat că la cinci ani de la organizarea, în Crimeea, de către Rusia, a unui referendum ilegitim – pentru a îşi legitima anexarea peninsulei – SUA solicită respectarea dreptului internaţional şi încheierea ocupării militare a teritoriului fost ucrainean, azi parte a Federaţiei Ruse, respectiv Crimeea. De altfel, cu 24 de ore înainte de precizarea doamnei Hutchison, Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni noi pentru a pedepsi Rusia pentru atacul său, din 2018, asupra a trei nave ucrainene, anexarea peninsulei Crimeea şi activităţile sale în estul Ucrainei.

Un al doilea grup, ce va activa în cadrul conferinţei de la Kiev vizează războiul hibrid rusesc. O sintagmă pe care unii o folosesc mai degrabă în neştiinţă de cauză, dar care, de data aceasta are repere clare ale abordării colective. Primul vizează evaluarea acţiunilor ruseşti care au încălcat normele internaţionale / regimul juridic, din anul 2014 până în prezent. Nu puţine dintre acestea sunt altfel prezentate la Moscova. Un alt reper ţinteşte desluşirea modului de aplicare a războiului hibrid faţă de statele post-sovietice şi NATO, cu scopul de a devoala aspectele identice şi cele diferite, prin compararea intervenţionismului rus în Republica Moldova (1992), Georgia (2008) şi Ucraina (2014), care au avut şi etape – ignorate în Europa democrată - ce au precedat, apoi au urmat confruntărilor militare. Se putea implica Uniunea Europeană mai mult, decât prin reacţiile politice şi economice decise la Bruxelles? Au fost de ajuns măsurile disuasive luate de NATO, pentru ca frontiera de est a Alianţei să nu fie trecută în forţă, pentru „recuperarea“, de pildă, a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, foste republici sovietice socialiste? Cert este că recenta demonstraţie de forţă militară a Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, din Norvegia, cu aproximativ 50.000 de militari şi actualul exerciţiul militar al NATO, din Scoţia, cu 10.000 de militari par a confirma că o surpriză strategică răsăriteană ar putea avea loc în zona Mării Baltice.

Elementul inedit al conferinţei de la Kiev va fi generat de tema care va fi analizată de al treilea grup, respectiv China şi zona Mării Negre. De la Beijing nu se trimit tancuri, paraşutişti şi portavioane în arealul maritim menţionat, dar, prin lansarea oficială, în anul 2013, a proiectului Road New Silk, China investeşte foarte mult în regiunea Mării Negre şi se impune, treptat, ca un jucător-cheie în zonă, în timp ce opţiunile Moscovei – atent monitorizată de UE şi NATO - se focalizează pe conflictele momentan stopate în Republica Moldova (Transnistria) şi Georgia (Abhazia şi Osetia de Sud) şi pe zonele rupte manu militari din Ucraina - Crimeea şi Donbas. China nu vine cu trupe de ocupaţie, dar spre deosebire de Rusia, oferă statelor riverane la Marea Neagră oportunitatea de a folosi investiţiile chineze pentru ca să îşi modernizeze infrastructura şi să îşi dinamizeze economia. La acest al treilea grup se vor puncta obiectivele şi modalităţile chineze de angajare în dialog constructiv, cu partenerii potenţiali pentru o cooperare economică extinsă. Percepţiile diferite ale statelor cu litoral la Marea Neagră vor determina şi viziuni mai puţin anticipabile privind raporturile ce se vor crea între oportunităţile propuse de Beijing şi compromisurile probabile ale unor parteneri din zona amintită. Poate că doar în acest context, la nivelul funcţionarilor de la Bruxelles, ai Uniunii Europene, se va înţelege diferenţa specifică dintre nivelul de ambiţie al Chinei şi cel al comunităţii democratice europene, în zona Mării Negre.

Prin conferinţa de la Kiev, Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall“ va genera nu doar simple dezbateri academice, ci va şi confirma capacitatea sa de a anticipa evoluţii viitoare, dezirabil paşnice, în arealul limitrof Mării Negre, care doar aparent pare mai puţin expusă pericolului unei deteriorări a statu-quo-ului actual.

Cu trei foste republici sovietice – Republica Moldova, Ucraina şi Georgia - ţinute în şah prin trupe imperiale menţinute în enclave voit militarizate, cu două ţări NATO – Turcia şi Bulgaria – care doresc relaţii amiabile şi cu România care nu are un dialog substanţial cu Moscova, Rusia domină copios Marea Neagră. Doar for a while / pentru un timp.