Ce cred tinerii din generația Z despre biserici: „Pe lângă slujbă, statul în picioare două ore mă face să mă simt rău”

România are peste 27.000 de biserici, iar cei mai mulți români se declară religioși. Totuși, mulți tineri spun că ajung rar la biserică și că experiențele lor în lăcașele de cult sunt mai puțin profunde decât s-ar fi așteptat.

Mînăstirea Prislop, printre așezămintele religioase populare din România. Foto: Daniel Guță

Recensământul din 2021 și cele mai recente sondaje și cercetări indică faptul că religia continuă să aibă un rol important în societatea românească.

Majoritatea românilor se consideră religioși, chiar dacă nu participă regulat la slujbe, iar numărul tot mai mare al lăcașurilor de cult și apartenența majoritară la ortodoxie confirmă că religia rămâne o componentă importantă a identității culturale a românilor.

În ultimii ani, noi lăcașuri de cult au fost ridicate aproape în fiecare cartier, iar unele au început să îi atragă pe tineri. Cei care le frecventează le privesc ca pe un mijloc de relaxare, de căutare a liniștii și de recăpătare a energiei ori își afirmă astfel interesul pentru spiritualitate.

Tinerii caută liniștea la biserică

Alți tineri susțin că nu sunt interesați de slujbele religioase, fie pentru că le consideră plictisitoare și inutile, ori invocă alte motive personale. Invitați să povestească despre „relația” lor cu biserica și despre cât de religioși se consideră, numeroși tineri din „Generația Z”, cei născuți după anul 2000, au vorbit despre experiențele lor.

Un tânăr povestește că frecventează biserica locală cel puțin o dată pe lună, însă doar pentru câteva minute și mai ales în afara slujbelor.

„Când e foarte aglomerat, parcă mă copleșește atmosfera. Odată, după vreo 20 de minute în care am stat la slujbă, am început să mă simt cam rău și a trebuit să ies afară să iau aer. Apoi mi-am revenit, am mai intrat puțin, ne-am plimbat prin curte, am aprins lumânări și am intrat și în biserica mică, unde era liniște și am citit niște rugăciuni”, scrie acesta pe platforma Reddit.

Altcineva spune că merge săptămânal la biserică și o compară cu un spital.

„Ca în cazul medicilor, aici poți să dai peste preoți buni, pasionați și care au vocație, iar asta se simte în felul în care slujește, în liniștea și ordinea din biserică, în felul cum se cântă și cum decurge slujba, se simte la spovedanie când are răbdare să te asculte și este implicat în discuție. Sau poți să întâlnești oameni superficiali, la care se simte mai puțin căldura și frumusețea din biserică”, adaugă acesta.

Unii tineri din generația Z povestesc că se simt extraordinar, motivați și plini de energie după un popas la biserică. Alții se plâng de atmosfera din interior, din cauza mirosului de tămâie și a comportamentului unora dintre credincioși.

„Mirosul puternic de tămâie îmi face sistemul respirator, deja slăbit de alergie, să reacționeze — greață, gât uscat, mâncărimi ale nasului. Nu suport șușotelile și îmbrâncelile și teatrul pe care îl fac unii ca să arate că ei sunt mai credincioși decât vecinul”, afirmă un internaut.

Un alt internaut se plânge că ferestrele din biserica unde merge uneori sunt mereu închise, iar lăcașul de cult este mic și aglomerat, astfel că aerul devine greu de respirat.

„Pe lângă sentimentul acela apăsător pe care mi-l dă slujba, este și statul în picioare timp de două ore, ceea ce de multe ori mă face să mă simt rău fizic. Ajută să stau jos, dar tot trebuie să te ridici din când în când. Îmi place totuși să mă rog singură în biserică, atunci când nu e nimeni, și să pun o lumânare”, relatează o tânără.

Altcineva spune că a renunțat să mai meargă în fiecare duminică la biserică, deoarece a început să se plictisească tot mai repede.

„Stau 10–15 minute, cât aprind niște lumânări și dau un pomelnic. După aceea plec”, adaugă acesta.

Un alt tânăr spune că în timpul slujbelor se simțea de parcă nu mai avea ce căuta în biserică.

Experiențe religioase care au lăsat urme

Pentru o altă româncă din „Generația Z”, experiența religioasă începută în familie a devenit o sursă de anxietate.

„Am crescut într-o familie ultraortodoxă. Obișnuiam să tremur toată noaptea de frică, adormeam doar după ce cânta cocoșul a treia oară, pentru cine știe ce înseamnă asta. Auzisem că între miezul nopții și până cântă cocoșul de trei ori se pot plimba spiritele pe pământ, inclusiv diavolii. Și eu eram leșinată de frică, credeam că vin după mine. Pentru un copil e groaznic”, își amintește aceasta.

Tânăra adaugă că a rămas afectată de discuțiile din familie despre strigoi, iad și superstiții religioase. Spune că auzise de la rude că, dacă își face unghiile cu ojă și va ajunge în iad, diavolii îi vor da unghiile cu smoală încinsă, ori că fumatul înseamnă tămâie adusă diavolilor.

„La biserică auzeam aceleași discuții. Ajunsesem să mergem în vacanță la mănăstiri, să stăm cazați la măicuțe, acolo, și mi se părea sinistru. Am mai avut și ghinionul să mergem la biserică atunci când erau persoane care credeau că sunt posedate. Îmi era foarte frică să nu devin și eu posedată”, afirmă aceasta.

Un alt tânăr spune că îi încurajează pe ceilalți să se roage, să țină post și să se spovedească, deși el ajunge tot mai rar să facă aceste lucruri și se declară prea ocupat ca să mai frecventeze biserica din cartier.

Tradiții religioase amestecate cu obiceiuri străvechi

Românii au fost considerați de-a lungul timpului un popor religios, fidel ritualurilor și tradițiilor, însă unii călători străini observau că, dincolo de respectarea obiceiurilor, credința era adesea mai mult formală decât profundă.

În secolul al XVIII-lea, savantul Ignaz von Born (1742–1791) a călătorit în Transilvania și Banat și a lăsat posterității o descriere inedită despre credințele românilor din acea vreme.

„Ei n-au mai multă religie decât vitele lor; afară de posturile lor repetate, care se întind aproape pe jumătate de an și care sunt atât de stricte încât nu îndrăznesc să mănânce deloc nici carne, nici ouă, nici lapte, abia dacă mai au vreo idee și de alte îndatoriri religioase. Dar postul acesta îl țin cu atâta sfințenie, încât nimic nu-i poate face să-l ușureze sau să-l întrerupă, chiar dacă nesocotesc toate celelalte legi divine sau umane. Un tâlhar nu-și va îngădui să se înfrupte împotriva acestei abstinențe și nici nu-și va dezmierda nevasta sau pe a altuia de teamă că Dumnezeu nu i-ar mai binecuvânta isprăvile sale. Riturile sau ceremoniile acestui popor aduc mai mult cu păgânismul decât cu religia pe care o mărturisesc ei; de exemplu, niciodată o femeie la ei n-ar îndrăzni să omoare un animal, de orice fel ar fi”, afirma geologul în lucrarea „Travels through the Banat of Temeswar; Transylvania and Hungary in the year 1770”.

Posturile din trecut, simbol al religiozității

În secolul al XIX-lea, James Oscar Noyes (1829–1872), un medic american în armata sultanului, a locuit câțiva ani în Țara Românească și a publicat relatări despre credințele românilor. Afirma că în sate aproape oricine putea deveni preot și că aceștia nu se deosebeau aproape deloc de ceilalți localnici, cu excepția potcapului, cizmelor și a bărbii lungi. Enoriașii tratau credința într-un mod superficial, arăta acesta.

„Să facă semnul crucii de la dreapta la stânga când se roagă sau când tună, să repete semnul crucii când întâlnesc preotul, când trec pe lângă o biserică sau când încearcă să alunge diavolul, să se prosterneze ca turcii, fiind atenți să evite poziția îngenuncheată a ereticilor catolici, să-i venereze pe popi și să-i blesteme pe Papa și pe musulmani, să țină o sută cincizeci de sărbători pe an și să postească o sută zece zile — aceasta este învățătura pe care o dă biserica greco-ortodoxă milioanelor ei de adepți”, susținea autorul american.

Bogații obțineau mai ușor iertarea păcatelor de la preoți, prin acte de caritate, adăuga acesta, iar în biserici, locuri în care țăranii și boierii formau o adunare pestriță, puțini enoriași păreau preocupați de predici. Posturile erau însă ținute cu sfințenie de români.

„Abstinența din zilele de post este atât de aspră încât nu poți cumpăra, cu aur, nici măcar o cană de lapte. Vasile, celebrul tâlhar român, după ce ucisese într-o vineri o întreagă familie și-i jefuise locuința, a fost șocat să vadă pe unul din banda sa lingând o farfurie care conținuse unt. «Păgânule!», a strigat el, dându-i o cumplită lovitură celui ce încălcase postul, «nu ai tu nicio frică de Dumnezeu?»”, scria James Noyes.

România are peste 27.000 de biserici

Românii sunt considerați una dintre cele mai religioase națiuni, iar cele mai recente sondaje de opinie publicate în România au confirmat acest fapt. Un astfel de barometru, realizat în 2025 de INSCOP Research, cu participarea a 1.150 de persoane, arăta că 85 la sută dintre respondenți se consideră persoane religioase. Cercetarea arăta că tinerii se consideră, în general, persoane mai puțin religioase.

„Religiozitatea românilor este una culturală și identitară, fapt subliniat de majoritatea foarte largă de 85 la sută care se consideră persoane religioase. Religiozitatea practicantă este mai redusă, dar semnificativă, în condițiile în care 30,6 la sută din populație declară că merge cel puțin o dată pe săptămână la biserică”, explica atunci Remus-Ioan Ștefureac, directorul general al INSCOP Research.

Același sondaj arăta că 7,6 la sută dintre respondenți declară că merg la biserică de mai multe ori pe săptămână, 23 la sută că merg o dată pe săptămână, iar 17,1 la sută cel puțin o dată pe lună. 25,4 la sută dintre cei chestionați spun că merg la biserică doar la marile sărbători, în timp ce 19,4 la sută merg foarte rar, iar 6,8 la sută nu merg niciodată.

Conform Recensământului din 2021, peste 14 milioane de români și-au declarat apartenența la religia ortodoxă, față de peste 16,3 milioane la precedentul recensământ, din 2011. Alți peste 740.000 de români s-au declarat romano-catolici, 495.000 reformați, peste 400.000 penticostali, 115.000 greco-catolici, 103.000 baptiști și 65.000 adventiști de Ziua a Șaptea. Aproape 130.000 de români s-au declarat atei sau fără religie.

După 1990, numărul bisericilor ridicate în România a crescut într-un ritm vizibil, în special în zonele urbane, unde aproape fiecare cartier al orașelor are propria biserică. Cea mai recentă centralizare publicată de Secretariatul de Stat pentru Culte, din 31 decembrie 2015, arată că în România existau la acea dată 27.384 de lăcașuri de cult aparținând celor 18 culte religioase. Dintre acestea, peste 16.400 sunt lăcașuri ortodoxe, aproape 3.000 penticostale, peste 1.600 romano-catolice, peste 1.500 baptiste, circa 1.300 adventiste sau reformate.