Donald Trump consideră luarea cu asalt a Capitoliului „una dintre ce mai mari manifestaţii din istoria” SUA

Donald Trump consideră luarea cu asalt a Capitoliului „una dintre ce mai mari manifestaţii din istoria” SUA

Donald Trump: 6 ianuarie a fost doar o manifestaţie. A fost una dintre cele mai mari manifestaţii din Istoria ţării noastre, pentru a-i reda Americii măreţia  FOTO Getty Images

Fostul preşedinte american dă asigurări că luarea cu asalt a Capitoliului, la 6 ianuarie 2021, în care Statele Unite se cufundă printr-o anchetă parlamentară, era ”una dintre cele mai mari manifestaţii din Istorie pentru a-i reda Americii măreţia”, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

După aproape un an de anchetă cu privire la faptele şi gesturile miliardarului republican şi după atacarea Congresului american, un grup de aleşi şi-a prezentat vineri primele concluzii. 

Ei au promis să arate cum haosul acelei zile ”a fost rezultatul unei campanii coordonate cu scopul răsturnării rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020 şi împiedicarea transferului puterii de către Donald Trump lui Joe Biden”. 

Însă Donald Trump consideră că această Comisie ”nu a analizat nici măcar un minut motivul pentru care s-a dus mulţimea în număr mare la Washington” la 6 ianuarie 2021, a denunţat el joi pe reţeaua sa de socializare Truth Social. 

La 6 ianuarie 2021, mii de susţinători ai miliardarului s-au reunit la Washington pentru a denunţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020, în care magnatul în domeniul imobiliar a fost înfrânt. 

O mulţime a luat cu asalt sediul Congresului american, provocând o undă de şoc în lume. 

”6 ianuarie a fost doar o manifestaţie. A fost una dintre cele mai mari manifestaţii din Istoria ţării noastre, pentru a-i reda Americii măreţia”, subliniază Donald Trump. 

”Era vorba despre nişte alegeri trucate şi furate”, dă el asigurări, reiterându-şi - fără probe - teoria complotului, denunţată în multe rânduri de către autorităţi. 

Comisia ”6 ianuarie”, alcătuită din şapte democraţi şi doi republicani, a audiat, luni de zile, peste 1.000 de martori, inclusiv doi copii ai fostului preşedinte, şi a examinat 140.000 de documente, pentru a face lumină asupra responsabilităţii exacte a lui Donald Trump în acest eveniment care a făcut democraţia americană să tremure. 

Susţinătorii acestei comisii consideră activitatea acesteia esenţială în garantarea faptului ca unul dintre cele mai sumbre episoade din istoria Statelor Unite să nu se mai repete niciodată. 

Însă majoritatea republicanilor denunţă activitatea acestui grup de aleşi, iar principalul interesat, Donald Trump, denunţă o ”vânătoare de vrăjitoare”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările