Donald Trump, comandantul suprem al forţelor armate ale SUA, se exprimă. Surse din Pentagon îl contrazic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO AFP
Donald Trump FOTO AFP

Episodul este în sine straniu. Dar este şi extrem de periculos prin semnalul pe care-l dă comunităţii internaţionale, partenerilor săi care se bazează pe relaţia cu SUA ca principală sursă de securitate şi, în principiu, de informaţii strategice corecte, pavăză împotriva unor decizii greşite luate la nervi, din neştiinţă sau din motivaţii electorale.

Dintre acestea, primele care sunt transmise cel mai rapid pe reţelele NATO şi către alţi aliaţi strategici ai SUA (Israelul, spre exemplu) sunt cele care urmează să determine deciziile luate în cabinetele de securitate naţională convocate în situaţii foarte grave, cu potenţial destabilizator pentru ţara sau ţările în cauză, deschizând chiar perspectiva imediată a unui conflict militar de amploare. O asemenea situaţie s-a creat ieri la Beirut, instantaneu exacerbată de interpretările care vorbeau fie despre un posibil atentat terorist , fie despre un atac pregătit de unităţi ale forţelor speciale ale unei ţări străine  cu experienţă în acţiuni de sabotaj, fie despre un atac cu o încărcătură explozivă de mare putere, o rachetă de croazieră sau dirijată plecată de pe un submarin de buzunar aflat în imediata apropiere a ţintei. Sau, ca ultimă variantă, de o încărcătură explozivă programată să detoneze la ora stabilită, amplasată de o echipă de sabotori care să fi acţionat în cursul nopţii precedente.

Toate variantele aveau un singur punct comun: ar fi fost vorba despre o acţiune ostilă împotriva Libanului în general şi unităţilor Hezbollah în special, un avertisment, poate ultimul, înaintea unei ofensive de mari dimensiuni care să împiedice ca Libanul să meargă pe calea legăturilor din ce în ce mai susţinute cu Iranul şi întărire a unităţilor Hezbollah, transformat de mult timp într-o adevărată armată de sine stătătoare, acum cum un larg câmp de acţiune prin bazele sale din Siria. Pretext pentru o intervenţie „umanitară“ într-un „stat eşuat“, venind în sprijinul cetăţenilor libanezi.

Consecinţele oricăreia dintre aceste variante aveau la orizont un cert conflict regional cu posibilitate extrem de rapidă de internaţionalizare şi care, în primul rând, ar fi putut duce la radicalizarea extremă a ţărilor arabe ai căror lideri cu greu ar fi putut rezista unei foarte previzibile presiuni populare, ei înşişi foarte speriaţi că acest tip de acţiune ar putea să fie exercitată şi în cazul altor ţări din zonă, sub pretextul existenţei unor reţele sau organizaţii legate de ISIS sau Al-Qaeda.

Iată contextul în care, deja la două ore după explozie, toţi oficialii libanezi (în frunte cu prim-ministrul şi responsabilul securităţii naţionale) au ieşit pentru a nega varianta atentatului deliberat, indicând cu precizie sursa reală, adică cele 2.750 de tone de nitrat de amoniu, o substanţă primejdioasă în contact cu temperaturi ridicate şi care fusese confiscată din diverse depozite după ce provocase deflagraţia de la uzina AZF de la Toulon sau în atentatul de la Oklahoma City în 1995. 

Imediat, într-o conferinţă de presă, Trump emite ipoteza care pune imediat în alertă serviciile diplomatice şi militare ale lumii afirmând că „s-ar spune că este vorba despre un atentat teribil... m-am întâlnit cu generalii noştri şi se pare că nu era un accident industrial. Aşa cum a arătat explozia, par să creadă că, da, e vorba de un atentat, de un fel de bombă“.

Problema este că, vorbind sub protecţia anonimatului, câţiva înalţi responsabili din Administraţia americană, din cadrul Pentagonului, au afirmat că „este mult prea devreme să ne exprimăm“, cum relatează Fox News într-un material semnat de Lucas Tomplinson. În acelaşi sens merg şi declaraţiile făcute pentru CNN, care spune că „nu ştie la ce se referă Preşedintele. Nu a existat niciun fel de indicaţie din regiune că cineva ar fi încercat să organizeze ceva de acest fel. Dacă ar fi fost aşa, atunci consecinţa imediată ar fi fost să mărim numărul trupelor americane prezente în regiune în caz de o eventuală tentativă de represalii. Nimic din toate astea nu s-a produs“. Iar pentru Reuters, alţi oficiali au declarat sub acoperirea anonimatului că „Nu ştim de unde-şi are informaţiile. Dar, din primele informaţii de care dispunem noi, absolut nimic nu arată că această explozie ar fi un atac“.

FOTO EPA-EFE

Explozie Beirut 4 august 2020 FOTO EPA-EFE

Pe fond, semnale contradictorii de acest gen dovedesc că nimeni nu mai are un control real asupra câmpului informaţional din Liban şi că, în această situaţie, pot fi generate semnale paralele care pot avea urmări chiar mai grave decât explozia care, până acum, a provocat peste 100 de morţi şi 4000 de răniţi. În primul rând, pot provoca o radicalizare extremă a rivalităţilor politice între diversele grupări confesionale din Liban, fiecare dispunând de propria sale unitate para-militară de tradiţie, alimentată cu bani şi arme de una sau mai multe dintre ţările din regiune şi având susţineri certe internaţionale. Dacă americanii nu ştiu despre ce e vorba, e foarte grav, pentru că, în acest caz, poate fi vorba despre orice. În consecinţă, rămâne foarte larg în suspensie şi întrebarea privind viitoarele acţiuni ale ţărilor învecinate Libanului sau cu interese majore în regiune.

Poate că nimeni nu crede în varianta unui atac deliberat, dar mulţi sunt gata să creadă că s-ar putea ca Trump să ştie ceva şi nu spune. Pe de altă parte, sunt şi mulţi, foarte mulţi, care au transmis nu numai mesaje de condoleanţe şi simpatie pentru poporul libanez, ci au anunţat şi acţiuni importante de solidaritate. Necunoscuta momentului este dacă, da sau nu, Trump va veni cu dovezi clare în sprijinul afirmaţiilor sale, dacă poate arăta public argumente şi fapte care să credibilizeze poziţia sa Comandant Suprem. Dacă nu, lăsate în ceaţa incertitudinii, vom vedea cum se vor articula pe mai departe jocurile adverse din regiune, speranţa că nu se va mai redeschide vreodată, în Liban, un front de confruntări internaţionale în coasta Europei şi blocând orice speranţă de liniştire a spaţiului în care, iată, se ciocnesc interese superioare. Şi cum rămâne cu poporul libanez?

Răspunsul, dacă va fi dat vreodată, urmează să se dea de actori care acum nici nu ştiu ce să mai facă şi cum să se pocnească mai abitir, cu toate armele. Inclusiv cu cele ale informaţiilor şi contra-informaţiilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite