Americanii îşi caută aliaţii pierduţi pe drum

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO United Nations
FOTO United Nations

Criza provocată de „episodul submarinelor nucleare“ deschisă de americani şi britanici este departe, chiar foarte departe să fie închisă. Produce în continuare efecte, unele dintre cele mai neaşteptate.

Era evident că primul dintre ele, aşa cum vă spuneam în urmă cu câteva zile, avea să fie redeschiderea, la un nivel deosebit de intens, a tuturor tensiunilor acumulate în relaţia euro-atlantică, pachet de otrăvuri lăsat moştenire de Trump şi care îşi dovedeşte şi acum eficacitatea absolut redutabilă. Cea mai recentă probă este declaraţia lui Josep Borell, şeful diplomaţiei europene care, la New York, vorbind în numele miniştrilor de Externe europeni (deci, aş putea spune, chiar şi în numele E.S Aurescu al României), a spus că există un front comun european pentru denunţarea anulării contractelor pentru submarinele nucleare, „un eveniment care vine împotriva tuturor apelurilor anterioare în favoarea unei mai mari cooperări cu UE în zona indo-pacifică“. Cei 27 de miniştri de Externe din UE afaceri s-au întâlnit la New York cu ocazia reuniunii Adunării Generale a ONU şi, continuă Josep Borrell, „şi-au exprimat în mod limpede solidaritatea cu Franţa“, explicând că poziţia lor comună este că disputa franco-americană precum şi anunţarea noii alianţe SUA-UK-Australia „afectează întreaga Uniune Europeană“ datorită implicaţiilor sale strategice. Este bine de ştiut că aceasta este şi poziţia asumată şi susţinută şi de România, în aceşti termeni lipsiţi de orice ambiguitate pe care am convingerea că-i vom regăsi, puţin mai târziu, depinde de ce vreme va fi afară, inclusiv într-un comunicat discret al ministerului nostru de externe.

Acestea fiind spuse, în spaţiul acela unde se joacă marile confruntări pentru spaţii de influenţă, nimic nu este încă definitiv decis. Este şi va fi inimaginabil ca americanii, în poziţie de retragere cvasi-totală din spaţiul Orientului Apropiat în aşteptarea retragerii din Irak şi mai nou în conflict diplomatic deschis cu Uniunea Europeană, nu vor încerca să reactiveze mai vechile canale de contact cu marii jucători şi, astfel, să poată spera la refacrea unor formule de alianţe pentru detensionarea atmosferei. Cât se poate şi, mai ales, unde se poate.

Prima mare asemenea acţiune, absolut spectaculoasă şi care trimite mesaje de forţă în Orientul Apropiat şi cu mult dincolo de zonă, este mesajul la adresa Iranului.

În urmă cu o săptămână, vă informam despre spectaculosul acord între Iran şi Agenţia Internaţională pentru Energia Nucleară al cărui Director General spunea că Teheranul a acceptat toate cerinţele privind monitorizarea video a activităţilor în centralele nucleare ceea ce, din punctul său de vedere, deschidea posibilitatea revenirii la masa de negocieri a tuturor părţilor semnatare ale „Acordului nuclear“. Iar acum, fidel marii sale promisiuni electorale, Biden declară că SUA vor reveni la negocieri „dacă Iranul face acelaşi lucru“, promiţând în acelaşi timp că ţara sa va face totul pentru a împiedica Teheranul să aibă arma nucleară: „cooperăm cu ţările din formatul 5+1 (membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi China, dar şi cu Germania, n.n.) pentru a obţine pe cale diplomatică şi în deplină securitate reîntoarcerea Iranului la Acordul nuclear“.  Context în care unii analişti şi-au adus aminte de afirmaţiile lui Benny Ganz, ministrul israelian al Apărării, viitor prim-ministru, cum că „Israelul poate accepta pe viitor o revenire la acordul nuclear a Statelor Unite cu Iranul...dar, în acelaşi timp, responsabilii israelieni fac presiune asupra SUA pentru a se pregăti în mod serios (să folosească forţa) în caz de eşec al negocierilor cu Teheranul“.

Pentru a înţelege pe deplin dimensiunea mişcării americane, cred că elementul fundamental care marcheazâ rupera manifestă de tot ce a însemnat demersul Trump în Orientul Apropiat este reiterarea de către Preşedintele Biden a faptului că administraţia sa susţine pe deplin „Soluţia celor două state“ pentru rezolvarea conflictului israelo-palestinian, Preşedintele american afirmând că este vorba despre „cel mai bun mijloc“ de a „asigura viitorul Israelului ca stat evreu democratic“ şi, în acelaşi timp, a unui „Stat palestinian viabil, suveran şi democratic“. Un prim pas concret, aşa cum a anunţat Departamentul de Stat, este viitoarea deschidere de către americani în zona Ierusalimului de vest a unui consulat general, asta însemnând, de facto, redeschiderea Misiunii lor pentru Palestina (închisă de Administraţia Trump), asta în plus de reluarea ajutoarelor umanitare în favoarea palestinienilor.

Toate sunt prea proaspete pentru a descifra modul în care vor evolua relaţiile pe viitor, dar este foarte limpede că revenirea la tiparele normalităţii negocierilor diplomatice este posibil să se transforme într-adevăr într-o nouă realitate geopolitică determinată de noul raport multipolar de forţe, Mişcările de acum arată o repoziţionare în mare viteză în vederea marile negocieri pregătite să înceapă la o masă rezervată doar pentru câţiva actori, cei care se vor apuca să-şi reîmpartă zonele reale de influenţă şi acces la resurse, individual sau pe baza noilor alianţe. Şi mi se pare la fel de limpede că super-puterile au început deja să -şi stabilizeze noile zone de interes şi asta va aduce, fie că vrem sau nu să admitem acum, o restructurare şi la nivelul alianţelor, restructurate masiv în funcţie de criterii economice.

Acest criteriu - resurse+capacităţi industriale+ nivel tehnologic şi al cercetării ştiinţifice - va determina poziţionarea super-puterilor la masa tratativelor globale, criteriul militar, altădată prioritar, fiind lăsat, cum spunea Biden, „ca unul de ultim recurs“. Şi, tot astfel, în funcţie de acelaşi tip de capacităţi existente sau potenţiale, super-puterile îşi vor alege partenerii din nivelul următor, la rândul lor organizaţi în noi alianţe continentale sau regionale. La nivelul trei, aproape indiferent pentru toţi, se vor aduna statele şi acum perfect dependente, fără un proiect propriu de ţară şi fără altă amiţie decât supravieţuirea în imediat şi considerate ca interesante doar prin prisma votului pe care-l pot exprima în diverse organizaţii. Şi asta atât timp cât actualele structuri de vot mai sunt menţinute.

Îşi va regăsi America vechii aliaţi? În ce condiţii? Cu ce concesii? Ce alianţe urmează, nu teoretic, ci la orizontul următoarelor săptămâni sau luni?

Repet, pre-negocierile au început şi sunt iminente alte mari acorduri continentale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite