Alegeri SUA 2016. Donald Trump şi-a prezentat programul antiterorist. Imigranţii ar urma să treacă printr-un proces de „examinare extremă”

Alegeri SUA 2016. Donald
Trump şi-a prezentat programul antiterorist. Imigranţii ar urma să
treacă printr-un proces de „examinare extremă”

FOTO AP

Donald Trump a vorbit, luni seară, despre programul său de a lupta împotriva terorismului, în cazul în care ar urma să fie ales preşedinte al Statelor Unite, la alegerile din 8 noiembrie. Magnatul american propune un sistem de examinare rigid al imigranţilor şi o cooperare strânsă cu aliaţii din NATO şi cu Rusia în lupta împotriva Statului Islamic, conform ABC News şi CNN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trump a propus aplicarea unui sistem similar cu cel menţinut pe perioada Războiului Rece, în care imigranţi erau testaţi din punct de vedere ideologic înainte de a li se permite accesul în ţară. De data aceasta, procesul – pe care Trump l-a catalogat ca o „examinare extremă” - ar trebui să limiteze posibilitatea islamiştilor radicali de a intra în Statele Unite.
 
„Pe lângă filtrarea tuturor membrilor şi simpatizanţilor grupărilor teroriste, trebuie să interzicem accesul tuturor celor care au atitudini ostile faţă de ţara noastră sau principiile ei sau cei care cred că legea musulmană ar trebui să înlocuiască legile americane”, a declarat Trump. 
 
De asemenea, miliardarul a adăugat că imigraţia dinspre „cele mai periculoase şi instabile regiuni din lume” ar trebui să fie interzisă temporar, cu scopul de a oferi timp de implementare acestor noi reglementări.

„Vom colabora cu NATO şi Rusia împotriva Statului Islamic”

Trump a declarat că vizează o cooperare mai extinsă împotriva Statului Islamic cu aliaţii din NATO, dar şi cu Rusia, indicând mai multe „operaţiuni militare comune” cu aceste ţări.
 
„Orice ţară care împarte viziunea noastră ne va fi aliată”, a declarat magnatul american, sugerând că ar urma să conlucreze şi cu ţări precum Israel, Egipt sau Iordania pentru a lupta terorismului, incluzând grupări precum Hamas sau Hezbollah. 
 
Candidatul republican a precizat că „era construirii de naţiuni” se va sfârşi odată cu alegerea sa ca preşedinte, acuzând abordările „învechite” pe care le-au avut precedentele administraţii, atât republicane cât şi democrate, în privinţa conflictelor din Orientul Mijlociu. În special, Trump l-a acuzat pe actualul preşedinte Barack Obama de crearea unui spaţiu prosper terorismului, prin abordările ineficiente din Iran, Libia sau Afganistan şi prin susţinerea eliminării preşedintelui egiptean Hosni Mubarak în 2012.

„Hillary Clinton nu are vlagă”

Despre principală contracandidată la fotoliul din Biroul Oval, Hillary Clinton, Trump a spus că „îi lipseşte viziunea, stabilitatea, temperamentul şi caracterul moral pentru a ne conduce ţara. Ea nu are vlagă psihică sau fizică pentru a se lupta cu Statul Islamic”.
 
Magnatul american a atacat deciziile luate în timpul mandatului lui Clinton de Secretar de Stat, precum intervenţia militară din Libia care a rezultat în căderea regimului Gadhafi, pe care a notat-o drept „o influenţă majoră” asupra eşecurilor ulterioare din Irak şi Siria şi asupra ridicării Statului Islamic. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: