Un motiv în plus pentru o analiză aprofundată a Rusiei după Putin. Iar sondajele de opinie şi cercetările sociologice ne dau deja semnele unei Rusii fără Putin în care, pentru cei ce şi-au dorit ca acesta să dispară (o majoritate consistentă în lumea liberă), în speranţa unei relansări a relaţiilor cu Occidentul, revenirea în reguli şi evitarea oricărei forme de conflict, ca să nu mai vorbim despre eradicarea militarismului unilateral proiectat pe terţe meridiane, ei bine s-ar putea aplica dictonul Ai grijă ce-ţi doreşti, că poate ţi se împlineşte!

Mai întâi, trebuie remarcată postura ingrată a lui Vladimir Putin azi. Reforma pensiilor, lansată chiar în timpul euforiei Cupei Mondiale, pe principiul că nu se prea vede, a dat naştere unor proteste masive şi a creat un spaţiu de manevră opoziţiei informale conduse de etern-arestatul Navalnâi. Atât de puternică a fost contestarea că Putin însuşi a revenit şi a dat înapoi, mergând pe o variantă mai moderată şi permisivă. E şi foarte dificil să joci în termenii pensionării la 63 de ani la femei şi 65 la bărbaţi (de la 55 şi 60 de ani) când speranţa de viaţă la bărbaţi în Rusia este de 66 de ani la bărbaţi şi 77 la femei, în plus, din corpusul electoral al lui Putin, 61% sunt pensionari şi aceeaşi proporţie femei.

Varianta ce ar fi echilibrat finanţele ruse a fost revizuită de Putin, astfel că femeile pot ieşi la 60 (nu 63 de ani) şi mai câştigă 3-4 ani dacă au 3-4 copii. Chiar şi aşa, nivelul de sprijin pentru Putin a căzut dramatic şi abrupt. Asta în condiţiile absenţei unei opoziţii sau guvern din umbră şi a continuităţii pretinsei democraţii, controlate de către Kremlin. Fundaţia pentru Opinie Publică a anunţat, la 12 august, că popularitatea lui Putin a ajuns la 46% faţă de 63% în iunie (de la 80% anterior). Centrul Levada anunţa concomitent că procentul ruşilor care consideră că ţara merge într-o direcţie greşită a crescut de la 27 % în mai la 40% în iulie, iar cei care consideră că lucrurile merg într-o direcţie bună au scăzut la 48%. Procentele nu ar fi deloc rele pentru un stat democratic, dar pentru Rusia lui Putin semnalul e foarte complex şi îngrijorător. Vorbim despre 37 milioane de pensionari în 2035 pe noul sistem, faţă de 42,5 miloane pe cel prezent, toţi fiind votanţi loiali lui Putin.

Indiferent care ar fi motivul unei plecări a lui Putin, mai devreme sau mai târziu, sondajele de opinie sunt la fel de preocupante şi în privinţa succesiunii sale. Sau poate mai preocupante. Centrul Levada face periodic studii pe acest domeniu, iar cifrele nu sunt deloc încurajatoare. Varianta cea mai prizată constant de ruşi este cea naţionalistă, un lider mai dur şi mai puternic decât Putin, mai militarist şi mai puţin conciliant cu Occidentul.

Pe poziţia a doua este elementul de continuitate: un lider ales de Putin şi de sistem, instalat în etape, controlat, aşa cum s-a întâmplat cu Putin însuşi. Cu politici de continuitate în prima fază şi cu profitul noutăţii relative a acestui lider, deci o posibilă resetare a relaţiilor cu Vestul bazată pe dorinţa Occidentului de a spera şi de a crede în mai bine şi pe o imagine a unui nou lider. Cu Putin în viaţă, formula va fi foarte complicat de gestionat, însă, pentru că există oricând nu numai comparaţia şi referinţa la liderul puternic anterior, cu experienţă, la Putinism ca sistem şi la o anumită măreţie regăsită de către societatea rusă, dar chiar liderul ce poate, virtual, reveni.

Variantele post-Putin nu sunt deloc încurajatoare. Cea mai fezabilă este o continuitate, dar cu un lider puternic, mai tare sau mai radical decât Putin în relaţiile internaţionale şi mai ales în relaţiile cu Occidentul.

În a treia poziţie ca cea mai probabilă variantă apare o perioadă de anarhie, în cazul unui transfer negestionat sau a unul către un lider slab şi contestat, sau a dispariţiei neaşteptate a lui Putin din peisaj. Impredictibil, instabil, necontrolabil, un viitor ce poate anunţa utilizarea de trupe şi forţe, de armamente aflate la dispoziţia unui pretendent sau altul la succesiune, cu toată pleiada de riscuri aferente unei confruntări deschise, a unei competiţii a la russe a celor puternici care se înfruntă pentru a pune mâna pe puterea absolută şi mai ales pe controlul resurselor. Fără a mai împărţi cu pretendenţii contracandidaţi sau a risca lovituri ulterioare de la aceştia.

În fine, democraţia ca opţiune post-Putin este cea mai puţin scontată şi aşteptată. Nu există lider alternativ, nu există o tradiţie în domeniu, Putin a demonizat democraţia occidentală, şi Occidentul, şi perioada Elţîn, motiv pentru care astăzi opţiunea democraţiei liberale este cea mai vitregită şi mai văduvită ca opţiune pentru cetăţeanul rus. Pe de altă parte, o variantă rusă de deschidere ar putea fi o formulă care ar marca varianta de continuitate şi reînnodare a relaţiilor cu Occidentul.

În orice caz, variantele post-Putin nu sunt deloc încurajatoare. Cea mai fezabilă este o continuitate, dar cu un lider puternic, mai tare sau mai radical decât Putin în relaţiile internaţionale şi mai ales în relaţiile cu Occidentul, fiind constrâns deopotrivă de poziţia sa proaspătă de Preşedinte care trebuie validat, legitimat şi întărit şi de eventuala existenţă în viaţă a lui Putin însuşi. Apoi varianta de competiţie, dacă succesiunea nu e gestionată, ar putea aduce mai multă impredictibilitate şi chiar riscuri noi de confruntări interne, cu efecte asupra vecinătăţii nu numai din spaţiul post-sovietic. Scanarii care ar putea duce la ideea că era mai bine cu răul cunoscut decât cu mai binele necunoscut, sperat şi aşteptat, care ar putea fi o ameninţare şi mai importantă. Şi să nu uităm că în 1999-2000, până în 2003, la lansarea doctrinei Putin, şi actualul preşedinte era o speranţă, un tânăr trăit în vest, în Germania, cu alte concepţii faţă de vetuştii lideri sovietici, şi mai capabil, iar rezultatul a fost Rusia lui Putin de azi şi închistarea democraţiei controlate în formulele verticalei puterii şi autoritarismului.