Analiză de Iurie Rotaru

 Problema fundamentală este că interesul pentru acest spaţiu pare să fie inegal distribuit între cele două capete: Moscova este incomparabil mai prezentă şi mai activă, pe când Vestul pare mai degrabă lipsit de interes constant şi programatic.

Pentru Rusia, atât la nivel de mentalitate şi percepţie istorică, cât şi la nivel de documente programatice, regiunea despre care vorbim este mereu în atenţie – un veritabil spaţiu strategic vital.

Filosofia de securitate a Rusiei

Pentru a înţelege gândirea strategică a Rusiei, inclusiv în acest spaţiu, trebuie să fim familiarizaţi cu aspectele mentalităţii ruşilor, un lucru complicat pentru toţi cei care, în virtutea numeroaselor circumstanţe, în special a celor lingvistice, nu o pot înţelege. În acest sens, vom lua drept etalon aspectele formulate de către cercetători occidentali prestigioşi, care au încercat să formuleze trăsăturile filozofiei de securitate a Rusiei.

Potrivit acestor analize, cel mai important aspect în acest sens este sentimentul implementat adânc în conştiinţa ruşilor potrivit căruia Federaţia Rusă este înconjurată de inamici. Rusia trăieşte cu sentimentul cetăţii asediate, atât în inimă cât şi în creier, practic toată istoria sa. E de ajuns să ne amintim de cuceririle mongole sau de ambiţiile francezilor şi germanilor încât să fie limpede de unde apare acest sentiment.

Pe lângă asta, sentimentul cetăţii asediate este puternic implementat în mintea ruşilor de propaganda Kremlinului. Pentru puterea de la Kremlin, inamicul exterior a fost întotdeauna cel mai utilizat instrument de coagulare a maselor în jurul liderului de la Moscova, indiferent cine a fost el. Propaganda interioară rusă abundă şi astăzi în subiecte ce ţin să le inducă ruşilor ideea că toată lumea e îndreptată împotriva lor, iar inamicii exterior, astăzi fiind asociaţi cu SUA şi UE, vor să destabilizeze şi să destrame Rusia ş.a.m.d.

A doua caracteristică identificată este dorinţa insaţiabilă a liderilor Kremlinului de a avea zone-tampon în jurul hotarelor sale. Această gândire se materializează în organizaţiile pe care Rusia le coordonează, ca CSI sau OTSC. De asemenea, considerăm că războiul din estul Ucrainei şi anexarea Crimeii de asemenea sunt materializarea acestui aspect al gândirii de securitate ruseşti.

Al treilea aspect este sentimentul superiorităţii pe care îl au ruşii, atât cei aflaşi în posturile de conducere din Kremlin, cât şi ruşii de rând. Cu alte cuvinte, ruşii au un imperialism incurabil implantat adânc în conştiinţă. Rusia întotdeauna a dorit să afirme lumii supremaţia sa şi se auto percepe ca o naţiune unică în lume, cu o misiune mesianică pe glob. De aici şi ideea larg răspândită că ruşii adeseori interacţionează cu indivizii de alte naţionalităţi de pe poziţii de forţă. Pentru ei, nu există egali, doar cei mai slabi, care trebuie să recunoască supremaţia marelui popor rus, fie cei (mai) puternici, care, potrivit gândirii lor, sunt mai puternici decât ei datorită acţiunilor neortodoxe şi mişeleşti. În Rusia şi astăzi există percepţia că Occidentul intenţionat umileşte Rusia, iar majoritatea vesticilor sunt rusofobi, eticheta ce în Rusia modernă are canotaţii aproape atât de grave precum cea de nazist.

A patra caracteristică este faptul că Rusia nu are o tradiţie democratică. Prima interacţiune cu democraţia ruşii au avut-o abia în 1991, după destrămarea URSS-ului. Cu toate acestea, nici măcar din 1991 încoace, adică în Federaţia Rusă de astăzi, nu există o democraţie. Rusia este un stat ultracentralizat, în care verticala puterii este de neclintit de doleanţele, nemulţumirile sau chiar furia cetăţenilor de rând. E suficient să menţionăm că actualul preşedinte a Rusiei, Vladimir Putin, se află la putere din anul 2000 şi va rămâne liderul Kremlinului cel puţin până în 2024. De asemenea, în Rusia de astăzi practic nu există opoziţie, iar funcţiile, indiferent că sunt în justiţie, politică sau administraţie, sunt ocupate doar de persoane loiale regimului.

Conceptul politicii externe al Federaţiei Ruse

Politica Kremlinului faţă de „vecinătatea apropiată” poate fi dedusă din câteva documente oficiale, respectiv Doctrina militară a Federaţiei Rusiei, Doctrina securităţii informaţionale a Federaţiei Rusiei şi, mai ales, Conceptul politicii externe al Federaţiei Ruse.

Conceptul politicii externe al Federaţiei Ruse (Концепция внешней политики Российской Федерации) în vigoare a fost adoptat în data de 30 noiembrie 2016, printr-un decret al preşedintelui Vladimir Putin. Documentul prevede o serie de politici utilizate în interesul Rusiei. Printre acestea, merită menţionate următoarele:

  • întărirea poziţiilor Federaţie Ruse în calitate de unul dintre centrele de influenţă a lumii moderne;
  • neadmiterea discriminării produselor, serviciilor, investiţiilor ruseşti;
  • apărarea multilaterală a drepturilor şi intereselor cetăţenilor ruşi care locuiesc peste hotare;
  • întărirea rolului Rusiei în sfera umanitară a lumii, întărirea şi răspândirea poziţiilor limbii ruse în lume, popularizarea realizărilor culturii naţionale, (...), consolidarea diasporei ruse;
  • întărirea poziţiilor mass-mediei ruseşti în spaţiul informaţional global şi aducerea la cunoştinţa maselor a punctului de vedere rus referitor la procesele internaţionale.
 

Doctrina militară a Federaţiei Rusiei

La rândul său, Doctrina militară a Federaţiei Rusiei a fost adoptată la sfârşitul anului 2014 pe o perioadă de şase ani (Военная доктрина Российской Федерации). La capitolul pericole externe la adresa securităţii Federaţiei Ruse, documentul menţionează o creştere a capacităţii militare a NATO şi amplasarea unităţilor de apărare aeriană în proximitatea Rusiei. De asemenea, documentul atrage atenţia asupra conflictelor îngheţate sau a posibililor focare de conflicte armate în proximitatea Rusiei, adică în estul Ucrainei.

Un alt punct interesant şi important pentru cercetarea noastră e faptul că Moscova percepe regimurile din statele din proximitatea sa, care nu îi sunt loiale, ca pericol la adresa intereselor sale. Prin urmare, putem interpreta acest punct că însuşi faptul că puterea de Kiev, de exemplu, nu-şi mai leagă viitorul de Rusia, ci de Uniunea Europeană, înseamnă că guvernul ucrainean este perceput de Kremlin ca un inamic.

Tot acest document menţionează, la capitolul care stipulează metodele de neadmitere a conflictelor militare care ar putea afecta interesele Rusiei, necesitatea Kremlinului de a intensifica cooperarea cu statele CSI, inclusiv în domeniul securităţii.

Totodată, şi mai important pentru materialul acesta e capitolul aceluiaşi document referitor la circumstanţele în care Rusia îşi rezervă dreptul pentru a folosi forţa militară. Chiar în primul subpunct, documentul notează că Federaţia Rusă consideră „legitim de a folosi Forţele Armate (ale statului – nr. r.), alte forţe armate (de exemplu grupurile private de mercenari – nr. r.) şi organe pentru a combate agresiunile împotriva ei şi/sau a aliaţilor ei”. Tot aici, se mai menţionează că forţele armate enumerate mai pot fi folosite pentru „asigurarea protecţiei cetăţenilor proprii, aflaţi peste hotarele Federaţiei Ruse (...)”. Sintagma evidenţiată are o relevanţă majoră pentru subiectul nostru, întrucât protecţia cetăţenilor ruşi a servit drept pretext pentru conflictele militare dezlănţuite sau susţinute de Rusia în zona de vecinătate, respectiv Transnistria, Georgia şi, bineînţeles, estul Ucrainei.

Doctrina securităţii informaţionale a Federaţiei Rusiei

Încă un document important care defineşte politica Rusiei în vecinătatea sa (şi nu numai) este Doctrina securităţii informaţionale a Federaţiei Rusiei, adoptată în data de 31 decembrie 2015 (Доктрина информационной безопасности Российской Федераци).

Acest document funcţionează în tandem cu Doctrina militară a Federaţiei Rusiei, documentele având aproximativ aceleaşi scopuri. Ceea ce merită, însă, atenţia noastră, e motivaţia Doctrinei securităţii informaţionale a Federaţiei Rusiei. Documentul atrage atenţia asupra faptului că Rusia „observă tendinţa de intensificarea a numărului de materiale dedicate Rusiei în presa străină, care conţin un punct de vedere partizan în legătură cu politica de stat a Federaţiei Ruse”, notează documentul.

Tot aici se mai menţionează că puterea de la Kremlin consideră că sursele mass-media ruse sunt adeseori „supuse undei discriminări vădite” în străinătate. De asemenea, continuă sursa citată, „jurnaliştilor ruşi li se creează obstacole pentru a-şi exercita funcţiile lor profesionale”.

Pe lângă asta, din punctul de vedere al Kremlinului, este intensificată şi influenţa străină asupra populaţiei din Rusia, în primul rând, notează documentul, asupra tineretului. Aceasta, potrivit sursei citate, se realizează cu scopul de a-i înstrăina pe tineri de la valorile spiritual-morale ale Rusiei.

În aceste condiţii, documentul prevede un şir de scopuri, dintre care merită să menţionăm cele ce urmează. În primul rând, Kremlinul vrea să „explice” opiniei publice internaţionale punctul său de vedere referitor la politica Federaţiei Ruse şi poziţia ei oficială în cazurile de rezonantă, atât din ţară, cât şi din afara ei.

În acelaşi timp, documentul prevede ca tehnologiile informaţionale să fie folosite în scopurile asigurării securităţii naţionale ale Federaţiei Ruse în domeniul culturii. Acest paragraf este interpretat de autorul cercetării ca tendinţa puterii de la Kremlin de a izola cât de mult cu putinţă expunerea cetăţenilor ruşi la Occident, întrucât, se ştie, Rusia nu oferă cetăţenilor săi acelaşi grad de prosperitate şi libertate de cate beneficiază cetăţenii statelor din Vest. Prin urmare, sub pretextul apărării valorilor morale sau a culturii naţionale, liderii Kremlinului îşi izolează proprii cetăţenii într-o cetate asediată, paradigmă ce este alimentată în Rusia, fie ea cea Ţaristă, fie URSS sau Federaţia Rusă de astăzi, de câteva sute de ani.

Încă un punct important de avut în vedere este cel care afirmă că puterea de la Moscova se angajează să se implice în formarea unui sistem internaţional de securitate informatică, îndreptat împotriva la tot felul de ,,pericole” rezultate din folosirea tehnologiilor informaţionale în scopuri de a crea o inegalitate strategică. Tot acest sistem, Kremlinul planifică să folosească pentru întărirea unui parteneriat strategic egal în sfera securităţii informatice, dar şi în domeniul apărării suveranităţii Federaţiei Ruse în spaţiul informaţional. Pentru cei nefamiliarizaţi cu realităţile socio-politice din Rusia merită menţionat că, dacă în restul lumii Rusia este cea care răspândeşte propaganda şi dezinformarea, foloseşte agenţi secreţi pentru a ucide oameni (spre exemplu, cazul Litvinenko sau Skripal) ş.a.m.d., atunci majoritatea ruşilor trăiesc cu impresia că Occidentul (aici nu ne referim la o ţară sau grup de ţări anume, ci mai mult la un simbol, o personificare a unui inamic) e cel care lucrează din zori până-n noapte pentru a distruge Federaţia Rusă şi pe ruşi ca naţiune.

Constituţia Federaţiei Ruse – „über alles”

Russian 'peacekeepers' enforce the fragile cease-fire in Nagorno-KarabakhFederaţia Rusă trimite „trupe de pacificare” în Nagorno Karabach FOTO EPA-EFE

Adiţional la cele relatate mai sus, menţionăm că toate aceste documente au la bază, în primul rând, Constituţia Federaţiei Ruse şi apoi tratatele internaţionale or, precum ne-am convins în repetate rânduri, Rusia nu se dă în lături să sfideze tratatele internaţionale, indiferent de calibrul lor, atunci când interesele sale sunt puse în pericol. Mai mult, autorul cercetării atrage atenţia la reformele anunţate de preşedintele Vladimir Putin în cea mai recentă adresare către Adunare Federală din Federaţia Rusă, care a avut loc în data de 15 ianuarie 2020. Acesta a declarat că Rusia urmează să-şi modifice mai multe articole din Constituţie, iar printre ele şi unul extrem de relevant cercetării noastre, respectiv Kremlinul intenţionează să plaseze Constituţia Federaţie Ruse mai presus de orice tratat internaţional (Pentru mai multe detalii, citiţi adresarea lui Vladimir Putin integral). În traducere asta înseamnă că Rusia îşi rezervă dreptul să intervină militar în afara hotarelor sale neţinând cont de tratatele internaţionale care i-ar interzice asta.

*Iurie Rotaru este expert LARICS pe spaţiul fostei URSS.