Arkadi Rotenberg, fostul partener de judo al lui Putin, spune că el este proprietarul palatului de pe malul Mării Negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arkadi Rotenberg şi Vladimir Putin Foto  Alexander NEMENOV / POOL / AFP
Arkadi Rotenberg şi Vladimir Putin Foto  Alexander NEMENOV / POOL / AFP

Omul de afaceri rus Arkadi Rotenberg, fostul partener de judo al lui Vladimir Putin, a declarat, sâmbătă, că el este proprietarul imensului palat de pe malul Mării Negre, despre care Alexei Navalnîi a afirmat că ar fi deţinut de preşedintele Rusiei, informează Reuters.

Rotenberg a precizat că a cumpărat palatul în urmă cu doi ani.

“Acum nu va mai fi un secret, eu sunt beneficiarul. A fost o proprietate complicată, cu mulţi creditori, iar eu am reuşit să devin beneficiar”, a adăugat el.

Luni, Preşedintele rus Vladimir Putin a dezminţit că este proprietarul somptuasei reşedinţe de la malul Mării Negre, în urma unor acuzaţii în acest sens formulate de către opozantul rus Aleksei Navalnîi.

Preşedintele rus a făcut precizarea la două zile după manifestaţii la nivel naţional, de o amploare fără precedent, organizate cu scopul de a cere eliberarea lui Aleksei Navalnîi.

Mobilizarea la aceste manifestaţii a fost amplificată de difuzarea unei anchete a lui Aleksei Navalnîi în care preşedintele rus Vladimir Putin este acuzat că a pus să se constriască un palat, care a costat peste un miliard de dolari, la malul Mării Negre.

Acest film a fost văzut de peste 100 de milioane de ori de când a fost postat online de către Aleksei Navalnîi, la întoarcerea sa în Rusia, la 17 ianuarie, după cinci luni de convalescenţă în Germania, unde s-a refăcut în urma unei presupuse otrăviri cu un agent neurotoxic de tip noviciok, în spatele căreia acuză că se află liderul de la Kremlin.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite