VIDEO Ziua fatidică 11.11.11 a trecut, lumea a supravieţuit. Ce s-a întâmplat de fapt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Las Vegas au avut loc vineri câteva mii de căsătorii
La Las Vegas au avut loc vineri câteva mii de căsătorii

Unii numerologi au spus că pe 11.11.2011 va fi sfârşitul lumii. Alţii, au spus că este o zi incredibil de norocoasă. Unii au spus că de fapt în această zi se va deschide o poartă care ne va purta spre o dimensiune special.

Apocalipsa nu a venit, am constatat cu toţii. În schimb, foarte mulţi oameni s-au lăsat duşi de val şi şi-au programat evenimente importante, alţii au avut în schimb un noroc nesperat.

68 de milioane de euro pe 11.11.11

Norocul l-a lovit pe un elveţian care a câştigat la Euro Millions un premiu de aproape 84 de milioane de franci elveţieni (67,93 de milioane de euro). Jucătorul a reuşit să ghicească cele cinci numere norocoase (1, 4, 18, 23 şi 30), precum şi cele două numere-stea 3 şi 7.
Norocul a fost cu atât mai mare, cu cât un premiu de o asemenea amploare nu se mai câştigare la acest joc din 8 aprilie 2005. Atunci, premiul cel mare a fost de aproximativ 64 de milioane de euro. Fiecare jucător are o şansă la 116.531.800 de a ghici toate cele şapte numere.

Înghesuială la căsătorii pe 11.11.11

Şi la acest capitol, numerologii au avut păreri împărţite. În timp ce unii, au susţinut că ziua este una norocoasă şi potrivită pentru legarea destinelor, alţii au susţinut că nicio căsătorie încheiată pe 11.11.2011 nu poate avea viitor.
Tinerii s-a înghesuit însă la oficiile stării civile în întreaga lume - în Asia, la Hong Kong, în SUA, la Las Vegas, dar şi în Bucureşti sau în Republica Moldova. Unele căsătorii au fost programate chiar şi în urmă cu doi ani. În Shanghai, de exemplu, au fost officiate 5.000 de căsătorii.


S-a născut pe 11.11.11, la ora 11.11

Un bebeluş s-a născut vineri, pe 11.11.11 chiar la ora 11 şi 11 minute. Băieţelul s-a născut la Maternitatea din Botoşani, iar în momentul naşterii avea o greutate de 3.000 de grame. „Este un fapt oarecum neobişnuit, dar ne bucurăm că totul a decurs normal şi mama şi copilul sunt bine", a declarat medicul Camelia Todică. Mama copilului, în vârstă de 25 de ani, nu a decis încă numele pe care i-l va da bebeluşului.

Programare la cezariană

Dacă în cazul bebeluşului român a fost vorba despre întâmplare, alte mame au vrut să îşi forţeze norocul şi au încercat să facă programări pentru operaţii de cezariană pentru ca pruncii să vină pe lume pe data de 11.11.11. În Coreea de Sud, autorităţile medicale au trebuit să facă faţă avalenşei de solicitări în acest sens.

Piramidele din Egipt, închise

Autorităţile egiptene au decis închiderea Piramidei lui Keops vineri, după apariţia unor zvonuri potrivit cărora grupuri de evrei, masoni şi numerologi ar plănui ritualuri bizare şi non-islamice cu ocazia zilei de 11 noiembrie 2011.

Hollywood-ul profită

Pe 11 Noiembrie 2011, a fost lansat filmul 11.11.11. Filmul propune o viziune apocaliptică asupra cifrei 11.

VEZI TRAILERUL AICI:

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite