În acest moment, pare absolut evident că supravieţuirea planetei nu poate veni decât printr-un asemenea proces comun de reflecţie, dublat de o acţiune imediată şi coerentă care să întărească circuitele mondializării. Transmiţând tuturor participanţilor, aşa cum spunea aseară Charles Michel, Preşedintele UE, „convingerea UE în favoarea multilateralismului, în favoarea cooperării internaţionale“. 

În afara poziţiei perfect contrare şi permanent repetate de Donald Trump, aceasta pare să fie punctul de vedere împărtăşit de toţi ceilalţi lideri ai lumii, obligaţi de acum înainte să gândească tocmai în sensul găsii unor formule de cooperare extinsă şi aprofundată care să depăşească limitele impuse de ideologii politice depăşite. Asta este de fapt noua linie ideologică: se anunţă intrarea în epoca următoare de dezvoltare a omenirii, deloc simplă, deloc comodă, aşa cum se întâmplă cu orice aventură pentru care, în principiu, nu au existat avertismente prealabile. De aici şi noua caracteristică a soluţilor de cooperare propuse. Aşa cum se va vedea în textul Declaraţiei finale de mâine, liderii vor încerca să iasă din ideologia de partid care încă mai domină dezbaterile din ţările pe cale să piardă bătălia cu urgenţele contemporaneităţii şi să rămână ancorate cu toate puterile în amintirile trecutului confrontaţional.

UE, spre exemplu, va susţine azi tema formalizării cât mai urgente a unui Tratat mondial pentru cazurile de pandemie, „instrument care să ne ajute în prevenirea viitoarelor pandemii şi la un răspuns mai rapid şi coordonat. Va fi negociat cu naţiunile, cu ONU şi agenţiile sale, în special cu OMS care trebuie să rămână organizaţia de bază pentru coordonarea luptei împotriva urgenţelor de sănătate“ afirma preşedintele UE. Foarte importantă va fi şi precizarea că va exista şi un efort global de a întări reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului pentru a le face cu mult mai compatibile cu standardele pe care doreşte să le impusă Acordul de la Paris privind lupta împotriva schimbărilor climatice. Cu rezultatul de a opri invadarea pieţelor cu produse de calitate inferioară care să încalce regulile respective, militând pentru crearea uni „câmp de joc global verde“ în care să se integreze dezvoltarea economică care să demareze intrarea definitivă în „tranziţia verde“.

Este interesant de văzut dacă documentul final va conţine o precizare la adresa miniştrilor de Finanţe care, în aceeaşi logică impusă de ideologia supravieţuirii comune, să accepte continuarea, dincolo de mijlocul anului viitor, a moratoriului decis în privinţa datoriei externe a celor mai defavorizate ţări ale lumii. Chiar înainte de acest eveniment, Liu Kin, ministrul chinez de Finanţe, a anunţat că ţara sa a şters datoriile a 23 de ţări, tocmai ca parte a efortului comun cerut de reuniunea anterioară a G20. Este vorba despre o sumă totală de 1,353 miliarde $, care se adaugă la cei 748 milioane $ blocaţi de către Banca de Dezvoltare a Chinei. 

Întrebarea este dacă va fi vorba despre iniţiative individuale dublate de discursuri umaniste sau, în fine, lecţia severă dată de efectele aplicării doctrinelor protecţioniste din perioada „parantezei Trump“, au convins marii jucători că este imperios necesar să grăbească procesul realizării unor noi hărţi ale puterii globale care să reflecte adoptarea principiilor colaborării extinse în multilateralismul acesta de supravieţuire în urgenţă.

În opinia mea, în acest context trebuie înţeleasă decizia aceasta este este explicaţia de a scoate înspre semnare a Acordului RCEP (Regional Comprehensive Economic Partnership), cel mai mare şi important acord comercial la nivel global şi care cuprinde 15 membri: 10 ţări din ASEAN - Brunei, Cambodgia, Indonezia, Laos, Malaysia, Myanmar, Filipine, Singapore, Tailanda, Vietnam şi alte 5 ţări cu care ASEAN avea deja acorduri de liber schimb: Australia, China, Japonia, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă.

Este primul exemplu major de nouă structură de cooperare cu relevanţă strategică globală ale cărei interese multiple şi legături pe numeroase paliere strategice cu tot ceea ce înseamnă sector important de dezvoltare pe plan mondial ar putea  să servească drept argument că o gândire bazată exclusiv pe crearea de avantaje economice reciproce ar putea, în anumite condiţii, să aibă câştig de cauză în faţa celuilalt tip de relaţii, cel creat pe bază de antinomii ideologice extreme.

În acest caz, câştigurile sunt evidente şi au la bază caracteristicile acestei zone de liber schimb care grupează aproximativ 30% din populaţia lumii (2,2 miliarde de oameni) şi are 30% din GDP-ul total mondial (adică 26,2 trilioane $ în 2020). La asemenea dimensiuni de reprezentativitate, această zonă strategică trebuie să dispună de mijloace de conexiune externă şi de pieţe de desfacere pe măsura amplitudinii actuale şi conform potenţialului valoric estimat al ansamblului viitor. Iar calculul se poate face extrem de uşor dacă legăm harta anterioară de cea a legăturilor de sistem create de Noul Drum al Mătăsii care, exact în acelaşi raţionament, poate deveni vehicul de transport pentru legătura dintre zonele de liber schimb asiatică şi europeană.

Raţionamentul punctelor de conexiune este încă deschis, urmează să se finalizeze însă foarte repede, cu câştigători şi pierzători dinte cei deţinători sau, dimpotrivă, indiferenţi la informaţie. Cine va rămâne în afara logicii conexiunilor ce va face? Nimic, am spune noi cu convingerea că, până la urmă, nu-i nici o grabă şi, în definitiv, chiar am făcut totul pentru a ne asigura ca nici măcar turcii să nu vină. Dacă ne tot izolăm, vom ajunge să ne combinăm noi cu noi pe litorul care ne revine ca zonă exclusivă de suveranitate. Şi tot va fi bine, dacă vă uitaţi la cum îşi montează ceilalţi noile realităţi.