Turcia anunţă avion de luptă cu motoare Rolls-Royce şi e gata să trimită trupe în Libia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
blog

Continuă jocurile de importanţă strategică şi dimensiune globală. Uitaţi două deschideri cel puţin surprinzătoare făcute de Turcia, intrată acum în rândul marilor actori ai politicii internaţionale.

Astfel, ministrul de externe al Turciei a anunţat că ţara sa intenţionează să intensifice colaborarea cu Marea Britanie pentru realizarea noii generaţii de avioane de luptă de generaţia a cincea de care are mare nevoie aviaţa turcă după ce se pare că proiectul de a achiziţiona avioanele americane F-35 a ieşit definitiv din discuţie. Un anunţ logic din punct de vedere comercial dar care va ridica probleme serioase în relaţia britanicilor cu SUA, sfidate acum în mod deschis în ceea ce este statutul lor de mare putere.

Acordul cu UK datează din 2017 şi a fost semnat de Theresa May pentru o valoare de 100 milioane £, sumă nu foarte mare dare care, în opinia părţilor, reprezenta atunci o deschidere spre o relaţie economic profitabilă pe termen lung astfel încât să devină realitate ambiţia britanică de a deveni principalul furnizor de echipamente militare pentru Turcia. În acel moment, în 2017, Rolls-Royce propune transferul de tehnologie pentru motorul EJ200 cu care este dotat Eurofighter Typhoon şi crează o companie comună cu turcii de la KALE pentru a dezvolta un motor derivat pentru avionul TF-X, viitoarea componentă esenţială a sistemului naţional de apărare, lucrând în combinaţie cu sistemele anti-rachetă ruseşti S-400.  A fost prezentat pe 17n iulie la Salonul aerian de la Bourget şi este rezultatul unui program naţional pe care Ankara l-a demarat în 2017 şi care are acum aproximativ 2000 de furnizori. Primul avion de luptă urmează să intre în funcţiune în 2023.

blog

Acesta este programul pe care ministrul turc de externe îl doreşte acum accelerat. Iar dacă cumva există probleme, au transmis la Bourget diverse surse specializate, s-a spus că Ankara a primit deja ofertele unor companii ruseşti în domeniu (Rostec, United Engine Corporation) interesate să negocieze oferte pentru tehnologia specifică reactoarelor. Aparatul va integra şi un sistem de legătură pentru coordonarea dronelor de luptă, iar radarul AESA are o versiune avansată pentru sistemele de alertă timpurie, laserele de tir şi tirul de rachete, preluând câteva dintre dispozitivele de gestionare a ţintelor false şi electromagnetice precum şi sisteme de bruiaj cu memorie de frecvenţă numerică care sunt deja prezente pe alte platforme aeriene. Va folosi şi platforma 3DEXPERIENCE de la Dassault pentru a accelera dezvoltarea programului de construcţie.

blog

Este vorba – explicau experţii de la “Zone Militaire”despre un avion pentru asigurarea superiorităţii aeriene, având şi capacităţi de luptă aer-sol. Asemănător avionului F-22 Raptor al americanilor. Dotat cu un radar cu antenă activă, avionul poate zbura cu peste 2 Mach la o altitudine de 17.000 m, având o rază de acţiune de 600 km..”.   

Dar până în 2023, ce vor face turcii în condiţiile în care se pare că americanii nu vor vinde F-35 şi nici măcar nu vor livra cele deja achitate de Turcia? “Alternativa la F35 ar putea fi piaţa rusă, dar suntm dechişi şi la alte opţiuni” – a afirmat ministrul turc de externe. Şi ce înseamnă asta? Poate, spun unele surse, să existe un interes în achiziţionarea de avioane luptă multirol de ultimă generaţie produse în Europa, poate chiar contracte care să susţină noile proiecte majore ale industriei europene de armament şi care să conţină clauze de producţie a unora dintre componente în Turcia.

O poziţie care vine imediat după vizita la Ankara a doi comisari europeni trimişi acolo în modul cel mai vizibil pentru a redeschide relaţiile şi a găsi o nouă formulă de supravieţuire pentru interesele majore economice europene. Blocate în zona Orientului apropiat, stagnând în diverse incertitudini obiective şi de natură istorică în Maghreb. Caz în care ar fi binevenită o poziţie de deschidere a Turciei care să propună UE o participare la programe de reconstrucţie în Siria şi nu numai, plus contractele aferente şi perspective pe termen lung. Şi atunci de ce nu şi în Maghreb, mai ales în Libia, unde accesul la resursele imense este blocat de conflictul între Guvernul de Uniune Naţională (GUN) recunoscut de ONU şi de UE şi Armata naţională libiană, formaţiune rebelă concurentă condusă de mareşalul Khalifa Hafar susţinut de Arabia Saudită, Iordania, Egipt şi Emiratele Unite.

Fayez el Sarraj, preşedintele guvernului de uniune naţională, semnează cu preşedintele Erdogan al Turciei un acord militar, 27 noiembrie 2019 (sursa: Serviciul de presă al preşedinţiei turce)

blog

Dar - şi aici lucrurile devin interesante şi s-ar putea îndrepta spre o pantă conflictuală – în Libia, forţele ostile guvernului pe care-l vrea să-l susţină Erdogan beneficiază de sprijinul Moscovei, chiar dacă de la Kremlin sosesc numai negaţii oficiale pe această temă, Dar, în teren, spun diverse agenţii de informaţii militare, de partea Mareşalului Hafar ar acţiona nu numai mercenari ruşi din Grupul Wagner (unii dintre ei veniţi direct din Siria) dar şi oarecare trupe speciale care asigură funcţionarea radarelor din dotarea sistemelor de rachete anti-aeriene.

Ce se întâmplă acum? În condiţiile în care presiunea rebelilor se măreşte foarte mult şi ameninţă Tripoli, luni şi marţi Erdogan a ieşit pe televiziunea naţională turcă pentru a invoca posibilitatea ca ţara sa trimită trupe dacă va primi o cere în acest sens din partea GUN: “Dacă Libia formulează o astfel de cerere, am putea trimite acolo soldaţii noştri, mai ales fiindcă am încheiat un acord militar”.

blog

Mizele să fie ridice semnificativ după ce, pe 27 noiembrie, Erdogan a semnat cu preşedintele GUN un acord care conferă Turciei accesul la zone maritime economice revendicate atât de Grecia cât şi de Cipru. “Prin acest acord, am împins la maximum teritoriul asupra căruia deţinem autoritatea. Vom putea astfel desfăşura activităţi de exploatare comune” –declara Erdogan pe TRT, adăugând că acum este gata să trimită nave de exploatare petrolieră în Mediterana de est, în Marea Neagră şi în apele internaţionale.

Avem oare aici o deschidere spre un scenariu de tip Siria în care, într-un joc complicat de influenţe şi contra-influenţe, Turcia să fie de data asta actorul principal negociind în final cu Rusia ca reprezentant al părţii adverse? Sau, având declaraţia de la Paris pe Ucraina drept precedent, s-ar putea convoca, cu sprijinul direct al Turciei şi Rusiei, cu trupele acestora poziţionate în teren, un fel de conferinţă de pace (cu participare majoritar musulmană plus UE şi eventual ONU) pentru calmarea situaţiei, invitând apoi câteva state europene interesate să intre în procesul de reconstrucţie, posibil într-un cartel de tipul Italia-Franţa-Germania-Spania?

Se deschide o zonă cu totul nouă de joc şi vom vedea cum se va dezolta răspunsul europenilor şi cum va negocia J.Borrell, spaniolul care este noul Înalt reprezentat de politică externă al structurilor europene o situaţie plină de posibile ameninţări de securitate dar şi carte, în ca de succes, poate confirma că Uniunea Mediteraneană a europenilor trece şi prin proiectele Turciei. Care, nu-i aşa, ar putea ca, peste doar câţiva ani, să poată vinde propriile avioane de luptă din generaţia a 5-a, unei foarte lungi liste de clienţi potenţiali. Pornind din Siria şi din Maghreb.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite