Chestiune foarte gravă care, chiar dacă se pare că nu-i preocupă pe liderii noştri militari - cel puţin anunţând populaţia care le plăteşte salariile şi pensiile speciale deosebit de generoase cum s-au gândit să rezolva acest aspect la nivelul armatei noastre - a devenit subiect de dezbatere politică la cel mai înalt nivel politic şi militar în SUA, spre exemplu.

Prima întrebare priveşte, fireşte, în cazul unei armate serioase şi care tratează problema cu minimă responsabilitate, dacă, în cazul unei epidemii sau pandemii, tocmai fiindcă recursul la forţele armate ar rămâne ultima soluţie dacă se decretează starea de urgenţă sau starea de război, este necesar şi obligatoriu să fie vaccinaţi, din primul moment, toţi cei aflaţi pe listele de plată ale armatei unui stat, militari şi personal civil sau, dimpotrivă, procesul respectiv să fie opţional şi decizia să depindă exclusiv de alegerea persoanei respective, exact ca în civilie.

Pe fond, chestiunea este dacă o asemenea măsură este generală din momentul în care, în plină pandemie, nu se ştie nici măcar acum care este rata reală de risc pe care o prezintă cele două situaţii cu care ne confruntăm, măcar în cazul armatei:

1. coexistenţa, pe un spaţiu de luni de zile, a unei grupe de militari şi civili din structurile militare în care se află persoane vaccinate şi nevaccinate

2. chiar dacă numărul celor din a doua categorie scade odată cu vaccinarea, nu avem încă datele efectelor produse de noile tulpini ale virusului şi, în consecinţă, nu se poate estima dacă, pentru această a doua categorie, va fi nevoie de un tip de vaccin sau/şi de tratament , altul decât ceea ce avem acum

3. nu se ştie exact - deoarece este acoperit de atotputernicul secret militar - numărul personalului din forţele active care, din diverse motive, nu vrea şi nici nu este plauzibil că va dori s-o facă, inclusiv pe baza „obiecţiei de conştiinţă“.

Spre exemplu, în cazul armatei americane, peste două treimi din personalul activ au optat să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, dar membrii Congresului SUA rămân foarte îngrijoraţi din cauza numărului mare al militarilor care au refuzat să se vaccineze. Aşa cum relatează Patricia Kime pentru site-ul Military.com, „vorbind ieri în faţa Comitetului pentru forţele armate din Camera Reprezentanţilor, oficiali din domeniul apărării, inclusiv Generalul de aviaţie Jeff Talliaferro, director adjunct pentru operaţiuni în cadrul Comitetului reunit al şefilor de stat-major, şi Steven Nordhaus, director de operaţiuni în cadrul Biroului naţional al Gărzii Naţionale, au spus că procentul de acceptare al vaccinurilor este acum la o medie între 66 şi 70%“. Iar Robert Sales, asistent ad interim al Secretarului apărării a fost ceva mai precis: până acum, 359.000 de militari au primit prima doză de vaccin şi alţi 147.000 au primit şi cea de-a doua doză.

Brig.Gen Edward Bailey, medicul şef de la Army Forces Command (forţele de rezervă, 700.000 de militari, cu soldaţi din corpul de rezervă şi Garda Naţională de pe 15 baze de pe teritoriul USA) spunea că în unele unităţi doar 30% dintre militari au fost de acord să se vaccineze, în timp ce la nivelul altor unităţi procentul de acceptare este între 50% şi 70%.


Amintiri neplăcute din trecut

Pentru Defense.one, Elisabeth Howe a declarat că, „în timpul Războiului din Golf, în cadrul operaţiunii Desert Storm au fost distribuite 300.000 de doze de AVA (Anthrax Vaccine Absorbed) pentru aproximativ 150.000 militari. Mai târziu, în 1997, William Cohen, Secretarul Apărării, lansa un program denumit AVIP (Anthrax Vaccine Immunization Program)...care a dus la vaccinarea a 522.529 militari cu 2.098.544 de doze până în noiembrie 2001. Unii militari au început să prezinte simptome inexplicabile. O investigaţie lansată de guvern în 2002 a arătat că 85% din cei care au primit vaccinul anti-antrax au prezentat simptome adverse, mai mult decât dublu decât ceea ce avertizaseră producătorii serului..." . Asta ar explica reticenţa generală faţă de medicamentele aprobate experimental, regulile laxe "pentru urgenţe" fiind acum demult abolite şi păstrându-se singura reglementare pentru situaţii excepţionale care permite folosirea condiţionată a unor asemenea medicamente doar cu aprobarea nominală a Preşedintelui SUA a cărui putere în acest sens este confirmată prin prevederile Defense Authorization Act din 1997. 


John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a spus, spre surprinderea generală, că NU există date detaliate complete privind vaccinarea militarilor, menţionând doar că, până acum, au fost administrate 916.500 de vaccinuri şi că, din punctul său de vedere, procentul important de refuzuri este similar cu cel înregistrat la nivelul întregii societăţi americane: „Nu avem un sistem operaţional la nivelul armatei care să ne dea datele specifice privind persoanele care, pentru orice motiv, refuză sau amână vaccinarea... în principiu, suntem o oglindă a nivelului de acceptare din societatea americană. Limitarea legală pe care o avem este ca vaccinarea să devină obligatorie pentru militari şi familiile lor", asta din cauza faptului că vaccinurile au fost aprobate în SUA (exact la fel ca şi în Europa) doar pe o bază excepţională şi, din această cauză, nu poate exista impunerea unei obligativităţi oarecare. Precizarea este într-adevăr importantă deoarece, în mod obişnuit, Pentagonul impune programe obligatorii de vaccinare pentru întreg personalul, dar nu şi în cazul vaccinurilor aprobate cu titlu experimental de autoritatea sanitară.

Desigur, Parlamentul României are alte probleme de rezolvat decât asemenea teme. Dar, cu toate astea, ar fi oare cazul ca vreodată, aceste discuţii să existe, la modul cel mai serios, cu implicarea factorilor responsabili? Câţi au mai rămas şi pe câţi i-o mai interesa, într-o abordare multidisciplinară în vederea prevenirii unei situaţii de incertitudine sanitară şi de securitate naţională din viitor?